Câte vacanțe au elevii în anul școlar 2023-2024. Când vor avea prima vacanță

Cum arată structura noului an școlar și ce reguli au fost introduse.
Câte vacanțe au elevii în anul școlar 2023-2024. Când vor avea prima vacanță

Noul an școlar a început luni, 11 septembrie și este structurat tot pe module, ca și precendentul. Elevii vor avea de parcurs cinci module de învățământ. Iată câte vacanțe au elevii în anul școlar 2023-2024 și când sunt programate. Prima va urma destul de repede.

Câte vacanțe au elevii în anul școlar 2023-2024

Peste 2,9 milioane de elevi au început luni, 11 seprembrie școala. La fel ca anul trecut, și anul școlar 2023-2024 este organizat pe module. Primul se va încheia pe data de 27 octombrie.

În total, elevii vor parcurge 36 de săptămâni de cursuri și vor intra în vacanța mare pe data de 22 iunie, cu excepția celor de clasele a XII-a și a XIII-a seral și frecvență redusă, pentru care anul școlar va avea o durată de 34 de săptămâni și va încheia pe 7 iunie 2024 și a celor de clasa a VIII-a, pentru care anul școlar are o durată de 35 de săptămâni și se va termina pe 14 iunie 2024.

Citește și: Este sau nu zi liberă pentru părinți prima zi de școală 2023? Ce scrie în lege, de fapt

De asemenea, clasele de învățământ liceal de la filiera tehnologică și cele din învățământul profesional vor încheia anul școlar după 37 de săptămâni de cursuri, respectiv pe data de 28 iunie 2024.

„Școala altfel” și „Săptămâna verde” au loc în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024, adică pot fi puse de școli în oricare dintre modulele 1, 2, 3 și 4, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare.

Cele două programe trebuie planificate în module diferite. Instituțiile de învățământ vor trebui să înștiințeze elevii și părinții cu privire la datele stabilite pentru cele două programe până la 1 octombrie 2023, potrivit ordinului de ministru, citat de edupedu.ro

Citește și: Cele mai potrivite flori pentru prima zi de școală. Cum să o impresionezi pe doamna învățătoare

Numărul de vacanțe din anul școlar 2023-2024 coincide cu cel de module de studiu. Așadar, elevii vor avea cinci vacanțe pe parcursul acestui an școlar. La fel ca anul trecut, și anul acesta elevii vor avea o vacanță ”mobilă”, sau așa numita ”vacanță de schi”. Iată cum este structurat noul an școlar.

Structura anului școlar 2023-2024

Modulul 1 – de luni, 11 septembrie 2023, până vineri, 27 octombrie 2023;

  • Vacanță de toamnă: 28 octombrie 2023 – 5 noiembrie 2023

Modulul 2 – de luni, 6 noiembrie 2023, până vineri, 22 decembrie 2023;

  • Vacanță de iarnă: 23 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024

Modulul 3 – de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

  • Vacanță de schi: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024

Modulul 4 – de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024;

  • Vacanță de primăvară: 27 aprilie 2024 – 7 mai 2024

Modulul 5 – de miercuri, 8 mai 2024, până vineri, 21 iunie 2024;

  • Vacanța de vară: 22 iunie 2024 – 8 septembrie 2024.

Noutatea din acest an școlar: a fost reintrodusa exmatricularea

Începând din anul școlar 2023-2024, a fost reintrodusă exmatricularea, ca măsură punitivă pentru elevii care încalcă normele de disciplină din școală. În Legea Educației se specifică faptul că exmatricularea poate fi realizată doar în cazul unor situații grave de încălcare a regulilor școlare.

„Exmatricularea beneficiarilor primari pe perioada învățământului obligatoriu poate fi realizată numai în situații grave, în urma încălcării normelor de disciplină în spațiul școlar, în vederea protejării dreptului la educație al celorlalți beneficiari primari. Exmatricularea poate fi dispusă numai după parcurgerea unei proceduri disciplinare care garantează dreptul la apărare și contestație”, se arată în Legea Educației.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
De ce nu mai apare Ramona Olaru la Neatza
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *