Mădălina Ghenea este considerată a fi una dintre cele mai frumoase femei din România. Actrița i-a fermecat și pe străini cu felul în care arată și cu talentul ei, iar recent a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă. Ea are o disciplină alimentară de la care nu se abate și un stil de viață care o ajută să își păstreze formele care au consacrat-o.
Mădălina Ghenea a devenit cunoscută în urmă cu mai mulți ani, iar formele ei i-au cucerit atât pe români, cât și pe străini. Frumoasa actriță a devenit mamă între timp, dar silueta ei nu a suferit prea multe modificări. La fel ca majoritatea femeilor, Mădălina are câteva trucuri care o ajută să se mențină în formă, la cei 35 de ani.
Sportul face parte din viața ei și datorită lui își menține musculatura tonifiată. Și în ceea ce privește alimentația Mădălina Ghenea are o disciplină de fier. Actrița nu consumă anumite alimente, printre care carne de pui și produse care conțin făină albă. De asemenea, nu face excese în ceea ce privește zahărul, grăsimile și sarea.
Recent, actrița a dezvăluit pe Instagram că a ajutat-o mult postul intermitent. A ținut însă să specifice că nu a fost neapărat o dietă, ci mai mult o detoxifiere a organismului și că nu recomandă oamenilor niciun regim, pentru că nu este medic.
„Nu sunt doctor, așa că nu pot recomanda nimic, dar pentru mine funcționează nu ca dietă, ci ca o curățare, mă face să mă simt mai bine. Deci da, am încercat-o și mi-a plăcut.”, a spus actrița, vorbind despre postul intermitent.
Deși calitățile ei fizice sunt lăudate de mulți, Mădălina Ghenea rămâne modestă în ceea ce o privește. Actrița spunea, într-un interviu acordat în urmă cu câțiva ani, că o flatează complimentele, dar nu se consideră atât de frumoasă pe cât se spune că este.
„Eu nu pot spune nici acum că mă consider foarte frumoasă. Le mulţumesc tuturor celor care mă compară cu unele dintre cele mai frumoase femei din lumea asta, femei pe care eu le admir foarte mult şi pe care le consider un exemplu. Însă în cazul meu este vorba de mai multe ingrediente. Eu nu mă văd aşa minunată cum mă văd alţii. Am avut şi noroc, acesta este unul dintre ingredientele principale. E important să faci alegerile potrivite. Chiar dacă în loc de 100 de proiecte pe an am acceptat doar 10, acestea 10 au rămas în timp.”, spunea Mădălina Ghenea într-o emisiune, în urmă cu ceva timp.