Ce este castrarea emoțională și când apare ea. Ce probleme cauzează în viață și adulții nu știu

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Suntem în anul 2023, avem la dispoziție ultima tehnologie și ne considerăm extrem de evoluați. Însă, cu toate astea, multe persoane se feresc să vorbească despre viața lor intimă. În multe familii din România, acest lucru este încă un subiect tabu. Prezent în ediția cu numărul 69 a emisiunii Ego Life, psihologul Radu Leca a vorbit despre teama părinților de a le vorbi copiilor despre acest subiect, dar și despre o problemă care poate apărea, la un moment dat, în viaţa tinerilor.

Psihologul Radu Leca, despre castrarea emoțională

Relațiile intime reprezintă pentru mulți un subiect tabu. Sunt părinți care nu discută cu copiii lor despre asta, lucru greșit spun majoritatea specialiștilor.

Prezent în ediția din această seară a emisiunii Ego Life, psihologul Radu Leca a spus că oamenii ar trebui să fie mult mai deschiși când vine vorba de viața intimă și asta pentru că astfel pot învăța mult mai multe lucruri despre propriul corp, cum ar trebui să îl respecte sau să îl protejeze.

„Să spui: „Mi-e rușine, prefer să vorbesc despre orice altceva”. Ok, la ce te ajută? La nimic, rămâi doar cu frustrarea”, a declarat cunoscutul psiholog în cadrul ediției cu numărul 69 a emisiunii Ego Life by Dana Săvuică.

Citește și Ego Life, ediția a 69-a. Dana Săvuică și psihologul Radu Leca discută picanterii despre relațiile de cuplu. Sfaturi cheie de la specialist!

Radu Leca si Dana Savuica

”Contează foarte mult cum îți începi viața sexuală”

Totodată, Radu Leca a mai dezvăluit că tinerii care nu primesc informații din acest punct de vedere sunt mult mai vulnerabili și pot dezvolta anumite probleme.

”Ce-ți face părintele care-ți spune: ”Nu vorbesc cu tine despre s*x”? Ce ți face părinele care-ți spune: ”S*xul nu e bun!”? Te castrează emoțional”, a mărturisit specialistul.

”Contează foarte mult cum îți începi viața s*xuală, contează foarte mult cum este primul tău partener, contează ce alegi și cine te-a ales ca partener, dar contează și cât de liber ești în direcția s*xualității.”, a mai adăugat Radu Leca.

Citește și De ce divorțează oamenii, de fapt. Psihologul Radu Leca face precizări importante: „Sunt două lucruri foarte clare, conexe” VIDEO EXCLUSIV!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…