Mulți părinți se întreabă dacă își îndeplinesc bine rolul de mamă sau tată, însă răspunsurile specialiștilor arată că nu există o rețetă universală. În loc să căutăm perfecțiunea, esențial este să înțelegem nevoile copilului și să ne adaptăm în funcție de stadiul său de dezvoltare.
Mama conștientă – cheia unei relații sănătoase cu copilul
O mamă bună nu este cea care face totul pentru copil, ci aceea care îl vede ca pe o ființă separată, cu propriile dorințe și nevoi. Daniela Mitrofan, psihoterapeut de cuplu și familie, subliniază importanța echilibrului dintre susținere și independență:
„Hiperprotecția nu creează copii siguri pe sine, ci mai degrabă personalități dependente. O mamă bună este atentă la nevoile emoționale ale copilului, îl sprijină, dar îl lasă să învețe singur lecțiile vieții.”
Aceasta înseamnă că, pe măsură ce copilul crește, trebuie să ajustăm modul în care interacționăm cu el. De exemplu, deși unei fetițe de trei ani i se pot împleti codițele, o adolescentă are nevoie de mai multă autonomie asupra propriei imagini.
Rolul tatălui – mai mult decât o figură autoritară
Tăticii sunt uneori văzuți doar ca autoritatea care intervine atunci când copilul greșește. Totuși, specialiștii atrag atenția că prezența tatălui în viața copilului este esențială pentru dezvoltarea acestuia.
„Un tată implicat emoțional contribuie la succesul academic al copilului și reduce riscul de comportamente deviante în adolescență,” explică Daniela Mitrofan.
Astfel, un tată bun nu este doar cel care oferă protecție, ci și cel care discută deschis cu copilul său, îl sprijină emoțional și nu se teme să își exprime afecțiunea.
Cum ar trebui să fie o mamă pentru un adolescent?
Când vine vorba despre adolescență, relația părinte-copil se schimbă semnificativ. Mamele de băieți, de exemplu, trebuie să învețe să le ofere acestora spațiu pentru a-și contura identitatea.
„Este important ca adolescentul să simtă că este susținut, dar să i se permită să greșească. Dacă mama insistă să ia decizii în locul lui, îi afectează dezvoltarea încrederii în sine,” spune psihoterapeutul.
În cazul fetelor, comunicarea și încurajarea independenței sunt esențiale. Adolescentele au nevoie să se simtă înțelese și acceptate, fără teama că vor fi judecate pentru alegerile lor. De aceea, mamele trebuie să evite să proiecteze asupra fiicelor lor propriile visuri neîmplinite.
Tabuurile relației părinte-copil
Chiar și în societatea modernă, există numeroase tabuuri legate de relația dintre părinți și copii. Un exemplu este nuditatea și gestionarea intimității în familie. Pe măsură ce copilul crește, părinții trebuie să-i respecte spațiul personal, evitând comportamente care ar putea genera disconfort.
„Un alt tabu este co-sleeping-ul, când părinții dorm în același pat cu copiii. Această practică ar trebui să aibă o limită clară, astfel încât copilul să învețe să își gestioneze singur somnul și independența,” explică psihoterapeutul.
De asemenea, subiecte precum divorțul sau moartea sunt adesea ocolite de părinți, deși copiii au nevoie de explicații simple și oneste pentru a înțelege realitatea vieții.
Se poate iubi un copil mai mult decât pe altul?
Unele mame recunosc că au o preferință pentru un copil, fie din cauza personalității acestuia, fie din motive inconștiente. Deși acest lucru nu este neapărat greșit, modul în care este gestionată afecțiunea poate avea un impact puternic asupra echilibrului emoțional al copiilor.
„Pericolul apare atunci când un copil primește privilegii speciale, iar celălalt se simte insuficient de bun pentru a fi iubit. Acest lucru poate afecta relația dintre frați și încrederea în sine a copilului neglijat,” avertizează specialista.
Când o mamă nu își dorește rolul matern
Există și situații în care femeile nu reușesc să dezvolte un atașament puternic față de copil. Aceasta nu este neapărat o alegere conștientă, ci poate fi influențată de factori precum depresia postnatală, o relație de cuplu tensionată sau chiar traume legate de propria copilărie.
„Instinctul matern nu este un eveniment spontan, ci un proces care se dezvoltă în timp. Uneori, paradoxal, mamele care au trecut prin tratamente dificile pentru a avea un copil întâmpină dificultăți în a se conecta emoțional cu el,” explică psihoterapeutul.
Alăptarea și contactul fizic joacă un rol important în formarea legăturii dintre mamă și copil, dar dacă aceasta nu apare natural, este important ca femeia să primească sprijin psihologic și emoțional.
Indiferent de provocările întâlnite, esențial este ca părinții să fie prezenți emoțional, să își susțină copiii fără a-i controla și să înțeleagă că fiecare etapă de dezvoltare necesită o abordare diferită. O relație sănătoasă între părinți și copii nu se bazează pe perfecțiune, ci pe autenticitate, empatie și respect reciproc.
