Chiar dacă au divorțat de câțiva ani, fiul lui Ion Țiriac și Ileana Lazariuc își cresc în continuare cei doi copii și se implică atât cât pot de mult în viața lor. Din când în când, cei doi părinți postează fotografii cu Alexandru și cu Noah în mediul online, iar internauții sunt cuceriți de nepoții lui Ion Țiriac.
Ion Ion Țiriac și Ileana Lazariuc au împreună doi băieți, care cresc pe zi ce trece. Alexandru, fiul cel mare al lor, se transformă din ce în ce mai mult într-un viitor bărbat. Adolescentul de 15 ani a moștenit trăsături atât de la mama, cât și de la tatăl său și seamănă cu ambii săi părinți.
Atât Ileana Lazariuc, cât și fiul lui Ion Țiriac sunt discreți atunci când vine vorba despre copiii lor. Nu postează des fotografii cu ei, însă atunci când o fac, primesc numeroase reacții din partea celor care îi urmăresc. Într-o fotografie postată de Ion Ion Țiriac, se poate vedea că Alexandru, fiul lui cel mare, este aproape la fel de înalt ca tatăl său. Alexandru are și un stil vestimentar asemănător cu al fiului milionarului. Mama sa a publicat recent o poză cu adolescentul, în care acesta poartă un palton elegant și pantofi.
Citește și: Ce s-a ales de Ileana Lazariuc. Cum arată și cu ce a ajuns să se ocupe fosta noră a lui Ion Țiriac
Cei doi au avut o relație discretă, care a început în urmă cu mai bine de 20 de ani. Au format un cuplu timp de 7 ani, înainte de a-și oficializa relația. În 2008, respectiv 2009, s-au născut copiii lor și tot în 2009 au spus ”Da”. Ileana Lazariuc și Ion Ion Țiriac au locuit, pentru o scurtă perioadă, la Paris după nuntă, apoi s-au întors la București.
În 2019, cei doi anunțau că relația lor s-a terminat. Presa a scris, la acea vreme, că divorțul s-a produs cu ceva timp înainte, în mare secret. Chiar dacă nu mai formează un cuplu, cei doi sunt la fel de implicați în creșterea copiilor lor. Ambii au rămas la fel de discreți în privința vieții personale.
Citește și: Sorana Cîrstea și Ion Țiriac Jr., schimb de mesaje superbe. Dovada că relația lor a trecut la alt nivel
În timp ce Ileana Lazariuc a fost surprinsă în compania omului de afaceri Matei Stratan, fostul iubit al Mădălinei Ghenea, Ion Ion Țiriac formează, de ceva timp, un cuplu cu jucătoarea de tenis Sorana Cârstea. Abia anul acesta cei doi și-au asumat relația și s-au afișat împreună pe rețelele de socializare.