Ce nu este bine să faci în Duminica Tomii 2023. E păcat mare

Ce rugăciune se răstește în această zi
Ce nu este bine să faci în Duminica Tomii 2023. E păcat mare

În prima duminică după Paște creștinii ortodocși săbătoresc Duminica Tomii, adică pe Sfântul Toma. Este ultima zi din Săptămâna Luminată, sărbătoarea fiind marcată cu cruce roșie în calendar. Creștinii țin cont de anumite tradiții în această zi.

Duminica Tomii. Ce nu este bine să faci în această zi

Conform credinței, Toma nu ar fi crezut niciodată în promisiunea Învierii lui Iisus Hristos. Se spune că, în momentul în care Mântuitorul s-ar fi ridicat și i-ar fi atins rănile de pe plămâni, Toma s-ar fi căit, schimbându-și total gândirea.

În Duminica Tomii oamenii dau de pomană pentru a-i pomeni pe oamenii dragi dispăruți, iar darurile să ajungă la sufletele celor trecuți la cele sfinte. Este o zi în care oamnii nu au voie să muncească, să are câmpul sau să facă alte treburi casnice.

Astfel, nu e bine să faci curat, să speli sau să coși. De asemenea, nu este indicat să te cerți cu cei dragi. În regiunea Banatului, femeile pregătesc diferite pachete pe ape curgătoare. Copiii împletesc coșuri din nuiele, în care sunt așezate ouăle roșii, vopsite în ajunul acestei sărbători. În timpul slujbei preoții sfințesc colacii și ouăle aduse de către credincioși, apoi se caută o apă curgătoare pentru a fi purtate de aceasta către sufletele morților. În tradiția populară se crede că astfel de ofrandele aduse îi vor elibera pe cei plecați dintre noi de o parte din păcate, pentru a umbla prin locurile în care doresc.

Vezi și – Tradiții și obiceiuri din Săptămâna Luminată. Când poți spăla după Paște, de fapt

Rugăciunea care se rostește în Duminica Tomii. Se spune că te ferește de necazuri

„Apostole Sfinte Toma, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

Spune rugăciunea din Duminica Tomii – Pe Fiul lui Dumnezeu Cel fără de început, Dumnezeu Cuvântul, Cel Ce S-a arătat pe pământ cu Chipul precum sun¬tem noi, pe Care L-ai văzut, mărite, ale Cărui mâini şi coas¬ta cu palma le-ai pipăit, roa¬gă-L să mântuiască pe robii săi.

Ştiutorul celor ascunse şi Cel Ce cercetează rărunchii şi ispiteşte inimile, Dumnezeul meu, Iisus, pe tine, Sfinte Apostole Toma Preafericite, te-a primit slujitor Dumnezeieştii Sale arătări şi mărturisitor şi Dumnezeiesc Apostol.

Râu de ape Tainice te-ai ară¬tat, Apostole Toma, care adăpi faţa pământului şi adunarea Bisericii, cu curgerile cunoştinţei de Dumnezeu; şi cu repejunea Duhului ai gonit înşelăciunea mulţimii zeilor.

Pierzătoare fiind a morţii şi a stricăciunii, pe Hristos, Izvorul Nestricăciunii, ai născut, de Dumnezeu Născătoare, Prealăudată, pe Cel Ce a împodobit cu harul nemuririi firea omenească, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împără-tesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă. Amin.”

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Cine sunt câștigătorii de la “Te cunosc de undeva!”, sezonul 20
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *