Ce pensie are Cornel Palade, la 70 de ani. “Am făcut mereu ce-am vrut, nu ce au vrut alții”. Sigur nu te-ai fi gândit la această sumă

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cornel Palade este un actor foarte apreciat, aflat pe scenă vreme îndelungată alături de Romică Țociu. Artistul a vorbit recent deste provocările din viața sa și a dezvăluit și ce pensie încasează de la statul român, după toți anii de muncă.

Cornel Palade are o pensie mai mică decât mulți oameni care nu au muncit o zi în viața lor

Reputatul actor a mărturisit într-o emisiune de televiziune ce pensie primește, lunar, de la statul român. El nu este nici foarte încântat, dar nici nu are ceva să reproșeze, ba chiar a făcut și haz de necaz, cu aluzie la conducătorii statului.

„În următorii 50 de ani cred că o să-și revină țara, am pensia de 1450 de lei, dar nu mă plâng, poate e mică, dar mulțumesc lui Dumnezeu, mă descurc. Nu sunt procuror, nu sunt judecător, nu sunt om politic, ce merite am eu ca să am ditamai pensia? Am atât cât am, asta e, dacă e nevoie mai dau și din pensia mea jumătate. Bine că au reușit parlamentarii și și-au tăiat singuri pensiile speciale, Curtea Constituțională o să le dea peste mână, ce milă mi-e de ei!”, a declarat Cornel Palade la emisiunea lui Cătălin Măruță.

După ce s-a retras din actorie, Palade a spus că și-a acordat mai mult timp lui: „Am făcut ce-am vrut eu mereu, cred că d-aia am pensia mică, că am făcut mereu ce-am vrut eu, nu ce-au vrut alții”.

Actorul consideră că adevărata esență a vieții și secretul fericirii constră în a te mulțumi cu lucrurile mici din viața ta și cu credința că poți reuși orice îți propui. În ultima perioadă, Cornel Palade s-a întors mai mult cu fața spre credință și chiar merge din ce în ce mai des la biserică.

„Știi care e secretul fericirii? Să te mulțumești cu puțin! Știi cine îmi face mie programul? Dumnezeu, el îmi spune ce să fac, unde să mă duc. Săptămâna trecută m-am trezit și am zis că vreau să merg la o biserică.. cât mă pregăteam, nu am zis nimănui, a fost un gând al meu. Cine crezi că mă sună? Starețul să îmi spună că știe că vin”, a mai explicat Palade.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…