Ce pensie are Maria Băsescu, la 71 de ani. Suma neașteptată pe care o încasează lunar

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Ce pensie are Maria Băsescu, la 71 de ani. Suma neașteptată pe care o încasează lunar

Maria Băsescu a fost întotdeauna o prezență discretă în peisajul autohton. Chiar dacă soțul ei a fost președintele țării timp de două mandate, ea a preferat să nu se implice în politică. De-a lungul anilor, soția fostului președinte s-a dedicat mai mult familiei, astfel că nu a cotizat o perioadă prea îndelungată la sistemul de pensii, iar în prezent încasează lunar de la statul român o sumă destul de mică. Ce pensie are Maria Băsescu, la 71 de ani, și câți bani primește fostul președinte.

S-a aflat ce pensie are Maria Băsescu

Maria Băsescu, în vârstă de 71 de ani, își dedică cea mai mare parte din timp creșterii nepoților. Soția fostului președinte a fost dintotdeauna implicată în viața de familie, iar în prezent își ajută cele două fiice să își crească copiii. De-a lungul anilor, Maria Băsescu a lucrat destul de puțin, astfel că în prezent încasează o pensie destul de mică din partea statului.

Citește și: Panică în familia Băsescu! Elena a ajuns de urgență la spital. Ce accident a suferit fiica fostului președinte

În tinerețe, Maria Băsescu a lucrat în domeniul turismului. După ce și-a întemeiat o familie și mai ales după ce soțul ei a intrat în politică, ea s-a dedicat educației celor două fiice, Ioana și Elena. Astfel, potrivit informațiilor din presă, Maria Băsescu încasează în prezent doar 700 de lei pe lună de la statul român. Asta înseamnă un venit de 1.350 de euro pe an, din pensie.

Traian Băsescu are o pensie de 10 ori mai mare, în urma activității sale din politică. Fostul președinte al României are o rentă de aproximativ 13.000 de euro pe an.

Citește și: Cu ce se ocupă Elena Băsescu, la 42 de ani. „Nu are privilegii. Vine la program ca orice angajat”

Ce pensie incaseaza lunar Maria Basescu, fosta Prima Doamna a Romaniei. Suma este de zece ori mai mica decat a sotului ei
Traian Băsescu și soția lui, Maria

În ce au investit banii cei doi

Fostul președinte a investit, de-a lungul timpului, în imobiliare și titluri de stat. Potrivit propriilor declarații de avere, Traian Băsescu deține terenuri și un apartament cumpărat în anul 2003, are conturi de economii și o colecție de bijuterii, estimată la 171.000 de euro. Traian Băsescu mai deține două terenuri închiriate de la Primăria Capitalei. Fostul șef de stat și soția lui au economii în valoare de 250.000 de euro. Ultima meserie a lui Traian Băsescu a fost cea de europarlamentar și i-a adus venituri de 41.500 de euro pe an.

Citește și: Elena Udrea a recunoscut tot. Ce relație a avut, de fapt, cu Traian Băsescu: „Cel mai important om din viața mea”

Anul trecut, Traian și Maria Băsescu și-au cumpărat un apartament în nordul Bucureștiului. Fostul președinte și soția sa locuiau până atunci în vila de protocol de la RAAPPS. După ce instanța supremă a stabilit faptul că Traian Băsescu a fost colaborator al fostei Securități, el și-a pierdut o parte dintre privilegii. Băsescu nu a mai avut voie să folosească vila de protocol din strada Gogol, așa că a fost nevoit să se mute.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…