Ce să nu plantezi niciodată lângă usturoi. Riști să strici toată recolta

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Ce să nu plantezi niciodată lângă usturoi. Riști să strici toată recolta

Usturoiul este una dintre cele mai apreciate legume în bucătăria românească. Acesta poate fi plantat în grădină sau în solar primăvara sau toamna, iar dacă ții cont de câteva aspecte, vei obține o recoltă bogată. Ce să nu plantezi niciodată lângă usturoi și cum trebuie să fie solul.

Cum se plantează corect usturoiul

Ceapa și usturoiul se înmulțesc prin bulbi, care pot fi plantați în solar sau în grădină, primăvara sau toamna. Cu cât vremea este mai caldă, cu atât ne vom bucura mai devreme de aroma acestor legume. Indiferent că îl plantezi în solar sau în câmp deschis, ține cont de faptul că usturoiul are nevoie de un sol nisipos, care să dreneze bine apa. De asemenea, locul ales pentru plantare trebuie să fie însorit.

Înainte de a planta bulbii, pământul trebuie să fie afânat. Usturoiul are nevoie de multă apă, iar dacă solul nu este pregătit corespunzător și reține umezeala, riști ca bulbii să putrezească și recolta să fie compromisă. Bulbii de usturoi se plantează la o adâncime de 8 cm, cu o distanță de 10-15 cm între cuiburi.

Citește și: Metoda din bătrâni prin care castraveții din grădină sau solar cresc de două ori mai repede. Bonus: vor avea și rădăcini de oțel

Ce să nu plantezi niciodată lângă usturoi

Felul în care se va dezvolta usturoiul depinde de cum îl plantezi, cum îl îngrijești, dar și ce alte legume pui lângă el. Unele culturi de plante se pot compromite reciproc, motiv pentru care nu ar trebui să le plantezi una lângă cealaltă în grădină.

Usturoiul nu trebuie plantat lângă leguminoase, pentru că le va împiedica pe acestea să crească. Așadar, nu pune usturoi lângă fasole, mazăre, soia și alte astfel de legume, pentru că riști să înjumătățești recolta, atât la usturoi, cât și la leguminoase. Evită să plantezi și varză lângă usturoi, pentru că aceasta atrage numeroase tipuri de insecte, care pot invada și cultura de usturoi. Pe de altă parte, poți planta lângă usturoi răsaduri de roșii, sfeclă, morcovi și ridichi, pentru că se vor dezvolta bine împreună.

Citește și: Planta din Biblie care nu trebuie să-ți lipsească din grădină. Când se cultivă pentru sporul casei

Când se plantează usturoiul de primăvară

Perioada ideală pentru a sădi usturoiul este jumătatea lunii aprilie. Atunci, temperaturile sunt cât de cât stabile, iar bulbii se fixează bine în sol. Plantele răsar, de obicei, la două săptămâni de când au fost sădite, interval în care este bine ca solul să fie udat constant, dar cu moderație.

După ce apar primii lăstari, se pot aplica îngrășăminte pe bază de azot, pentru fertilizarea solului. Până când va fi recoltat, usturoiul poate fi fertilizat de două ori. De asemenea, în timpul formării căpățânilor, se aplică îngrășământ cu fosfor, care accelerează dezvoltarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…