Ce şanse are Alexandru Ciucu să obţină custodia fiicelor sale. Avocat Alin Panghios: „Copiii ajung să fie câmpul de luptă, un mijloc veritabil de şicană” EXCLUSIV

ce sanse are alexandru ciucu sa obtina custodia fetelor sale

Alexandru Ciucu şi Alina Sorescu au ajuns în faţa judecătorilor. Cei doi au confirmat divorţul, iar acum se luptă pentru custodia celor două fetiţe pe care le au împreună. În acest sens, creatorul de modă a solicitat o ordonanţă preşedinţială, prin care cere ca fiicele sale să locuiască cu el. Reporterii EGO.ro au contactat un avocat, care ne-a dezvăluit, în exclusivitate, ce şanse are Alexandru Ciucu să obţină custodia copiilor.

Designerul își dorește ca fetițele lui să stea în continuare cu el, în timp ce artista le vrea alături de ea. Această dispută a ajuns în tribunal, însă se pare că legea este de partea mamei.

Ce șanse are Alexandru Ciucu să obțină custodia copiilor

Alexandru Ciucu dorește ca fetele pe care le are împreună cu Alina Sorescu, Elena Carolina și Ana Raisa, să rămână la el, depunând în acest sens o ordonanță președințială. Dat fiind faptul că nu există niciun proces de divorț pe rol, se pare că cei doi au divorțat deja la notar, iar acum se ceartă exclusiv pe custodie. Deși s-au mai întâmplat cazuri în care copiii au rămas în custodia tatălui, avocatul Alin Panghios a explicat în exclusivitate pentru EGO.ro care sunt șansele ca Alina Sorescu să nu poată locui alături de fiicele ei.

„Autoritatea părintească (nr. custodia) este un subiect foarte dezbătut în ultima perioadă în procesele de divorț. Un proces de divorț ar trebui să fie văzut ca o veritabilă soluție pentru rezolvarea problemelor / neînțelegerilor dintre soți însă, în cea mai mare parte, unul dintre soți nu este de acord cu divorțul, iar copiii ajung să fie „câmpul de luptă” dintre aceștia, custodia fiind un mijloc veritabil de șicană pentru celălalt soț.

Un proces nu reprezintă altceva decât formularea unei pretenții, unei acuze, însă până la o soluție definitivă, fundamentată pe probe solide totul nu este altceva decât o speculă. Procedura Ordonanței Președințiale cu atât mai mult nu poate duce la pierderea unor drepturi, fiind o procedură specială, urgentă prin care se pot dispune doar măsuri provizorii, până la soluționarea procesului de divorț. Prin urmare, într-o astfel de procedură se poate stabili, provizoriu, domiciliul copiilor, un program de vizitare pentru celălalt părinte și o pensie de întreținere provizorie”, ne-a declarat avocatul Alin Panghios.

Fetițele locuiesc în momentul de față cu mama lor
Fetițele locuiesc în momentul de față cu mama lor

„În lipsa unor probe consistente, este foarte puțin probabil ca soțul reclamant să obțină o soluție favorabilă”

Așa cum este firesc, Alina Sorescu va face tot posibilul ca micuțele să rămână în custodia ei.

„La începutul anului am introdus acțiunea de divorț, iar în cadrul acestui proces soțul meu a intentat acum o ordonanță președințială, în care cere domiciliul fetelor noastre la el până la soluționarea în instanță a procesului. Voi face tot posibilul să îmi protejez fetițele, să muncesc pentru a le crește și să le educ armonios, ca și până acum. Le mulțumesc părinților mei care sunt alături de mine (…)”, a postat Alina Sorescu pe Facebook.

Conform legii ea nu poate fi lipsită de acest drept decât în situații excepționale, atunci când se demonstrează că este un real pericol pentru copii, asta însemnând rele tratamente aplicate minorilor.

„În lipsa unor probe consistente care să ateste un veritabil pericol pentru creșterea și educarea copiilor și care să justifice urgența măsurii, este foarte puțin probabil ca soțul reclamant să obțină o soluție favorabilă prin care să se stabilească (provizoriu) domiciliul copiilor la el.

Deși legea nu distinge, în practica comună a instanțelor de judecată, s-a conturat deja opinia conform căreia copii sunt atribuiți mamei (ca domiciliu) și aceasta pentru că ea este cea mai apropiată de copii, de nevoile lor și care le poate asigura afecțiunea de care au nevoie pentru dezvoltarea lor în primii ani de viață, iar autoritatea părintească (ansamblul de drepturi) este, de regulă, acordată ambilor părinți, în mod egal, chiar dacă copii domiciliază doar cu unul din părinți”, ne-a mai declarat avocatul Alin Panghios, completând că, cel puțin în cazul Alinei Sorescu, nu există șanse să fie decăzută din drepturi.

„Oricum, în practică, o soluție de decădere din drepturile părintești se poate obține foarte greu (și cu siguranță nu pe calea unei Ordonanțe Președințiale), iar pentru asta trebuie să fie îndeplinite condițiile stricte ale legii, definite de Codul Civil, art. 508:

„Condiţii : (1) Instanţa de tutelă, la cererea autorităţilor administraţiei publice cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului, poate pronunţa decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti dacă părintele pune în pericol viaţa, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin relele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtarea abuzivă, prin neglijenţa gravă în îndeplinirea obligaţiilor părinteşti ori prin atingerea gravă a interesului superior al copilului.”, a mai explicat avocatul pentru EGO.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…