Ce se întâmplă dacă mori în Săptămâna Patimilor, potrivit credinței populare. Moartea este ceva natural și se poate întâmpla oricând. Însă, potrivit unor superstiții, se spune că nu este bine să mori în săptămâna de dinaintea Paștelui. Astfel că, pentru cei care nu știu semnificația acestui lucru, iată de ce se spune că porțile Raiului sunt închise pentru cei care își dau ultima suflare într-o săptămână de rugăciune.
Ce se întâmplă dacă mori în Săptămâna Patimilor, conform unor superstiții
Se spune că nu este bine să mori în Săptămâna Patimilor și asta pentru că vă veți găsi mai greu drumul spre Rai. Sigur că, părerile sunt împărțite și sunt mulți care nu cred în acest mit. De asemenea, se spune că porțile Raiului sunt închise.
Spre deosebire de Săptămâna Luminată, care urmează imediat după Paște, în Săptămâna Patimilor, cea de dinaintea Paștelui, lucrurile stau diferit. Se spune că nu este bine să mori în Săptămâna Mare, pentru că sufletul nu va ajunge în Rai.
Se crede că în Săptămâna Mare, porțile Raiului sunt închise și că sufletele celor care mor în această perioadă ajung în Iad.
În popor se crede că cerurile sunt deschise pentru cei care mor în post sau Săptămâna Luminată. Ei nu vor trece prin Judecata de Apoi. De asemenea, sufletele celor care se sting între Paște și Rusalii ajung în Rai. Același lucru se întâmplă și în perioada de la Crăciun până la Bobotează.
Mai mult, tot potrivit credinței populare, oamenii buni și fără vină, mor în Postul Paștelui sau cel al Crăciunului.
„Sfinții Părinți spun că, în care sufletul se desparte de trup, îngerii – buni și răi – se înfățișează înaintea sufletului, iar vederea lor va pricinui sufletului o mare tulburare. Sufletul va găsi, însă, o mângâiere la vederea și protecția îngerilor celor buni.
Faptele bune ale omului și conștiința curată sunt de un mare ajutor și reprezintă o mare bucurie pentru el. Ascultarea, umilința, faptele bune și răbdarea sunt sprijin sufletului, care urcă spre Domnul cu mare bucurie și însoțit de îngerii cei buni; în acest timp, sufletul plin de pasiuni și păcate este condus de demoni în iad, unde va suferi veșnic”, potrivit www.ortodoxia.me
Rugăciunea pe care să o rostești în Săptămâna Mare
„Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile mele. Cu Pătimirile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu Sângele Tău, curățește sângele meu și amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău cel de viață făcător.
Fierea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli.
Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de potrivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite de cei fără de lege pe Cruce.
Să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfântă gura Ta. Fața Ta, cea batjocorită cu pălmuiri și cu scuipări, să umple de strălucire fața mea cea întinată în fărădelegi. Duhul Tău, pe care l-ai încredințat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povățuiască spre Tine, prin harul Tău.
Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăința, nici umilința care întorc pe fii la moștenirea lor. Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne.
Rugăciunea pe care să o rostești în Săptămâna Mare
S-a întunecat mintea mea cu cele lumești, și nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea de atâtea ispite și nu poate să se înfierbânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine.
Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistierul bunătăților, dăruiește-mi pocăință neștirbită și inimă îndurerată, ca să pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta. Căci fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele. Dă-mi, așadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci. Să înnoiască în mine închipuirea icoanei Tale.
Te-am părăsit, Doamne; să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine; ieși în căutarea mea. Du-mă la pășunea Ta cea duhovnicească. Numără-mă între oile turmei Tale preaalese. Hrănește-mă împreună cu ele din verdeața dumnezeieștilor Tale Taine.
Căci inima lor curată este sălașul Tău și se vede într-însa strălucirea descoperirilor Tale. Strălucirea Ta este mângâierea și odihna celor care s-au ostenit pentru Tine în necazuri și în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învrednicește și pe mine, nevrednicul, cu harul și cu iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin”.
