Toată lumea o cunoaște pe Iuliana Marciuc de pe micul ecran, fiind una dintre cele mai longevive prezentatoare TV din România. Ceea ce puțini știu însă este că, în adolescență, nu se visa a fi crainică, ci actriță. A și jucat, cândva, în piesa ”Patru pe o canapea plus valetul”, alături de Iurie Darie.
Chiar dacă nu a mers pe acest drum, Iuliana Marciuc i-a insuflat pasiunea pentru teatru și film fiului ei, David, iar acum se bucură de reușitele lui. Despre trecerea de la actorie la jurnalism, despre cât de mult își trăiește visul prin intermediul fiului ei, dar și care a fost motivul pentru care nu a plecat niciodată de la TVR, ne povestește chiar ea într-un interviu în exclusivitate pentru EGO.ro.
”Am cunoscut, în sfârșit, ce înseamnă aplauzele, văzute nu din sală, ci de pe scenă”
EGO.ro: Ai peste 30 de ani de televiziune și ești una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare TV din România, însă puțini știu că la început nu ai vrut o carieră în televiziune, ci ai vrut să fii actriță. Îți pare rău că nu ai alocat mai mult timp visului tău și că ai jucat doar într-o singură piesă de teatru?
Iuliana Marciuc: Când eram foarte mică, îmi amintesc și acum matinalul de duminică, de la ora 11.00, la care mergeam împreună cu ai mei. Nu ratam nicio piesă de teatru și, cumva firesc, a venit dragostea de teatru. Același lucru l-am făcut și cu David. Încă de când avea trei ani a mers cu mine la Teatrul ”Țăndărică” și la Teatrul ”Ion Creangă”, în aproape fiecare duminică.
Când am primit un telefon de la Iurie Darie, care mi-a propus să joc într-o piesă de teatru, a fost ca împlinirea unui vis frumos, dar mai mult în subconștient. Nu am făcut nimic ca să îi conving pe părinții mei să mă lase să merg la Academia de Teatru (UNATC), nu am făcut nimic ca să încerc să joc și eu, deși, evident, eram foarte atrasă de această lume. Mergeam mult și în culise și la repetiții, la Teatrul Mic, pentru că acolo tatăl meu avea o prietenă secretară literară și mă lăsa să intru. M-am bucurat mult când mi s-a propus să joc într-o piesă de teatru. A fost o experiență extraordinară. Am cunoscut, în sfârșit, ce înseamnă aplauzele, văzute nu din sală, ci de pe scenă. M-au emoționat până la lacrimi. Nu regret că am jucat într-o singură piesă de teatru, pentru că așa o apreciez, probabil, mai mult.
Îi place la TVR: ”Aici m-am simțit ca într-o familie și, cred că este motivul pentru care nu mi-am dorit să plec”
Te numeri, cred, printre puținele prezentatoare TV care nu au plecat la un post de televiziune comercial, ci au rămas la TVR. Care a fost motivul pentru care nu ți-ai dorit să pleci vreodată la alt post TV?
Nici nu știu când au trecut atâția ani de când am pășit în televiziune. Aici am prieteni, aici am făcut o mulțime de proiecte frumoase. Aici m-am simțit ca într-o familie și, cred că este motivul pentru care nu mi-am dorit să plec. De fiecare dată s-a născut un proiect, după altul, și au avut succes. Ceea ce m-a încurajat. Apoi, aici este libertate. Libertatea cuvântului și de a face ce-ți place. Am avut noroc, probabil, ca orice proiect pe care l-am propus, să fie aprobat. Sunt încântată că au avut succes.
Proiectul tău de suflet este „Destine ca-n filme”. Cum a apărut ideea?
Proiectele noastre, ale oamenilor de televiziune, sunt ca niște copii. Ele se nasc și se dezvoltă. Așa s-a întâmplat și cu „Destine ca-n filme”, proiect apărut în urmă cu opt ani din dorința de a mă reinventa, de a părăsi comoditatea studioului de televiziune și de a merge printre oameni. Ideea a venit din dorința mea de a cunoaște oameni obișnuiți, puși în situații neobișnuite, convinsă fiind că de la fiecare am de învățat.
Și, la fel și telespectatorii noștri, au de învățat. Iată că, prin longevitatea proiectului, se dovedește că putem învăța în fiecare moment, iar întâlnirile cu oamenii deosebiți mă îmbogățesc de fiecare dată. Fiecare zi de filmare este altfel, pentru că ei sunt diferiți, au povești diferite și încerc să aflu cum reușesc să treacă peste cumpene. Cum de toți acești oameni, pe care destinul i-a încercat greu, reușesc să zâmbească și să spună în final că viața este frumoasă și că merită trăită.
Fiul ei este atras de lumea filmului: ” Este o preocupare extrașcolară foarte frumoasă”
Din fericire, poți să-ți trăiești visul de a fi actriță prin intermediul lui David și al lui Adrian Enache. Îți place să spui că David, de fapt, ție îți calcă pe urme?
L-am dus pe David la o școală de televiziune încă din clasa a cincea. Nu forțat, ci pentru că doream să-i arăt mai multe despre pasiunea mea. Am văzut că-i place și că este o preocupare extrașcolară foarte frumoasă și mă bucur că a rămas la Academia de Televiziune și Cinematografie „Studiourile Buftea”. Cumva, filmul pentru el a venit firesc. Învățase mult despre televiziune și, în momentul în care în școala de televiziune s-a format și una de film, a optat pentru cursurile de film. De trei ani filmează. A jucat în câteva scurtmetraje, a jucat și într-o piesă de teatru, deși este atras mai mult de film decât de teatru. Nu știe încă dacă va face din pasiune o meserie sau va rămâne un hobby. Așteptăm și noi să vedem ce ne va spune.
Cum a fost când l-ai văzut prima dată pe scenă? S-a lăsat cu lacrimi sau încerci să fii tare în preajma lui?
Vara trecută, modulul de teatru de la Academia de film „Buftea” s-a transformat într-un spectacol pe scena Teatrului ”Elisabeta”. Am fost extrem de emoționați în sală și eu și Adrian, dar și părinții celorlalți elevi. A fost un moment frumos și suntem mândri de el. Ne uităm și acum cu drag la fotografiile realizate atunci pe scenă și mă bucur că David trăiește din plin vârsta adolescentină și trece prin aceaste experiențe extrem de frumoase și care cu siguranță îl vor îmbogăți.
