Reacția Adelinei Pestrițu, după ce nașul ei de cununie a fost arestat. Vedeta a făcut precizări importante: „Familia mea nu implică aceste persoane”

Reacția Adelinei Pestrițu, după ce nașul ei de cununie a fost arestat

Adelina Pestrițu a ținut să facă precizări importante, după ce au apărut informații conform cărora nașul ei de cununie, Daniel Rafte, a fost arestat preventiv pentru trafic de droguri. Afaceristul ar fi avut mai multe probleme cu legea în trecut. Găsiți mai jos mesajul transmis de vedetă!

Adelina Pestrițu: „Nici eu, nici familia mea nu suntem implicați în niciun fel”

Adelina Pestrițu a făcut lămuriri pe contul ei de Instagram, după ce în presă au apărut informații potrivit cărora nașul ei de cununie și al lui Virgil Steblea, Daniel Rafte, a ajuns pe mâna poliției. Conform celor transmise, vedeta susține că nici ea, nici familie ei nu sunt implicați în povestea menționată.

„Aș vrea să fiu pe cât se poate de clară și fermă, nu am niciun fel de legătură cu situația și persoanele în discuție zilele acestea. Drumurile noastre și relația noastră circumstanțială s-a încheiat destul de repede. Niciodată pe parcursul relației noastre, atât cât a durat, nu am avut cunoștință sau bănuieli despre acțiuni contrare legii sau moralei.

Nici eu, nici familia mea nu suntem implicați în niciun fel. Înțeleg nevoia de a folosi nume de persoane cunoscute pentru a genera titluri și vizualizări, însă nu înțeleg de ce cineva ar folosi un nume într-o poveste gravă care nu îl implică.

Familia mea nu este nici ”devastată”, nici ”distrusă”, familia mea nu implică aceste persoane. Familia mea reală este însă îngrijorată de faptul că suntem aruncați fără vină în acest vârtej al senzaționalului. Respect fiecare om care are un rol în viața mea. Respect toate amintirile comune, însă mă delimitez de orice acțiune care nu are legătură cu mine, cu atât mai mult cu cât acea acțiune pare a fi una cu impact major asupra societății și a principiilor mele de viață, educație și acțiune.

Respectul nu este ceva ce pot pretinde și din partea altora, însă vă asigur că voi face tot ceea ce ține de mine pentru a-mi proteja numele, viața personală, principiile reale și familia directă. Vouă, celor care înțelegeți și sunteți mereu alături de mine, vă mulțumesc pentru sprijin.”, a transmis Adelina Pestrițu, pe pagina personală de Instagram, citată de wowbiz.

Adelina Pestrițu și soțul, alături de Daniel Rafte
Adelina Pestrițu și soțul, alături de Daniel Rafte

De ce a ajuns Daniel Rafte în arest

Potrivit cancan.ro, Daniel Rafte a fost arestat sâmbătă, pe 24 septembrie, pentru o perioadă de 30 de zile. Magistrații au admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești. Ulterior, avocatul lui Daniel Rafte a cerut arest la domiciliu sau control judiciar, însă magistrații i-au respins cererea.

“Respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a măsurii preventive a controlului judiciar.

În temeiul art.230 alin.(2) C.pr.pen dispune emiterea mandatului de arestare preventivă„, este decizia magistraților Tribunalului Prahova.

Rămâne de văzut care va fi decizia finală a anchetatorilor în acest caz.

Ce pedeapsă riscă Daniel Rafte

Decizia magistraților nu este definitivă, astfel că poate fi atacată în termen de 24 de ore. Până la următoarea decizie însă, Daniel Rafte rămâne în arest. Conform aceleiași surse, dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 12 ani de închisoare.

Daniel Rafte s-ar fi ales cu un dosar penal în 2020, atunci când a continuat executarea unor lucrări, deși organele legii i-ar fi interzis să facă asta. Ulterior, bărbatul a investit în mai multe zone din Constanța și a ridicat mai multe imobile.

În noiembrie 2021 a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție într-un dosar de violență. Daniel Rafte ar fi exercitat asupra persoanei vătămate acte de violență pentru a convinge să-i dea suma de 30 000 de euro sau un autoturism. Cel are a depus plângerea ar fi cumpărat de la nașul Adelinei Pestrițu un autoturism cumpărat în leasing pe firma afaceristului. Ar fi plătit-o, dar când a dorit să o vândă Daniel Rafte nu i-ar fi dat factura.

Pe 3 iulie 2019. Daniel Rafte și soția lui au fost nași de cununie pentru cuplul Adelina Pestrițu – Virgil Șteblea. Virgil a publicat mai mult imagini cu nașul lui de-a lungul timpului, semn că au avut o relație bună de prietenie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…