Cine este Natalia Intotero, propusă ministru al Familiei după demisia Gabrielei Firea. Ce studii are de fapt

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Cine este Natalia Intotero, propusa ministru al Familiei dupa demisia Gabrielei Firea. Ce studii are de fapt

Gabriela Firea și-a dat demisia din funcția de ministrul al Familiei, în urma scandalului azilelor, care a luat o amploare tot mai mare în ultimele zile. Pentru portofoliul rămas vacant, a fost propusă Natalia Intotero. Iată cine este aceasta și ce studii are de fapt.

Cine este Natalia Intotero, propusă ministru al Familiei după demisia Gabrielei Firea

Natalia Intotero este deputat PSD și se află la al treilea mandat ca parlamentar al Româiei. În prezent, este președinte al comisiei de învățământ.

Natalia-Elena Intotero s-a născut pe 14 ianuarie 1976, în municipiul Brad din județul Hunedoara. Între anii 1990 și 1995, a urmat cursurile Liceului pedagogic ”Sabin Drăgoi” din Deva.

După absolvirea liceului, Natalia Intotero a studiat la Colegiul de Institutori Limba Engleză din cadrul Universităţii de Vest, Timişoara (1999-2002) şi la Facultatea de Limba şi Literatura Română – Limba şi Literatura Engleză (2002-2006), obținând diploma de profesor,  potrivit site-ului Camerei Deputaților.

Citește și: Salariul fabulos pe care Gabriela Firea îl pierde, după demisia din Guvern. Ce sumă apare menționată în declarația de avere

De asemenea, Natalia Intotero a obținut și diploma de expert în relaţii internaţionale şi studii europene, după ce a absolvit cursurile Facultăţii de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene a Universității „Spiru Haret” din Bucureşti (2003-2007).

Citește și: Ce studii are de fapt Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea. Este primarul orașului Voluntari de 23 de ani

A făcut un master în management politic la Institutul Social Democrat „Ovidiu Şincai” din Bucureşti (2005). Ulterior, a mai urmat cursuri de management educaţional (2011) și Colegiul Naţional de Apărare (2008). Totodată, Natalia Intotero este absolventă a cursului postuniversitar la Institutul Diplomatic Român (2008).

Natalia Intotero, activitate profesională

Deputatul PSD Natalia Intotero și-a început activitatea profesională în 1995, imediat după terminarea liceulu, când s-a angajat ca institutor la Şcoala Generală „Horea, Cloşca şi Crişan” din Brad. În 2004 a părăsit unitatea de învățământ la care a debutat pentru un post de profesor la Şcoala Generală „Mircea Sântimbreanu” Brad. În perioada iunie-august 2004 a ocupat și funcția de consilier municipal în orașul natal.

Natalia Intotero a mai ocupat și funcțiile de membru în comisia de analiză a asocierii şi colaborării cu alte autorităţi ale administraţiei publice, instituţii şi agenţi economici din ţară şi străinătate precum şi dezvoltare regională din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara, membru în comisia pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, problemele minorităţilor, respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor cetăţeneşti din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara (aug. 2004-iun. 2008); director la Şcoala Generală „Horea, Cloşca şi Crişan” Brad, consilier judeţean- Hunedoara, în cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara- membru în Comisia de învăţământ, cultură şi sănătate, vicepreşedinte al Comisiei juridice, membru în Consiliul Director la Direcţia Generală pentru Asistenţa şi Protecţia Copilului Hunedoara (iun. 2008-mart.2009); director adjunct la Colegiul Naţional „Avram Iancu” Brad (oct. 2009-mart.2011).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…