Cine este Tania Turtureanu, artista cunoscută pentru hit-ul ”Ce frumos!”. Viața ei, cariera și divorțul de tatăl copiilor - Ego.ro

Cine este Tania Turtureanu, artista cunoscută pentru hit-ul ”Ce frumos!”. Viața ei, cariera și divorțul de tatăl copiilor

Cine este Tania Turtureanu, artista cunoscută pentru hit-ul ”Ce frumos!”. Viața ei, cariera și divorțul de tatăl copiilor

Tania Turtureanu este una dintre cele mai sensibile și expresive voci ale industriei muzicale actuale. Cunoscută mai ales pentru piesa „Ce frumos!”, artista a cucerit publicul prin emoția sinceră pe care o transmite în interpretările sale și prin modul în care îmbină tradiția cu modernul. Povestea ei de viață este la fel de complexă precum muzica pe care o creează, marcată de pasiune, sacrificii și alegeri grele.

Copilăria în nordul Moldovei și primii pași în muzică

Născută pe 27 iunie 1991 în satul Chișcăreni, Sîngerei, Tania, pe numele complet Tatiana Turtureanu, spune că s-a născut cu muzica în sânge.

„Sunt o turturică crescută la țară, crescută în pădure. Vin din Chișcăreni, Sîngerei, zona de Nord a Republicii Moldova”, a spus ea în podcastul lui Damian Drăghici.

Chiar dacă părinții ei nu au avut studii muzicale, dragostea pentru cântec era prezentă în familie.

„Nici mama, nici tata, deși ambii cântă foarte bine. Mama îmi cânta de mică. Am crescut cu piesele Mariei Tănase, Mariei Drăgan. Tata cânta și el foarte bine la sărbătorile în familie”, a mai spus artista.

A urcat pentru prima dată pe scenă în jurul vârstei de șase ani, și de atunci nu s-a mai văzut în alt loc decât în luminile reflectoarelor.

De la petreceri de familie la studii muzicale

Până în clasa a noua, Tania nu a urmat nicio școală muzicală, deși cânta la toate evenimentele din sat. Totul s-a schimbat când un prieten al tatălui său i-a sugerat acestuia să o îndrume către o educație muzicală.

„Tata m-a întrebat dacă îmi place ideea și eu am fost de acord”, mai spune cântăreața.

Astfel, a început un drum care avea să-i contureze cariera. Ulterior, Tania a devenit solistă a trupei Elvi’s Band și și-a construit pas cu pas un nume în muzică. În 2023, a trăit unul dintre cele mai emoționante momente din carieră: a urcat pe scena Festivalului Lupilor alături de Lupii lui Calancea.

Viața personală: mamă devotată și femeie care a ales cariera

Tania este mamă a doi copii – o fată de 8 ani și un băiat de 6 ani. Îi crește singură, după ce a divorțat de tatăl lor.

„Ei sunt și puterea mea, dar și cea mai mare slăbiciune a mea”, spune artista.

Despre divorțul de tatăl copiilor

După ce a terminat studiile muzicale, Tania s-a căsătorit și a făcut doi copii. Lucrurile în relația de cuplu nu au mai funcționat, iar cei doi au ales drumuri separate. Deși a rămas rezervată în declarații, artista susține că motivele divorțului nu sunt legate de gelozie și nici de cariera pe care ea o are.

„Fostul meu soț nu a fost un bărbat gelos. El era din domeniul sportului. (…) După ce cânți cinci-șase nunți la rând nu mai ai energia aceea cu care să fii tu în casă femeia pe care și-o dorește bărbatul”, a mărturist ea în podcast.

Tania recunoaște că stilul ei de viață, oboseala acumulată și nevoia de susținere au dus la un impas.

„Cineva ajunge la anumite compromisuri și cineva nu, cam asta e. Trebuie să alegi”, a mai spus ea.

Puterea din vulnerabilitate: muzica e refugiul și direcția

În prezent, Tania nu doar interpretează, ci și compune. Piesele pe care le scrie sunt cele mai apropiate de sufletul ei.

„Doar piesele versurile cărora îmi aparțin, doar ele reflectă o anumită stare, trăire sau o situație din viața mea. Doar ele știu și spun cu exactitate cine sunt!”, a declarat ea pentru VIP Magazin Moldova.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Cum are grijă Amna de silueta ei. Secretele vedetei “E vorba despre alegeri!”
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *