Cosmina Păsărin este una dintre cele mai îndrăgite vedete din România, venind mereu cu noi proiecte pentru fanii săi. Admiratorii abia așteaptă să o revadă pe micile ecrane, după ce aceasta a prezentat, în trecut, emisiunea “Vorbește lumea” de la Pro TV. Aceasta ne-a explicat, în exclusivitate pentru Ego.ro, că s-ar bucura de o reîntoarcere în televiziune.
Cosmina Păsărin a oferit o veste superbă pentru fani, explicând că are în plan noi proiecte. Vedeta se bucură enorm pentru faptul că face parte din această industrie, mai ales pentru că are parte de diversitate și numeroase provocări:
“Sunt niște proiecte în plan. Sigur, o să aflați despre ele la momentele potrivite. În rest, ne vedem la evenimentele pe care le prezint, cam asta fac. Am avut și o perioadă de relaxare la începutul acestui an, o perioadă de care m-am bucurat foarte mult. Cam asta ar fi de zis. Din păcate nu am cum să îți zic. (n.r. de un proiect pe micile ecrane) Nu e chiar în această zonă. Dar asta este și frumusețea acestui mediu, apar tot felul de proiecte, fie că vorbim despre evenimente, fie că vorbim despre emisiuni TV sau filme, de ce nu. Eu nu sunt actriță, dar au apărut și astfel de ocazii de-a lungul timpului. Îmi place, în general, să mă bucur de diversitate. Exact cum spuneam, cred că asta este și frumusețea acestui mediu. Proiectele sunt diverse, nu te plictisești niciodată, ai ocazia să experimentezi, să ai parte de tot felul de experiențe, unele foarte intense, unele din care înveți lucruri și îți dai seama că nu le-ai mai repeta. Treci prin tot felul de aventuri de acest gen.”
Vedeta ne-a mărturisit că s-ar bucura să se întoarcă pe micile ecrane, mai ales pentru că admiratorii săi abia așteaptă să o revadă. Aceasta ne-a vorbit și despre emisiunea pe care a prezentat-o, “Vorbește lumea”, de la Pro TV. Proiectul i-a plăcut enorm superbei brunete:
“Și mie mi-ar plăcea să am proiecte pe TV, dar nu depinde de mine. Eu am plasat dorința aceasta. Sunt sigură că te gândeai la emisiunea de la PRO TV, la “Vorbește lumea”. Multă vreme până a începe această colaborare, îmi doream un astfel de proiect, m-am bucurat de el la maxim, a fost o experiență intensă, interesantă, am învățat multe lucruri. A fost genul de proiect pe care ți-l dorești tot timpul. Aș avea tot timpul dispoziție pentru un astfel de proiect, mi-a plăcut foarte mult.”
De asemenea, Cosmina Păsărin este deschisă și către alte proiecte, chiar dacă s-a bucurat să prezinte “Vorbește lumea”. Totuși, ea ne-a vorbit despre o mică problemă pe care o avea la matinal, fiind nevoită să se trezească foarte devreme:
“N-aș vrea să facem astfel de conexiuni pentru că ar putea să fie și alte proiecte. Chiar nu are sens să vorbim punctual despre acel proiect, dar, clar, emoția live-ului este ceva de nedescris. Ce poate să fie mai frumos decât să faci live zi de zi? Chiar dacă era, să zicem, o mică problemă. Este mult spus, dar pentru mine pentru că nu sunt o persoană matinală, a fost o provocare, o adevărată provocare pentru că îmi era destul de greu să funcționez așa cum îmi doream dimineața. Dar te mobilizezi, te ajută mult și echipa. Când îți place ceea ce faci, găsești resurse.”
Întrebată dacă și-ar fi dorit să facă altceva în cazul în care nu s-ar fi implicat în această industrie, Cosmina Păsărin ne-a mărturisit că și-a urmat visul încă de la o vârstă fragedă:
“Asta e ce mi-am dorit să fac și mă bucur că am ocazia să fac asta. Câteodată am și impresia că vine totul atât de natural și acestea sunt momentele în care mă gândesc că este exact ce mi-am dorit să fac dintotdeauna și nu mi-aș fi dorit să fac nimic altceva.”
Video: Cătălin Shadi Sîrbu