Cu ce se ocupă ginerele lui Gigi Becali. Afacerile nebănuite din care Mihai Mincu a încercat să facă bani

Deși are de unde să învețe, Mihai Mincu nu s-a dovedit până acum un afacerist prea bun

Mihai Theodor Mincu, ginerele lui Gigi Becali, putem spune că  nu este prea priceput în afaceri. Cel supranumit „Prințișorul de Dobroiești” a avut de-a lungul timpului mai mult business-uri care însă nu numai că nu i-au adus profit, ci au fost chiar pe pierdere.

Mai mult, Mihai Mincu a avut și probleme cu legea, după ce ar fi comercializat prin intermediul uneia dintre firmele sale haine contrafăcute. Ginerele latifundiarului din Pipera a fost dat în judecată de branduri de lux precum Dior, Chanel și Cartier.

Cu ce se ocupă ginerele lui Gigi Becali. Ce afaceri are Mihai Mincu

Mihai Mincu a intrat în afaceri în 2017, cu o firmă care avea ca obiect de activitate vânzarea de haine, comerț cu ceai și cafea, dar și fructe de mare, potrivit Cancan. La scurt timp, în același an, și-a deschis o altă firmă al cărei obiect de activitate era fabricarea de parfumuri și cosmetice. Din păcate însă, niciuna dintre companiile gienerelui lui Gigi Becali nu au fost profitabile, înregistrând pierderi de peste 10.000 de lei încă de la început.

Odată ce i-a cucerit inima Teodorei Becali și a intrat în familia latifudiarului din Pipera lucrurile s-au mai schimbat. Soția tânărului, moștenitoare a unui adevărat imperiu financiar care a dobândit flerul în afaceri de la tatăl ei, Teodora Becali i-a arătat soțului său cum se obține succesul în afaceri.

La finalul anului 2021, cei doi au valorificat un teren de trei hectare primit în dar de la Gigi Becali pe malul lacului Pipera, unde au demarat costruirea unui ansamblu rezidențial cu 700 de apartamente și 50 de case. Valoarea totală a investiției se ridică la peste 40 de milioane de euro, potrivit spuselor lui Mihai Mincu.

„Vrem să începem în martie (2022 n.r.) construcția proiectului, care va avea circa 700 de apartamente și 50 de case. Investiția se ridică la circa 40 de milioane de euro și va fi realizată exclusiv din capital propriu”, declara Mihai Mincu în urmă cu mai bine de un an.

De asemenea, tot în 2021, Teodora Becali a mai dat un „tun” de 4,6 milioane de euro, după ce a vândut un teren, situat în zona Pipera, cu o suprafață de două hectare.

Citește și: „Motivul pentru care Gigi Becali nu mai folosește parfum. Incredibil ce le face angajaților care se parfumează

Cu ce se ocupă ginerele lui Gigi Becali
Cu ce se ocupă ginerele lui Gigi Becali

Mihai Mincu, probleme cu legea. A fost depistat pozitiv la testul antidrog

Ginerele lui Gigi Becali nu este tocmai „ușă de biserică” așa cum spera latifundiarul. Tânărul a avut în ultimii ani probleme cu legea de mai multe ori. Cea mai recentă întâmplare a avut loc în urmă cu câteva zile, când „Prințișorul de Dobroiești” a fost depistat pozitiv la testul antidrog.

El ar fi fost prins de polițiști conducând sub influența substanțelor interzise. Dosarul ar fi fost deja trimis la Parchet, iar pentru fapta sa, Mihai Mincu riscă până la 5 ani de închisoare. Dar asta nu e tot.

Soțul Teodorei Becali a avut probleme cu Poliția și în trecut. Tânărului i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile și a primit o amendă contravențională în valoare de 1.305 pentru încălcarea prevederilor Codului Rutier. Cu toate acestea, în martie 2021, Mihai Mincu a scăpat de amendă și și-a recâștigat dreptul de a conduce după ce a contestat în instanță procesul verbal.

Citește și: „De ce nu ar putea divorța niciodată Gigi Becali: “Este blestem”

Acuzat că ar fi vândut haine contrafăcute

De asemenea, pe 1 martie 2019, a fost dat în judecată de branduri celebre la nivel internațional, pentru contrafacere de mărfuri. El ar fi comercializat produse care purtau mărci identice sau similare cu unele deja existente, aducând prejudicii titluarilor respectivelor branduri.

În proces sunt implicate companii precum Luxottica Group S.P.A., Christian Dior Couture și Chanel, care s-au constituit parte civilă și Cartier International AG, prin ZMP Property SRL, care are calitatea de parte vătămată.

Mihai Mincu nu a fost tocmai un „sfânt” nici în viața personală. Înainte de a se căsători cu Teodora Becali, eveniment care a avut loc în 2019, Mihai Mincu era un „împătimit” al frumuseților care își făceau veacul în capitală. Nu degeaba a primit porecla de „crai de Dobroiești”. Una dintre cele mai cunoscute relații a fost cu fosta asistentă TV Daniela Crudu, alături de care a trăit o scurtă, dar intensă poveste de dragoste. Cei doi erau clienți fideli ai cluburilor de manele din București.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
De ce a fost dată afară Andreea Bănică de la Casa Mița Biciclista,, din București. Nota a fost 1.200 de lei
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *