Cu ce se ocupă Radu Ștefan Bănică, la 20 de ani: „Trebuie să dorm 5 ore, am fost setat așa”. Ce si-ar fi dorit părinții lui să devină VIDEO EXLUSIV

Radu Ștefan Bănică: “Nu vreau să fac de râs numele meu”

Radu Ștefan Bănică are o viață plină, fiind implicat în numeroase proiecte care au legătură cu domeniul pe care l-a ales. Fiind o fire artistică, el se implică în diferite proiecte de teatru sau televiziune, făcând, în același timp, muzică. Acesta ne-a dezvăluit, în exclusivitate pentru Ego.ro, că doarme 5 ore pe noapte, încercând să profite de faptul că este tânăr și poate să le ducă pe toate. În același timp, la începuturile sale, părinții l-au sfătuit să se facă doctor sau bucătar, însă el știa ce își dorește.

Radu Ștefan Bănică: “Ce este somnul?”

Radu Ștefan Bănică, aflat la un eveniment susținut de o casă de vinuri, susține că degeaba există talent dacă munca nu este pe măsură, indiferent că numele său este deja cunoscut în România. Chiar dacă rudele sale l-au sfătuit să aleagă alt drum, el s-a îndrăgostit de domeniul artistic. În același timp, tânărul a vorbit și despre zvonurile legate de o continuare pentru “Liceeni”.

Ești ori la premiere, ori faci muzică. Cum mai ai timp de tine?

Radu Ștefan Bănică: Fix acum am venit de la o filmare, fac parte dintr-un proiect de televiziune, sunt în juriu. Am zis că trebuie să fac cumva să vin și aici, să susțin lumea. De aici plec direct la teatru, la repetiții. Avem premiera luni, este haos. Ce este somnul?

“Eu trebuie să dorm 5 ore, am fost setat așa”

Simți cumva că aceasta este vârsta la care trebuie să tragi ca să fii cineva?

Radu Ștefan Bănică: Clar, degeaba este talent dacă nu este muncă. Pe lângă toate acestea, mai am și licența la facultate. Sunt în priză de dimineața până seara, dar îmi place, vreau să profit, sunt tânăr. Spre exemplu, mi s-a anulat o repetiție de dimineață. Am zis că dorm în plus, dar m-am trezit cu o durere de cap. Este clar, eu trebuie să dorm 5 ore, am fost setat așa, nu pot. M-a durut capul toată ziua. Îmi place că fac față acestei perioade, o să iasă totul bine. Abia aștept.

Aș vrea ca toată lumea să înțeleagă că, uneori, este mai multă presiune pusă pe voi, cei care deja aveți rude cunoscute. Te gândești la ce postezi, la ce faci. Faima nu este așa ușor de câștigat.

Radu Ștefan Bănică: Are avantaje și dezavantaje. Dar, cu siguranță, este puțin complicat. Sunt mai multe chestii de care trebuie să țin cont și nu este totul roz. Dar nu mă plâng.

Citește și: De ce băieții de la Noaptea Târziu nu vor cânta de Revelion. „Este primul an în care noi spunem pas”. Ce vor face, de fapt. VIDEO EXCLUSIV

“Nu vreau să fac de râs numele meu”

Ai postat ceva și te-a sunat cineva ca să îți spună să ștergi ce ai pus pe social media?

Radu Ștefan Bănică: Mama. Mama este PR-ul meu numărul 1, are grijă să am imaginea țiplă și îi mulțumesc pentru asta. Dar eu de mic am învățat ce trebuie să fac, ce trebuie să vorbesc, cât să îmi fie natural. Până la urmă, nu vreau să fac de râs numele meu.

Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit cu privire la domeniul profesional ales?

Radu Ștefan Bănică: Să nu fiu o formă fără conținut. Cum am spus și înainte, degeaba este talent dacă nu este muncă. Trebuie să muncești, frate, chit că te cheamă Bănică, chit că nu te cheamă. Este concurența foarte mare în domeniul artistic.

Cu ce se ocupa Radu Stefan Banica la 20 de ani
Radu Ștefan are o agendă foarte încărcată

I s-a zis să se facă doctor

Cum au reacționat ai tăi când ai zis că vrei să fii artist?

Radu Ștefan Bănică: “Ce vrei să fii? Nu vrei doctor? Îți place să gătești, bucătar?”. Au fost 50/50. Ei știu ce este în spatele acestei industrii. Este alegerea mea, cu bune și cu rele.

Îmi spui că, deși ai în familie artiști, ți-au zis să te faci doctor?

Radu Ștefan Bănică: Da, spre binele meu. Eu de mic am știut ce vreau să fac și nu mă las. Nu o să mă las.

La un moment dat, s-a zvonit că s-ar putea să se mai facă ceva cu “Liceeni”. Bănuiesc că știi zvonurile. Ți-ai dori să faci acest lucru?

Radu Ștefan Bănică: Ar fi ceva foarte frumos. Dar acum, ce vrea Dumnezeu.

Citește și: Andreea Marin poartă și acum rochiile mamei sale. „Orice e vintage este la modă”. Ce relație are cu sora ei. VIDEO EXCLUSIV

Ce spune despre zvonurile cu privire la o continuare pentru “Liceeni”

Eram curioasă dacă îți dorești tu. Până la urmă, nu contează ce film iese, ce rol este, ce zice lumea, contează ce îți dorești cu adevărat.

Radu Ștefan Bănică: Îmi doresc pentru că, pe lângă actoria de teatru, îmi place foarte mult filmul, este altă mâncare de pește. Conta foarte mult pentru mine să știu bazele actoriei de teatru pentru că nu orice actor de film poate să joace și teatru. Este total diferit. Îmi doresc foarte mult și film.

Nu ar fi presiunea mai mare dacă ai alege acest rol?

Radu Ștefan Bănică: Nu știu ce să spun, încerc să nu mă gândesc la asta. Eu îmi văd de drumul meu ca și cum sunt ca orice jucător din acest joc. Deci plec fără preconcepții, încerc.

Urmează sărbătorile. Ai vreo tradiție cu ai tăi?

Radu Ștefan Bănică: Avem un mini party, de familie. Ne întâlnim toți și sărbătorim Crăciunul.

Video: Dragoș Enăchescu

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
5.6 5 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *