Andreea Marin poartă și acum rochiile mamei sale. „Orice e vintage este la modă”. Ce relație are cu sora ei. VIDEO EXCLUSIV

Andreea Marin: „Nici nu îmi amintesc cum au ajuns la mine”

Andreea Marin și-a pierdut mama când avea doar 9 ani, însă trăiește și acum cu amintirea celei care și-a dat viața pentru o a apărea pe ea și sora mai mică, Cristina. O simte zilnic aproape de ea și de sufletul ei, mai ales că a păstrat multe dintre rochiile și accesorii și le poartă de fiecare dată când i se face dor. Andreea Marin a povestit în exclusivitate pentru EGO.ro că atât ea, cât și Cristina, au acasă piese vestimentare și bijuterii care au aparținut mamei lor.

Andreea Marin are câteva piese speciale în garderobă

În cei 30 de ani de activitate, Andreea Marin a demonstrat că este un etalon pentru multe doamne și domnișoare, reușind să fie un model din toate punctele de vedere. Deși mereu a încercat să influențeze doar din punct de vedere profesional, având tot soiul de acțiuni educative, Andreea Marin a atras atenția și prin eleganța ei și prin modul în care a reușit să-și construiască un stil vestimentar aparte. Fosta prezentatoare TV pare că a inventat teleportarea căci, în fiecare zi este la câte un eveniment pe care fie îl moderează, fie îl prezintă.

„Mai pot, căci dacă nu mai pot, mă opresc. Știu și ideea cumpătării, o cunosc, pentru că am ajuns și în momente din viață când nesăbuința asta de a mă arunca în muncă nelimitat nu m-a dus chiar unde trebuie. Am ajuns cam la spital. Așa că până la urmă când simt că îmi dă semnul că e în neregulă, mă opresc, mai fac câte o pauză”, ne-a declarat Andreea Marin, completând că atunci când simte nevoia de o pauză reușește să-și reîncarce bateriile în sânul familiei. „Mă relaxează foarte mult natura, pianul și bucuria de a fi alături de familie”.

„Pot să port o rochie și de 100 de ori”

Zilele trecute am întâlnit-o la evenimentul aniversar al casei de modă Eli Lăslean, acolo unde a fost amfitrioana evenimentului. Creatoarea de modă i-a cerut să facă asta nu doar prin prisma prietenie care le leagă, ci și a faptului că Andreea Marin este una dintre cele mai stilate femei din România și de-a lungul timpului i-a purtat cu grație ținutele.

„Sunt prietenă cu Eli Lăslean de zeci de ani, nici nu știu, de la aproape începutul carierei mele. Cum spuneam e o coincidență, ea are 30 de ani de activitate, iar eu am 30 de ani de televiziune, 30 de ani de când sunt femeie matură, de când de vârsta celor 18 ani. Deci e foarte interesantă această coincidență, am crescut împreună. Bineînțeles că am îmbrăcat ținutele ei de-a lungul timpului”, a mai declarat Andreea Marin pentru EGO.ro.

Culmea este că Marin nu a pus niciodată un accent atât de mare pe haine și accesorii și niciodată nu a investit substanțial în garderoba ei. Mai mult decât atât nu se sfiește să recunoască că poartă chiar și rochii de peste 50 de ani, rochii care i-au aparținut mamei sale.

„N-am fost niciodată exagerată din punctul ăsta de vedere, am fost un om cu picioarele pe Pământ, dar îmi place să combin. Pot să port o rochie a mamei, că doar acum orice e vintage e la modă, cu accesorii ale timpurilor noastre. Sau invers. Accesorii vintage pentru o creație la timpul prezent. Mi se pare foarte interesant. Deci nu trebuie mereu să îți faci ceva nou. Am mai auzit povestea cum că dacă ai purtat o rochie o dată nu mai ai de ce să o mai porți că te vede lumea.

Să fie sănătoasă, pot să o port și de 100 de ori. Ba chiar mă încăpățânez să fac asta. Eu sunt un pentru care moderația este importantă. Este un principiu de viață pentru mine. Nu arunc resurse pur și simplu de dragul ochilor lumii”, ne-a mai povestit Andreea Marin, care nu își mai aduce aminte cum a făcut împărțitul hainelor și bijuteriilor care au aparținut mamei sale, însă cert este că nu s-a certat niciodată cu sora ei, Cristina, pe seama acestui subiect.

„Mai am unele rochii ale mamei mele. Și accesorii. Nici nu îmi amintesc cum au ajuns unele la mine și unele la ea. Nu îmi amintesc detaliile astea”.

Andreea Marin poarta si acum rochiile mamei sale
Mama Andreei Marin

„Am ajuns eu să fiu ciufulită când am mai crescut”

În momentul în care mama Andreei Marin a trecut în neființă, ea avea 9 ani, iar sora ei abia avea 4 ani. Cu toate acestea, fosta prezentatoare TV nu a dorit ca ea să rămână cu toate hainele care au aparținut mamei sale, ci i-a lăsat și Cristinei obiecte care să-i aducă în permanență aminte de cea care le-a dat viață. Certurile dintre ele au fost altele, așa cum sunt în fiecare familie, de la diferite jocuri sau de la discuții în contradictoriu.

„E distanță de vârstă între noi, de vreo cinci ani și ce îmi rămânea mie mic îi venea ei. E o treabă simpatică treaba asta. Chiar și pentru fratele cel mic, că el tânjește la ce are cel mare. Nu cred că ne-am certat pe haine, dar așa cred că ne certam în fiecare zi. Am ajuns eu să fiu ciufulită când am mai crescut. Nu sunt eu aia „bătăioasă”. Nici cu ea nu îmi este rușine. Suntem la fel”, a mai povestit amuzată Andreea Marin pentru EGO.ro.

Video: Dragoș Enăchescu

Urmăriți EGO.ro și pe
8.7 13 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.