Cum a ajuns Răzvan Raț unul dintre cei mai bogați sportivi din România. ”În sportul românesc nu există educație financiară” VIDEO EXCLUSIV

Răzvan Raț: ”Ajung la mine tot felul de idei de business”

Răzvan Raț este unul dintre cei mai apreciați fotbaliști din România, iar după retragere a devenit și unul dintre importanții oameni de afaceri din industrie. Din acest an face parte și din juriul ”Imperiul Leilor”, emisiune care îi oferă oportunitatea de a-și mări domeniul de investiții. Răzvan Raț a mărturisit în exclusivitate pentru EGO.ro că a ajuns la acest nivel financiar și datorită oamenilor din jurul lui care i-au oferit sfaturi prețioase.

Răzvan Raț, investitor la Imperiul Leilor

Din punct de vedere sportiv, Răzvan Raț a fost unul dintre cei mai apreciați fotbaliști români. Cu peste 100 de partide la echipa națională, zeci de trofee și titluri de campion, fostul sportiv are un palmares impresionant.

La fel de bine speră să reușească și în domeniul afacerilor. Se pare că este pe drumul cel bun căci la 42 de ani stă la aceeași masă de discuții cu Dan Șucu, Cristina Bâtlan, Daniel Mischie, Dragoș Petrescu, Felix Pătrășcanu sau dr. Wargha Enayati, unii dintre cei mai bine cotați oameni de afaceri din România.

”Nu m-am lăsat neapărat greu de convins. Eu cred că este un câștig de ambele părți pentru că și eu învăț foarte multe lucruri de la acești ”lei” care au mult mai multă experiență decât mine.

În același timp cred că sunt oportunități, cred că sunt oameni cu idei și cu business-uri care au viitor și atunci de ce nu”, ne-a declarat Răzvan Raț despre participarea lui la show-ul ”Imperiul Leilor”.

De când s-a aflat că este dispus să investească financiar în idei și proiecte cu mare potențial, telefonul parcă îi sună și mai des, foști colegi, prieteni sau cunoștințe vrând să se asocieze cu el.

”Și înainte lucrurile astea mi se întâmplau pentru că ascult și ajung la mine tot felul de idei de business. Sincer le ascult pe toate, dar sunt acel om care investește sau care ar investi în lucruri care sunt destul de sigure, sunt în partea mai conservativă a investițiilor. Dar ascult și încerc să văd oportunitatea de business în orice idee”, a mai povestit fostul fotbalist.

Cum a făcut Răzvan Raț avere?

Chiar dacă nu poate să investească financiar în toate ideile primite, Răzvan Raț mărturisește că găsește timp să le ofere măcar câteva sfaturi de business. Face asta și datorită faptului că, la rândul lui, a primit sfaturi prețioase de la oameni cu experiență.

”Am avut norocul ca de-a lungul timpului să am pe lângă mine oameni care mi-au dat sfaturi corecte. Sunt foarte multe de exemple de foști sportivi care au eșuat să spunem așa din punct de vedere financiar.

Exemple sunt foarte multe sau mai multe decât cele în care sportivii au rămas cu bani din sport. Și nu este vorba doar de fotbal”, a mai povestit Răzvan Raț pentru EGO.ro, completând că mulți foști sportivi de performanță nu reușesc să ajungă la nivelul de a-și asigura un trai mai mult decât decent și după retragere, iar asta din cauza faptului că nu știu cum să-și gestioneze veniturile.

”Educația financiară eu cred că este extrem de importantă. Din păcate în sportul românesc nu există educație financiară. Sincer să vă spun cred că nici în școli nu există încă un program de educație financiară, care din punctul meu de vedere cred că și-ar avea cu prisosință locul.

Repet, este foarte importantă educația financiară și din partea asta de a înțelege de la valoarea banului, până la a avea un business sustenabil sau a face profit. Nu cred că sunt lucruri imposibil de implementat, nu doar în școli, ci și în rândul sportivilor”.

Citește și Motivul pentru care fiul Cristinei Bâtlan nu are iubită: “E foarte exigent, mult mai exigent ca noi!”. Ce spune jurata de la Imperiul Leilor despre preferințele acestuia VIDEO EXCLUSIV!

Răzvan Raț, despre eșecurile fotbaliștilor

Nu este deloc un secret faptul că în România, după o viață de sportiv de performanță, cu un palmares impresionant, se ajunge să se trăiască la limita modestiei.

Nu pentru că ar fi cheltuit în mod exagerat, ci pentru că sportivul respectiv nu a știut cum să-și gestioneze veniturile și cum să le investească, astfel încât după retragerea din viața sportivă să reușească să aibă o sursă sigură de venit.

”Nu există în sport educație financiară și de aceea sunt atât de multe eșuări ale foștilor sportivi. Sunt sfătuiți total greșit sau nesfătuiți absolut deloc. Banii în principiu zboară foarte repede. Credeți că familiile din România au foarte multe cunoștințe financiare? Eu cred că nu. E foarte greu”, a mai completat Răzvan Raț pentru EGO.ro.

Video: Mihai Robu

Citește și Cine sunt investitorii de la Imperiul Leilor, sezonul 4. Răzvan Raț se alătură echipei de la Pro TV!

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
3.8 4 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă
Kate Middleton e la pământ! Boala o face să treacă prin IAD, dezvăluiri şocante despre...
S-a pozat fără HAINE într-o FARFURIE! Alexandra Stan, cele mai INCENDIARE imagini din 2024
Te CRUCEȘTI! Vedetele din România care au fost ÎNȘELATE de parteneri!
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște,...
Uluitor cum arată casa în care locuiește Dana Budeanu și cum a decorat-o. Imagini spectaculoase
Kim Kardashian, senzația serii la Gala Met 2024! Rochia despre care vorbește tot internetul /...
Mădălina Ghenea vorbește despre despărțirea de Grigor Dimitrov: „Mi se pare că e momentul potrivit...
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Andra, apariție BOMBĂ de Paște. Și-a lăsat fanii cu gura căscată
Horoscop 8 Mai 2024. Balanțele au idei geniale astăzi, care pot influența într-un mod pozitiv...
Horoscop Zilnic Miercuri 8 Mai 2024. Se anunță o perioadă bună din punct de vedere...
Astrele prevestesc câștiguri neașteptate pentru fiecare semn zodiacal
A divorțat de un celebru prezentator TV și s-a recăsătorit cu un om de afaceri....
Cel mai PROST ÎMBRĂCATE vedete la MET GALA 2024. GALERIE FOTO. Vezi ce alte celebrități...
Pepe, mesaj cu subînțeles pentru Raluca Pastramă? Artistul stârnește controverse cu noua piesă „Pasăre de...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *