Cum cucerea Jean Paler femeile în anii comunismului: ”După 7 plimbări te lăsa s-o și pupi!”. De ce ”agăța” doar în tramvai EXCLUSIV

Actorul își nota într-o agendă numele tuturor fetelor, ca să nu încurce întâlnirile

Jean Paler a dat timpul înapoi, amintindu-și de vremurile când, holtei fiind, trebuia să depună eforturi uriașe pentru a cuceri inima unei fete. Era  nevoie și de mici investiții, în flori și în prăjituri. La un moment dat, pentru a nu le încurca numele, nota toate întâlnirile într-o agendă. Actorul ne-a povestit, cu o mare doză de umor, în exclusivitate pentru Ego.ro, despre aventurile din anii tinereții. Este trist însă că vremurile de atunci, romantice și inocente, au rămas doar în amintire și că, în zilele noastre, femeile sunt cele care fac primul pas, în localuri sau în cafenele…

”Trebuia să fii nesimțit să te duci la întâlnirea cu o fată fără o garoafă”

Jean Paler ne-a oferit detalii din vremurile când trebuia să depună eforturi serioase pentru a cuceri o fată frumoasă.

”Era greu să ajungi la inima lor, în anii comunismului. Nu exista întâlnire fără buchetul de flori. Trebuia să fii nesimțit să te duci la o întâlnire fără o garoafă. Trebuia să ajungi la întâlnire cu o jumătate de oră înainte, ca să o aștepți, să fii punctual. Toate acestea însemnau bile albe pentru tine, în ochii fetei. Cele mai multe întâlniri se dădeau într-un loc cunoscut, în centrul Bucureștiului. Spuneai: ”Ne vedem la Ceas, la Universitate!”.

”Pe multe le-am cunoscut în autobuze, în tramvai. Pe stradă îmi era rușine să agăț”

Deși avea încă de pe atunci glumele la el, Jean Paler era și un mare timid. Prindea însă curaj în mijloacele de transport în comun.

”Pe multe le-am cunoscut în autobuz, în tramvai. Pe stradă, așa, mi-era rușine. Mi s-a întâmplat să cunosc o tipă în tramvai, era înghesuială. Îmi amintesc că eram la clasa a doua, costa 25 de bani biletul, la clasa întâi era 30 de bani, dar pe atunci te uitai și la 5 bani. În acea aglomerație ne-a împins lumea și fata m-a călcat pe picior cu tocul cui. Am jelit că nu puteam să ridic piciorul, eram ca sardinele. S-a scuzat, era tare frumușică, studentă la Agronomie. Am întrebat-o până unde merge, a zis că va coborî la Piața Coșbuc. M-am oferit să o ajut, să îi țin eu geanta, părea foarte grea. M-am prezentat, așa cum era pe atunci, protocolar și cu bun-simț, și i-am zis așa: ”Aș vrea să ne revedem. Mi-ar plăcea să mă călcați cu pantoful și pe piciorul celălalt!”. A acceptat o întâlnire, peste trei săptămâni, la Ceas, la Universitate.

M-am dus la întâlnire cu Florența, așa a zis că o cheamă, cu un buchețel frumos de flori, însă mi-am dat seama că nu mai știam cum arată, iar acolo erau înșirate vreo 25 de fete, care își așteptau iubiții. Treceam pe lângă ele, unele îmi zâmbeau, unele se întorceau cu spatele, altele-mi băteau obrazul, intram cu ele în vorbă, că îi reținusem doar dantura. Le făceam complimente, ca să râdă și să le văd fasolea. Unele-mi ziceau:

” Hai, plimbă calul, că trebuie să apară iubitul meu!”. Într-un final, după vreo 40 de minute de așteptare, a apărut și Florența mea, avusese un curs mai lung, era o tocilară zăpăcită. Una dintre fetele de la Ceas mi-a zis: ”Hai, că ți-a venit iubita, ai noroc că nu a venit al meu înainte, că ce chelfăneală îți luai!”.

Jean Paler respecta întocmai protocolul: ”O duceam pe fată la un Cico și la o savarină, la Cofetăria ”Lămâița”

Jean Paler își amintește că, în perioada aceea, trebuia să dovedești că ești manierat și darnic.

”Trebuia să dai bani pe flori, pe Cico, pe savarine. După 7 zile de plimbări, te lăsa, în sfârșit, s-o și pupi. Am dus-o pe Florența în Cișmigiu, există și acum un pod care simbolizează niște copaci împletiți. I se spune ”Podul Îndrăgostiților”. Dacă treceai peste el, chipurile, te îndrăgosteai, am trecut și p-acolo. Iar peste drum de parc era Cofetăria ”Lămâița”, cu cele mai scumpe și mai bune prăjituri. Se mâncau cele mai gustoase savarine.

Eu, de obicei, mâncam câte 5-6, dar, la o întâlnire, nu puteai să mănânci ca porcul, luam și eu doar una! Ne potoleam setea cu sucul Cico, costa 1,5 lei sticla, iar o savarină era vreo 2 lei. Aveam bani, aveam serviciu. Începusem să lucrez, eram în evaluare, pentru atelierul de creație de bijuterii, unde am lucrat mulți ani. Așa se spunea pe atunci, evaluare, munceai câte 8-10 ore, ca să demonstrezi că ești bun, ca să te angajeze cu carte de muncă. De obicei, pe stradă, se mergea la braț, nu de mână. Tu, ca bărbat, mergeai țanțos, cu pectoralii înainte, mândru că ai lângă tine o fată frumoasă. Eu măsor 1,90 metri, vedeam tot bulevardul de la înălțimea mea!”.

”Îmi atârna buzunarul plin cu fise de 25 de bani, ca să vrăjesc fetele de la telefonul public!”

Pe atunci, nu toți românii aveau telefon acasă. Prin urmare, multe declarații de dragoste se făceau și prin telefonul public, din colț, indiferent că era vară sau iarnă.

”Un buzunar al pantalonului îmi atârna mai jos, era plin cu fise de 25 de bani, pentru 3 minute de vorbit. Dacă nu rezolvai totul cu fata, în acest timp, stăteai cu pumnul de fise, băgai și aiurea, unele ți le înghițea aparatul din start. Pe atunci aveam cu toții și o agendă în buzunar, depinde câte „victime” avea fiecare bărbat. Te vedeai cu cine putea, în ziua aceea, cu cine care era liberă. Bifai acolo, cu cine vorbeai la telefon, ca să nu le încurci!”.

 ”Tare nu-mi plăceau vizitele la părinții fetei. Parcă mă duceam la decapitare”

Jean Paler ne-a vorbit și despre epuizantele vizite la părinții fetelor, unde avea loc un adevărat interogatoriu și erai pus sub lupă.

”După o perioadă lungă, de 2-3 ani de plimbat pe străzi, te însurai. Nu era ca acum când o cunoști și după o săptămână o iei în garsonieră, fără cununie. În anii comunismului, era important să te cunoască părinții fetei, să-și dea și ei verdictul. Trebuia să fii priceput la gătit, să știi să pui un flec la pantofi, să sapi, să dai cu bidineaua, să arăți că ești gospodar. Dar, tare nu-mi plăceau vizitele acestea, la părinții fetei, parcă mă duceam la decapitare! Îmbracă-te, aranjează-te, dă-ți cu parfumul de lavandă, singurul care era pe atunci, 5 lei o sticlă micuță. Puneai pe palmă și dădeai pe față. Parfum nu exista. De banii ăia luai două pâini”.

Jean își mai amintește că era foarte important și o mare formă de respect, față de părinții fetei iubite, să le spui ”mamă” și ”tată”.

”Nu era nicio diferență între părinții tăi și ai ei, și lor le spuneai mamă și tată, nu ne tutuiam cu ei, nu le spuneai direct pe nume. Dacă făceai așa, părinții tăi buni îți strâmbau gura la spate, ți-o furai!”.

”Acum te agață ele pe tine, prin cluburi. Te iau cu d-alea: ”Mă cinstești, dai și tu o vodcă? Mergem la tine sau la mine?”.

Actorul de comedie susține că, la vremuri noi, relațiile dintre femei și bărbați s-au schimbat radical. Și nicidecum în bine.

”Acum relațiile sunt ca o ciorbă de legume, cu mazăre, cartofi și fasole. Nu mai există respect. Am experiența anilor, nu-s chiar boșorog, am văzut acum că te agață ele pe tine, prin cluburi. Te iau cu d-alea: ”Mă cinstești, dai și tu o vodcă?”. Dansezi cu ea, trage vreo 3-4 păhărele la bord, și apoi începe: ”Stai singur sau cu părinții? Mergem la tine sau la mine?”. Pleci cu ea de la bar direct acasă”.

Jean susține însă că fetele mai de calitate, mai rafinate, vin doar la cafenele.

”Nu calcă prin baruri, le găsești însă pe o terasă la o cafea, și prin Centrul Vechi. Nu am nimic cu noua generație și nici nu am fost ușă de biserică, dar știu cum este lumea asta și faza cu îndrăgosteala. O să vedeți că unele fete sunt singure la o masă, nu au venit să bea cafea, chiar dacă au o ceșcuță în față. Ele stau la vrăjeală așa. De fapt, vin să socializeze, să cunoască un bărbat. Și întrebi: ”Pot sta lângă dumneavoastră?” sau ”Ce bună e cafeaua, poate ne mai vedem la încă una!”. Apoi se ajunge la una mică, la o sticlă, la 2-3 sticle de vin… Și, când deveniți iubiți, mulți zic: ”Mi-am tras o piesă nouă! Nu se mai zice gagică nouă, așa cum era pe vremea mea!”.

Jean Paler pleacă într-un turneu, ca să le redea zâmbetul românilor

Jean Paler se pregătește pentru un eveniment important, alături de alți artiști valoroși.

”Din 6 mai, începem un turneu în țară, ”Gala Vedetelor” se numește, cu Mirabela Dauer, Gabi Dorobanțu, Anca Țurcașiu, dar și cu alți cântăreți foarte buni. Vom juca în multe orașe. Am avut un spectacol la Sala Palatului, cu generația noastră, și a înregistrat un succes extraordinar. Prin urmare, organizatorii au avut ideea să jucăm și în țară. Le e dor oamenilor să ne vadă. Voi fi și pe Litoral, cel mai probabil de la jumătatea lunii iulie”.

Citește și: „Tibi Clenci, jurat „Bravo ai stil!”, un bărbat plin de mister, dar şi un romantic incurabil: „Femeia este sursa poveștilor mele”

10 9 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.