Pe Omid Ghannadi lumea îl știe drept arhitectul de la emisiunea „Visuri la cheie” (PRO TV), dar și de la diverse acțiuni caritabile în care se implică. Îl emoționează extrem de tare atunci când vede mame suspuse violenței domestice și le ajută să pornească, alături de copiii lor, pe alt drum. Înainte de toate astea, este tată și soț, iar principala lui preocupare este să-și protejeze familia. Despre cum a ales să le vorbească copiilor săi despre războiul din Ucraina, cum a încercat să ajute refugiații, dar și ce proiecte caritabile are în desfășurare, ne vorbește Omid Ghannadi, în exclusivitate pentru EGO.ro, în interviul de mai jos.
”Sunt îngrijorat. Încerc să nu las frica, teama, să mă mănânce”
EGO.ro: Știu că ești o persoană empatică și mereu ai încercat să-i ajuți pe cei din jurul tău. Cum te-ai implicat în cazul refugiaților ucraineni?
Omid Ghannadi: A fost un moment foarte ciudat în care nu știam cum să ajut. Abia începuse războiul, veneau refugiați din Ucraina, toată lumea s-a dus la vamă să îi ajute și eu nu știam încotro este nevoie de mine. M-am gândit că sigur o să îmi găsesc locul. Și așa a fost. M-a sunat Denis, prietenul meu, că vrea să plece la Isaccea cu prieteni de-ai săi voluntari ca să le gătească refugiaților o masă caldă. Acolo este tare frig și aceștia ajung înghețați și înfometați la noi în țară. Ce face Denis este minunat, dar și mai complicat decât sună, trebuie să ai oameni, ustensile, aparatură și, cel mai important, mâncare. Foarte, foarte multă mâncare.
Îți este teamă pentru tine și familia ta de vremurile care vor veni?
Omid Ghannadi: Sunt îngrijorat. Încerc să nu las frica, teama, să mă mănânce. Când îți este frică îți pierzi din simțul rațiunii și poți lua decizii nefericite.
Cum le-ai explicat copiilor tăi despre tot ce întâmplă în ultimele zile, mai ales că nu cred că mai poți să ascunzi de ei astfel de informații?
Omid Ghannadi: Lui Iancu îi citeam de ceva timp, ani chiar, dintr-o serie de cărți care se numesc „Copiii din lumea noastră”. Sunt 4 cărți: „Sărăcia și foametea”, „Refugiații și emigranții”, „Rasismul și intoleranța”, „Conflictele globale”. Titlurile par greoaie, dar textul este bine structurat, grafica de asemenea. Din aceste cărți Iancu a înțeles cât se poate, desigur, ce este un război și mai ales că noi, oamenii, putem face ceva să ajutăm. Apropo de întrebarea de mai sus, ajutatul refugiaților, implicarea, ajută enorm la uciderea fricii. Revenind la întrebare, vreau să mai adaug cărților de mai sus încă două titluri: „Războiul care mi-a salvat viața” și „Războiul care m-a învățat să trăiesc”, pentru copii mai mari. Însă ce cred este că nu trebuie păcăliți, ei oricum simt că se întâmplă ceva și se sperie și mai tare dacă nu le oferim o explicație veridică.
”Am deja experiență de zeci de ani de trăit cu anxietate”
Ai stări de anxietate sau ești genul de persoană care încearcă să vadă doar lucrurile pozitive din jurul lui și să nu-și piardă niciodată speranța?
Omid Ghannadi: Am stări de anxietate, desigur, am responsabilități, profesia mea lucrează numai cu termene de predare fixe, sunt multe lucruri care depind de mine. Însă am deja experiență de zeci de ani de trăit cu anxietate și am câteva mecanisme prin care să o controlez astfel încât să nu îmi pierd speranța, sau, mai bine zis, rațiunea. Dar, recunosc, nici nu sunt genul care se îmbată cu apă rece doar de dragul optimismului. În viață ai și greutăți, se întâmplă lucruri triste, lucruri grele, și dacă ăsta este adevărul acelui moment din viața ta, asta este. Frumusețile lumii pot coexista și cu provocările și cu tristețile proprii (zâmbește).
„Vrem să construim un cămin pentru o familie cu o poveste tristă”
De curând s-au ridicat toate restricțiile așa că ați putut să vă întoarceți fizic în sala de cursuri ale Inside Academy. Aveți din nou cursanți de vârste mai mici, cum a fost Ștefan Dobre care avea 15 ani când a venit la voi?
Omid Ghannadi: Ediția aceasta nu aveam cursanți minori, ca să zic așa.
Ultima dată când ne-am întâlnit a fost la „Festivalul Brazilor de Crăciun”, unde bradul vostru a avut cel mai mare succes. Știu că între timp ați reușit să vă atingeți scopul și ați mutat-o pe Adriana și pe cei 7 copii într-o casă nouă. Ce planuri aveți în desfășurare? Ce alte cazuri v-au atras atenția?
Omid Ghannadi: Suntem foarte bucuroși că am reușit să o mutăm pe Adriana și pe familia ei, da. Acum avem alte planuri. Ștefan Dobre a găsit o familie cu o poveste tare tristă pentru care vrem acum să construim un cămin. Este o poveste complexă care atinge multe planuri unde societatea noastră încă trebuie să lucreze, violența domestică, capacitatea autorităților de a proteja o familie abuzată de abuzatorul lor, susținerea familiilor nevoiașe, mai multe.
„Îmi este greu să cer ajutor pentru problemele mele”
Spuneai că ți-ai făcut un scop în a-i ajuta pe cei mai puțini norocoși, însă vreau să-mi spui sincer, atunci când nu mai poți, cine este persoana la care apelezi sau mai bine zis de unde reușești să te încarci pozitiv?
Omid Ghannadi: Pe mine nu mă sperie momentele în care trebuie să îi ajut pe alții. Uneori simt că nu mai pot din alte motive și atunci mă adun cu soția și prietenii mei. Sunt înconjurat de oameni cu aceleași valori cu ale mele și atunci când am nevoie primesc încurajări de la ei. Încă îmi este greu să cer ajutor pentru problemele mele, dar lucrez la asta (zâmbește).
