Când a plecat, aproape că am răsuflat ușurată, știind că am scăpat cel puțin de lunga lui listă de nemulțumiri și reclamații. Dar acum s-a trezit dintr-o dată că vrea să fie tată și nu știu cum pot să-l fac pe fostul soț să nu întoarcă copiii împotriva mea.
Povestea mea începe ca toate celelalte povești de viață. Ne-am cunoscut, ne-am îndrăgostit, ne-am căsătorit. Apoi au venit copiii și totul s-a schimbat. Am devenit o familie adevărată, fără să știm că asta vine cu unele compromisuri. Din păcate, pentru soțul meu a fost prea mult, el nu a mai putut să facă față solicitărilor pe care le presupune rolul de tată, iar la al doilea copil a clacat. Am încercat să înțeleg ce se întâmplă cu el. Am cerut sfaturi de la psihologi pentru a-l ajuta să depășească momentul acela dificil. Însă a fost foarte greu, pentru că fiecare psiholog la care m-am dus – au fost trei la număr – voia să vorbească cu el. Iar asta a fost imposibil, pentru că el nu voia să facă niciun fel de consiliere.
Era terorizat de copii
Soțul meu nu mai putea suporta plânsul copilului și colicile și alăptatul și trezitul noaptea. Totul i se părea că e o teroare pentru el. Nu se mai putea concentra la muncă, nu mă mai putea iubi, iar despre copii nu avea nicio părere. I se părea doar că sunt niște mici teroriști al căror scop era să-i distrugă lui viața. Mai mult, locuiam în apartamentul dăruit de părinții mei, iar asta îl făcea să se simtă mai puțin bărbat, din ce observam eu.
În aceste condiții, rezultatul a fost cel așteptat. Știam că dacă nu caută ajutor, vom ajunge la divorț. Dar deja eram împăcată cu gândul. Așteptam doar să vină momentul să-l văd plecând.
Și a venit. Am rămas singură cu doi copii de crescut, dintre care unul de doar șase luni. Nu a fost nicio surpriză pentru mine când, într-o zi, și-a strâns lucrurile și a plecat. Din ce am aflat ulterior, avea o nouă iubire și a fost ușor să ne abandoneze. Doar că noua iubire a ținut mai puțin decât o sarcină și s-a trezit singur, fără locuință, iar la scurt timp și fără serviciu.
A venit pandemia, iar jobul lui în turism a fost absolut inutil. Pentru mine a fost mai simplu. Eram în concediu de maternitate cu cel mic, așa că am avut tot timpul să stau cu amândoi băieții mei în casă. Ne-am ocupat timpul cu tot felul de activități distractive, ca să-i fac pe copii să nu simtă acea presiune pe care o simțeam cu toții. Chiar și așa, a fost greu să nu putem ieși din casă. Nu a fost ușor, dar pot spune că ne-am descurcat rezonabil, având în vedere că trebuia să țin în casă un copil de patru ani, plin de energie. Adevărul e că ne mai salva mama, care locuiește acum la țară și am putut petrece un pic de timp și acolo.
L-am susținut cât a fost bolnav
În schimb, fostul soț – pentru că între timp am divorțat – nu și-a mai găsit locul. Nici o altă iubire. Așa că în pragul depresiei, i s-a părut lui că viața în familia noastră a fost mai bună decât ce a găsit după. Ba, la un moment dat s-a și îmbolnăvit și a ajuns la spital. Desigur că nimeni nu s-a interesat de el. Fiind tatăl copiilor mei, mi-am zis că am să-l ajut eu. Nu puteam intra la el, dar puteam să-i trimit tot ce avea nevoie.
Am fost acolo pentru el până când s-a însănătoșit și a fost externat. Cum, însă, nu avea unde să meargă și starea lui era încă una sensibilă, l-am primit la mine acasă. La urma urmei, mi-am zis, e tatăl copiilor mei. Dar după trei luni i-am cerut să plece. Eu mă obișnuisem deja fără el, negativismul lui și toate acele motive de a se plânge începeau să mă obsească. Mă dezobișnuisem să i le mai suport, să-l tot aud că totul e rău, greșit, totul trebuie corectat. El, chiar și atunci când observă un lucru bun, are o expresie negativă de genul: de ce nu s-a putut face mai devreme?
Așa că după cele trei luni de convalescență i-am spus să plece, să își caute un nou loc de muncă și să se mute în chirie. Sau unde o vrea.
Ei, atunci totul s-a schimbat. El și-a imaginat că o vom lua de la capăt așa, încet, încet, iar eu voi fi suficient de naivă să-l accept. Iar când nu s-a întâmplat așa, a început să schimbe foaia. Că el e încă tatăl copiilor – asta deși nu a cerut custodie și nu a solicitat vreodată să-i viziteze. Că el are încă drepturi asupra lor, că are drepturi asupra mea etc.
Cum pot să-l fac pe fostul soț să nu întoarcă copiii împotriva mea
Desigur că nu am cedat, așa că în cele din urmă s-a mutat la părinții lui, la țară. Acum îmi cere să vadă copiii cu regularitate. Cel mare are șase ani și jumătate, iar cel mic doi ani și jumătate. Îi las acolo când li se face lor dor de bunici, numai că acum a apărut o altă problemă.
În ultima perioadă, cel mare mă tot întreabă de ce e supărat tatăl lui pe mine. Nu am înțeles mai întâi întrebarea lui, așa că am cerut detalii. Mi-a explicat că de câte ori merge acolo cu frățiorul lui, tatăl și bunicii lui discută foarte mult despre mine și le spune amândurora că sunt o mamă rea și mă critică mereu. Le spune că nu vreau să-l las pe tatăl lor să-i vadă sau să petreacă timp împreună și multe alte lucruri.
Din ce înțeleg, a pornit o bătălie împotriva mea, folosindu-se mișelește de copii. Acum mă tot gândesc cum pot să-l fac pe fostul soț să nu întoarcă copiii împotriva mea. Cel mare știu că nu va cădea în capcana lui, pentru că e deja mare și, după pandemia asta în care ne-am apropiat foarte mult, nu va fi ușor de convins. Dar cel mic e încă mic. Dacă el va auzi doar lucururi urâte despre mine, mi-e teamă că va fi mai ușor de manipulat. Am nevoie de un sfat pentru a nu-l lăsa să-i întoarcă pe copii împotriva mea.
