Dana Budeanu, mesaj dur pentru Selly după incidentele de la Beach Please. ”Viața merită trăită”. Ce i-a transmis creatoarea de modă

Dana Budeanu, mesaj pentru Selly după incidentele de la Beach Please. ”Viața merită trăită”. Ce i-a transmis creatoarea de modă

Festivalul Beach Please a adunat la malul mării mii se oameni în acest weekend. Evenimentul organizat de vloggerul Selly nu a fost însă lipsit de incidente și de scandaluri. După ce Wiz Khalifa a fost ridicat de polițiști pentru că ar fi consumat droguri pe scenă, Dana Budeanu a avut ceva de spus cu privire la consumul de substanțe interzise.

Dana Budeanu i-a dat replica lui Selly

Concertul lui Wiz Khalifa de la Beach Please s-a încheiat cu intervenția polițiștilor. Artistul american și-a aprins o țigară ciudată pe scenă, posibil cu cannabis, iar oamenii legii au intervenit imediat. Deși vloggerul Selly, co-fondator al festivalului, a declarat că se dezice complet de astfel de comportamente ale artiștilor invitați, Dana Budeanu a ținut să îi transmită un mesaj public.

Creatoarea de modă a fost vehementă cu privire la consumul de substanțe interzise. Ea a avut ceva de spus și despre exemplul pe care îl primesc tinerii care asistă la astfel de momente, din public. Mai mult, Dana Budeanu a povestit un episod care a marcat-o, în studenție, când o colegă de facultate a murit în urma unei supradoze, chiar în campus.

Vezi și: Ce propunere a primit Dana Budeanu de la Selly. Vloggerul a dat totul în vileag: “Super femeie”

”Dragă Selly, eu sunt mama a două fetițe, care anul acesta împlinesc 20 de ani! Nu s-au drogat niciodată (să mă simt prost, așa cum trebuia să mă simt când, la vârstă lor, eram studentă tot la Londra ca și ele astăzi și foarte mulți dintre colegi și profesori ori fumau ‘joint’ ori se drogau? NICIODATĂ!) Eu sunt o mamă care m-am luptat cu ceea ce tu azi defineșți că fiind ‘generația mea’!

Din generația ta fac parte și ele și-ți spun că BA DA, SE POATE MURI DE LA UN JOINT! O pastilă, un fum, o linie, E DOAR UN ÎNCEPUT AL UNUI DRUM FĂRĂ DE SFÂRȘIT, CĂ AȘA-S DEPENDENȚELE ASTEA NENOROCITE… FĂRĂ DE SFÂRȘIT! Am să-ți povestesc (PENTRU CĂ TE CONSIDER UN COPIL, MAI ALES ÎN URMA ACESTEI AFIRMAȚII), așa cum le-am povestit și lor printre altele, cum am făcut eu cunoștință cu fenomenul drogurilor”, și-a început Dana Budeanu postarea pe internet.

”Eu m-am luptat enorm”

”Puterea exemplului în lumea minunată a copiilor, dragă Selly, înseamnă TOTUL! Și la 18 ani ești tot un copil și e superb că este așa! NU AI CAPACITATEA DE A DISCERNE TOTAL ȘI MATUR MEREU! Dacă vezi un drogat pe scenă, care trage sau fumează în față ta și nu cade lat MORT jos, crezi că așa poți fi și tu! Nu este așa deloc! (…)

Nu o să dau aici lecții de parenting, nu sunt în măsură și cred că fiecare își crește copilul așa cum consideră! EU M-AM LUPTAT ENORM PENTRU COPILĂRIA LOR, PENTRU ADOLESCENȚA LOR, PENTRU VIAȚA LOR! M-am luptat și am reușit să cresc copii fără telefoane, fără social media, fără droguri, fără gheare la 15 ani, fără gene tot atunci, FĂRĂ MULTE! M-AM LUPTAT PENTRU CA MAI TÂRZIU ELE SĂ ȘTIE SĂ LUPTE SINGURE!

Vezi și: Dana Budeanu, o nouă apariție îndrăzneață în mediul online. Vedeta a apărut într-o ținută provocatoare și i-a lăsat mască pe internauți

Și astăzi ȘTIU! SUNT PUTERNICE! SUNT VII! SUNT CURIOASE! NU SUNT PLICTISITE DE VIAȚĂ! NU AU NEVOIE SĂ SE PĂCĂLEASCĂ DESPRE REALITATE CU O PASTILĂ SAU O ȚIGARĂ! TRĂIESC! SUNT FERICITE MEREU! ȘTIU ADEVĂRUL ȘI NUMAI ADEVĂRUL! Viața, dragă Selly MERITĂ TRĂITĂ! Nu e vina ta că ăla a fumat pe scenă, e vină celor care nu-l au dat jos pe loc, ca puterea exemplului SĂ EXISTE!

Nu e vina ta că lumea se droghează, FIREȘTE, însă atunci când publicul la ceea ce faci tu este MAJORITAR MINOR, TU TREBUIE SĂ FII MAJOR! UN JOINT POATE UCIDE… REALITĂȚi, PERCEPȚII, SENTIMENTE, ADEVĂRUL ȘI CHIAR UN ORGANISM SENSIBIL. Drogurile sunt SCĂPAREA CELOR SLABI! CITIȚI CĂ SĂ ȘTIȚI SĂ GÂNDIȚI!”, a încheiat creatoarea de modă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…