De ce ar avea Putin fața umflată, de fapt: „Parcă se îmbălsămează de viu”

De ce ar avea Putin fata umflata, de fapt

De ce ar avea Putin fața umflată, de fapt. Președintele rus se află din nou în centrul unor controverse după ce, de la declanșarea războiului din Ucraina, s-au vehiculat informații in spațiul public potrivit cărora acesta ar fi grav bolnav și ar fi fost chiar operat de cancer.

De ce ar avea Putin fața umflată, de fapt. Explicațiile unui specialist

Potrivit publicațiilor internaționale, starea de sănătate a lui Vladimir Putin nu ar fi tocmai una bună. În diversele apariții publice de la începutul războiului din Ucraina, liderul de la Kremlin a lăsat impresia că suferă de afecțiuni grave. Spre exemplu, sunt binecunoscute imaginile cu el de la întâlnirea din luna mai cu președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, în care își mișcă nervos picioarele, dând impresia că nu le poate controla.

S-a speculat, de asemenea, că problemele de sănătate pe care le-ar avea Putin și-ar fi pus amprenta inclusiv pe chipul său, motiv pentru care aspectul său fizic s-a modificat.

În cadrul unui interviu pentru postul Sky News, analistul în apărare și securitate, profesorul Michael Clarke, susține că nu există suficiente dovezi care să ateste că într-adevăr, Putin ar fi bolnav. Însă specialistul este de părere că motivul pentru care liderul de la Kremlin ar avea fața umflată sunt, de fapt, intervențiile estetice excesive.

Parcă se îmbălsămează de viu. Întotdeauna am spus-o. Prea mult Botox… Bănuiesc că suferă doar de ipohondrie, să fiu sincer”, a spus Michael Clarke.

De ce ar avea Putin fața umflată, de fapt

Kremlinul infirmă că Putin ar fi bolnav

Printre puținele reacții ale Kremlinului despre starea de sănătate a președintelui rus a fost cea a șefului diplomației ruse, Serghei Lavrov, care a infirmat zvonurile potrivit cărora Vladimir Putin ar fi grav bolnav. La începutul lunii, Lavrov spunea că liderul de la Kremlin apare zilnic în public și nu ar fi vorba despre nicio afecțiune de care ar suferi.

„Nu cred că cineva întreg la cap poate vedea la această persoană (Putin) semne ale vreunei boli ori afecţiuni. Îl puteţi vedea pe micul ecran, puteţi citi sau asculta discursurile lui. Îi las pe cei care răspândesc astfel de zvonuri să rezolve asta cu conştiinţa lor, în ciuda ocaziilor zilnice pe care le au de a verifica starea de fapt”, a spus Serghei Lavrov, potrivit romaniatv.net.

Prima informație potrivit căreia Vladimir Putin ar avea cancer a apărut pe data de 16 mai. Ulterior s-a spus că acesta ar fi fost operat în mare secret.

„Există dovezi că, în urmă cu aproximativ o săptămână, președintele rus a fost duse degrabă la clinică. Era noapte, era foarte bolnav”, dezvăluiau sursele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…