De ce nu este bine să vopsești ouă în Vinerea Mare. Nu face această greşeală

Nu este bine să vopseşti ouă în Vinerea Mare

Tradiția spune că Vinerea Mare, ziua în care Iisus a murit pe cruce, este extrem de importantă pentru creștini. Astfel, ziua aceasta are o serie de restricții. În trecut, în Vinerea Mare nu se lucra nimic, nici în grădină, nici la câmp, dar nici în casă. Nu se foloseau obiecte tăioase, nu se cosea, nu se țesea la război. Și nici nu este bine să vopsești ouă în Vinerea Mare.

Deși mai sunt doar două zile până la marea sărbătoare, ziua aceasta era tratată ca o zi de sărbătoare, din punctul de vedere al restricțiilor. Astfel, nici măcar vopsitul ouălor nu era permis. Această operație, la fel ca și prepararea pâinii, avea loc joia, motivul fiind acela că sunt alimente care nu se strică în doar câteva zile.

Ouăle, odată fierte, vor sta la rece fără probleme până vor fi consumate, de Paște.

De ce nu este bine să vopsești ouă în Vinerea Mare

În credința creștină, ouăle simbolizează  renașterea, viața, începuturile. Astfel, când se întâlnesc creștinii de Paște, ei ciocnesc ouăle roșii și spun „Hristos a Înviat”, la care se răspunde „Adevărat a Înviat”.

Culoarea roșie a ouălor are legătură cu sângele vărsat de Iisus, face referire la viață și jertfă.

Astăzi, în magazine găsim coloranți pentru ouă de toate nuanțele, inclusiv sidefate sau strălucitoare. În trecut însă, ouăle erau vopsite doar cu coji de ceapă, care le dau o culoare roșiatică. Pentru ornament, pe ouă erau fixate diferite frunze din grădină. Astfel, zona acoperită de frunză nu se colora, rămânând un model.

Dar se mai poate folosi drept colorant coaja sau frunzele de nuc, flori de sovârv sau frunze de mesteacăn.

Trucuri pentru vopsitul ouălor

Ouăle de Paște se fierb întâi. În medie 10-15 minute sunt suficiente pentru a avea ouă fierte tari. Indicat este ca, după ce au fost luate de pe foc, să fie trecute printr-un jet de apă rece, pentru a fi mai ușor de curățat ulterior.

Ca să nu ți se spargă la fierbere, este indicat să le lași să stea la temperatura camerei. Nu trebuie să fie reci, de la frigider, când le pui la fiert. De asemenea, pentru a evita fisurarea lor la fierbere, pune-le în apa rece la fiert și adaugă o lingură de sare.

Înainte de a le vopsi, curăță bine ouăle cu detergent de vase. Trebuie să elimini grăsimea de pe ele și apoi clătește-le bine cu apă.

Dacă folosești coloranți din magazin, le vopsești conform instrucțiunilor de pe ambalaj. Dacă sunt mate după ce s-au uscat, folosește o felie de slănină pentru a le da strălucire.

Ouă vopsite cu colorant natural

Dacă vrei să le vopsești cu colorant natural, poți folosi cojile de ceapă: roșie sau galbenă. Cojile de ceapă roșie vor avea o nuanță mai vie, în timp ce acelea de la ceapa galbenă vor da o nuanță mai maronie ouălor.

În acest caz poți fierbe ouăle direct în apa în care le vopsești, deoarece, e nevoie să fiarbă 15-20 de minute în apa cu cojile de ceapă pentru a se colora.

Dacă vrei să obții un model pe ouăle vopsite, poți folosi orice frunză ori floare pe care o ai la îndemână. Mai ai nevoie de un dres de damă, un ciorap subțire de damă sau o șosetă subțire de nailon. Orice, doar să fie din nailon, subțiri, pentru ca vopseaua să poată pătrunde la coaja oului. Sunt ieftini și nu e o mare investiție să cumperi o pereche doar pentru a vopsi ouăle cu ei.

Rulează șoseta până la vârf. Apoi, după ce ai fixat frunza pe coaja oului, îl pui în șosetă și faci un nod strâns. Astfel, oul nu se va mai mișca, va sta fix în ciorap. Îl pui, apoi, la fiert. Vei obține ouă vopsite în mod tradițional, cu colorant natural.

Astfel, deși nu este bine să vopsești ouă în Vinerea Mare, o poţi face cu o zi mai devreme și nu-ți va încurca programul pregătirilor de sărbători.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Cum alegi vinul potrivit pentru masa de Crăciun: recomandări de la expertii Unvinpezi.ro

Casa și grădina ta: decor și îngrijire

Cum alegi vinul potrivit pentru masa de Crăciun: recomandări de la expertii Unvinpezi.ro

Sărbătorile de iarnă înseamnă mese îmbelșugate, momente petrecute alături de cei dragi și preparate tradiționale care nu lipsesc din nicio casă, de la sarmale și…
Super Tasting pe harta României – un tur național de degustări premium, semnat Paharnicul.ro și Unvinpezi.ro

Utile

Super Tasting pe harta României – un tur național de degustări premium, semnat…

Două platforme dedicate vinului de calitate, Paharnicul.ro şi Unvinpezi.ro, au lansat, începând cu luna mai 2025, „Super Tasting”, un tur naţional de degustări premium, care…
Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…