De ce Prințesa Diana își ținea tot timpul capul plecat în public. Gestul ei nu era unul întâmplător

Din ce motiv Prințesa Diana își apleca des capul în public.
De ce Prințesa Diana își ținea tot timpul capul plecat în public. Gestul ei nu era unul întâmplător

Lady Diana a fost una dintre cele mai importante figuri regale. A fost prințesa inimilor și contină să rămână un personaj care stârnește admirație. Deși a fost una dintre cele mai populare persoane din familia regală, n u i-a fost ușor să se adapteze acestui rol. Prințesa Diana avea doar douăzeci de ani când s-a căsătorit cu Prințul Charles și a vorbit adesea despre dificultățile cu care s-a confruntat ca nou venită în sânul regal.

Dintr-o dată, a fost aruncată în ochii publicului și era de așteptat să urmeze protocolul regal la fiecare pas. A fost un rol greu și a recunoscut mai târziu că i-a dost dificil să se adapteze. Dacă ne uităm înapoi la primele fotografii ale Dianei, s-ar putea să observăm că ea tinde să-și plece foarte mult capul atunci când este în public. Dar de ce a făcut asta? Gestul ei nu era unul întâmplător.

De ce Prințesa Diana își ținea tot timpul capul plecat în public

Diana a dezvăluit totul în timpul interviurilor cu autorul regal, Andrew Morton.În cartea sa, „Diana: Her True Story – In Her Own Words”, ea explică de ce obișnuia să țină capul în jos când s-a alăturat pentru prima dată familiei regale.

„Când am ajuns prima dată pe scenă, îmi lăsam mereu capul în jos. Acum că reinterpretez, arăta îngrozitor. Nu m-am îmbufnat niciodată”, a spus Diana.

Aceasta a continuat dezvăluirile sincere.

„Nu m-am îmbufnat niciodată când eram copil, pur și simplu nu este ceva caracteristic mie. Eram atât de speriată de atenția pe care o primeam. Mi-a luat șase ani să mă simt confortabil în noul rol și acum sunt gata să merg înainte. Într-un minut nu eram nimeni, în minutul următor eram prințesă de Wales, mamă, jucăria presei, membru al acestei familii și era prea mult pentru o singură persoană la acel moment.”

„Nu era nimic timid la ea. Era conștientă de înălțimea ei”

Potrivit unuia dintre secretarii de presă ai Reginei, Dickie Arbiter, a existat și un alt motiv pentru care Diana își pleca adesea capul.

El a declara pentru Vogue: „Am întâlnit-o prima dată cu trei sau patru zile înainte de nuntă. Tocmai împlinise 20 de ani. Oamenii obișnuiau să-i spună „Shy Di” pentru că își ținea capul în jos când vorbea cu tine. Dar nu era nimic timid la ea. Era conștientă de înălțimea ei”.

Așadar, Lady Diana obișnuia să țină capul în jos când vorbea cu oamenii pentru a nu-i face să se simtă inconfortabil. Aceasta își dorea să vorbească cu oamenii la nivelul lor.

Citește și prințesa Diana și-a prevăzut moartea! Mărturisirile șocante pe care le-a făcut în fața unei persoane apropiate

sursă foto: instagram.com

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Erika Isac, detalii despre noul iubit “Este un bărbat extraordinar!”
7.7 14 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *