Prințesa Diana și-a prevăzut moartea! Mărturisirile șocante pe care le-a făcut în fața unei persoane apropiate

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Prințesa Diana și-a prevăzut moartea

Prințesa Diana și-a prevăzut moartea cu doi ani înainte de accidentul de la Paris. Mama prinților William și Harry ar fi făcut mărturisiri neașteptate unuia dintre consilierii săi personali.

Prințesa Diana și-a prevăzut moartea. Ce a spus cu doi ani înainte de accident

Potrivit pagesix.ro, dezvăluirea făcută de Prințesa Diana, cunoscută drept Nota Mishcon, va fi discutată pe larg în următorul documentar: The Diana Investigations.

În anul 1995, Prințesa Diana a solicitat o întâlnire privată cu consilierul său juridic personal, pe nume Victor Mishcon. Aceasta voia să-i mărturisească ceva ce o preocupa atunci. Potrivit lui Victor, Prințesa Diana i-a dezvăluit că anumite “surse de încredere au informat-o că un accident de mașină ar putea fi înscenat”. Potrivit tmania.ro, Diana a prezis că va sfârși moartă în urma acestui accident, fiind rănită foarte grav.

Când și cum s-a produs accidentul în care a murit Prințesa Diana

Accidentul a avut loc în luna august 1997. Prințesa Diana se afla alături de partenerul ei, Dodi Al-Fayed, într-o limuzină condusă de Henri Paul. La o viteză de 130 km/h șoferul a pierdut controlul volanului în tunelul Pont de l’Alma din Paris. Ulterior s-a aflat că acesta încerca să scape de paparazzii care erau pe urmele lor, cu motociclete. De asemenea, Paul, șoferul, se afla sub influența alcoolului și a medicamentelor pe care trebuia să le ia.

Imediat după ce s-a aflat de moartea Prințesei, Victor Mishcon a mers și a dat nota întâlnirii sale cu ea, din 1995, comisarului Poliției Metropolitane din Londra de la acea vreme.

Prințesa Diana a fost înmormântată în sicriu de plumb

Înmormântarea Prințesei Diana a avut loc la Londra, în anul 1997. Oamenii din întreaga lume au urmărit-o cu lacrimi în ochi. Sicriul în care a fost înmormântată Lady D a fost acoperit cu crini albi imperiali și a fost purtat pe umeri de opt soldați ai gărzii regale. La cererea familiei regale, Prințesa Diana a fost înmormântată într-un sicriu masiv de plumb cu o greutate de 250 de kilograme. Cei mai vânjoși opt militari au fost aleși pentru a-l putea purta pe umeri.

Conform afirmațiilor făcute de un angajat al casei funerare care s-a ocupat de o parte din ceremonia de înmormântare a Prințesei Diana, sicriul de plumb păstrează trupul fără să se descompună aproximativ un an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…