De ce și-a schimbat Zaiafet look-ul care l-a consacrat: „M-a motivat ura. Te ține în loc și îi dai drumul” VIDEO EXCLUSIV

Zaiafet, dezvăluiri incredibile din viața personală: ”Încerc să mă iau așa cum sunt și să nu mai fiu nici rău cu mine”
De ce și-a schimbat Zaiafet look-ul care l-a consacrat: „M-a motivat ura. Te ține în loc și îi dai drumul” VIDEO EXCLUSIV

În cadrul ediției de miercuri seară a emisiunii EGO Life, Dana Săvuică l-a avut ca invitat pe celebrul vlogger Zaiafet. Horia Sârghi, pe numele său real, a vorbit despre schimbarea de look prin care a trecut, dar și despre ura pe care o simțea față de el însuși. Totul s-a întâmplat din cauza unei relații toxice pe care a avut-o în care a încercat să își impresioneze partenera.

De ce și-a schimbat Zaiafet look-ul care l-a consacrat

În prezent, Zaiafet este unul dintre cei mai cunoscuți vloggeri din România, care administrează un canal de YouTube cu peste 800.000 de urmăritori și peste 204 milioane de vizualizări.

Și dacă acum lurcrurile par că îi merg ca pe roate, în trecut nu totul a fost roz în viața lui. Horia Sârghi și-a deschis sufletul și a vorbit, în cadrul ediției de miercuri seară a emisiunii Ego Life, despre episoadele mai puțin plăcute din viața lui.

Celebrul creator de conținut a dezvăluit ce l-a motivat să meargă mai departe și să depășească ura resimțită față de propria persoană pe care a deprins-o în urma unei relații toxice. Horia Sârghi a trecut și printr-o schimbare radicală de look, renunțând la părul lung care l-a consacrat și adoptând o tunsoare scurtă.

”Poate să te motiveze ura. Pe mine m-a motivat destul de mult treaba asta. Acum mă motivează pur și simplu bucuria muncii. Îm place ceea ce fac, colectivul din jurul proiectului ăstuia. Sunt fericit că pot să lucrez cu atâția oameni. Mă gândesc ce ar putea să mă încânte și pe mine, ce ar fi frumos pentru ei să documenteze.

”Am avut o relație toxică și am încercat să o impresionez pe ea”

(Cum te-ai debarasat de ură? n.r.) Dacă o cari cu tine, prima dată te motivează și apoi te ține în loc. La un moment dat, trebuie să îi dai drumul. Am senzația că toată viața mea este un parcurs de a te accepta. Te lupți cu tine, ai senzații despre tine că ești într-un fel, că nu ești într-un fel, ce vrea publicul, ce nu vrea publicul. Dar încetul cu încetul încerc să mă iau așa cum sunt și să nu mai fiu nici rău cu mine.

Am avut o relație toxică și am încercat să o impresionez pe ea.”, a mărturisit YouTuber-ul.

 

Horia Sârgi a devenit celebru odată cu crearea canalului de YouTube ”Zaiafet”, care și-a propus încă de la început să livreze publicului conținut de calitate. El s-a axat pe o nișă despre care am putea spune că în zilele noastre nu mai este atât de căutată – cultura generală – având în vedere preferințele internauților pentru content care vizează mai mult senzaționalul și scandalurile.

Tot în cadrul emisiunii EGO Life, tânărul a dezvăluit că în prezent a ajuns la nu mai puțin de 10 colaboratori, iar munca acestora din spate este una destul de dificilă, cu luni întregi de documentare pentru fiecare material în parte și zeci și chiar sute de surse consultate. Așadar, succesul din spatele proiectului său nu este atât de simplu de obținut pe cât ar fi tentați unii să creadă.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *