De ce tatăl Danei Săvuică nu a lăsat-o să devină actriță: „Femeile trebuie să se compromită în acest domeniu” VIDEO EXCLUSIV

De ce tatăl Danei Săvuică nu a lăsat-o să devină actriță

Mulți oameni au visuri pe care le-au abandonat și au ajuns să aibă cu totul alte meserii față de cele pe care și le doreau. De multe ori, piedicile le-au fost puse chiar de către membrii familiei. Este și cazul Danei Săvuică, al cărei tată s-a opus vehement visului ei de a deveni actriță. Vedeta a povestit totul, în cadrul emisiunii Ego Life, care s-a difuzat luni seara, 6 martie.

Motivul pentru care tatăl Danei Săvuică nu a fost de acord ca ea să se facă actriță

Dana Săvuică are o carieră de peste 20 de ani în televiziune. Puțini știu însă că prezentatoarea emisiunii Ego Life a visat să fie actriță, însă familia ei s-a opus. În ediția a 51-a a emisiunii, Dana Săvuică o are invitată pe Izabela Barbu, cunoscută publicului drept Jezebel. Aceasta a visat dintotdeauna să fie cântăreață, dar abia la 40 de ani, după o carieră în domeniul bancar, a găsit curajul de a-și urma visul. Povestea lui Jezebel a făcut-o și pe Dana Săvuică să povestească despre visul pe care a trebuit să il abanzoneze, din cauză că tatăl ei s-a opus.

„Și familia mea la fel. Eu voiam să fiu actriță și nu m-a lăsat tot tata. A spus că nu ai cum să faci această meserie pentru că femeile trebuie să se compromită maxim pentru a avea succes. A început să îmi bage o grămadă de argumente care erau foarte logice. Ce a spus asta despre noi? Că și eu eram timidă, cumva copilul tocilar, mergeam la școală, trebuia să iau note bune, eram pe tiparul acela.”, s-a confesat gazda emisiunii Ego Life.

Citește și: Ego Life, ediția a 51-a. Dana Săvuică și Jezebel, cântăreață, discută despre schimbările majore în carieră. Cum să-ți transformi pasiunea în job

Izabela Barbu, despre relația ei cu familia

Și invitata Danei Săvuică are o poveste de viață asemănătoare. A cochetat cu muzica încă din copilărie și talentul a fost întotdeauna acolo, însă părinții au făcut presiuni pentru ca ea să studieze în cu totul alt domeniu. Le-a făcut pe plac, însă ulterior și-a dat seama că nu era fericită și că, de fapt, chemarea ei era alta.

„Am vrut să fac teatru și canto și au zis că nu e pentru mine. O dată că eram foarte timidă și nu e o viață tocmai confortabilă pentru o femeie. Acum le dau dreptate, dar atunci frustrarea a fost foarte mare. Am fost un copil destul de obedient, m-am supus autorității parentale. Tata era coada de topor, mama executa, dar el manevra. Și a zis „nu, te duci și faci o meserie mai serioasă”.

Și m-au trimis la Drept, unde eu am dat cu dreptul în stângul. A fost singurul meu moment de frondă în relația cu părinții. M-am dus, am semnat lucrarea și am ieșit. Am fost la Drept. Motiv pentru care m-a trimis să mă angajez. A zis OK, nu te țin acasă, n-ai decât să te angajezi, să faci meditații și apoi faci ce școală vrei tu. Și așa am ajuns să fac Studii Economice. M-am angajat în sistemul financiar-bancar, lucram cot la cot cu economiști, numai că aveam salariul jumătate.”, a povestit, la rândul ei, cântăreața Jezebel.

Artista și Dana Săvuică au povestit despre aceste lucruri, dar și despre alte subiecte interesante, în ediția de luni, 6 martie, a emisiunii Ego Life. Emisiunea  poate fi urmărită pe pagina www.ego.ro sau pe canalul de YouTube al emisiunii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…