Adina Postelnicu și tatăl fiicei sale, rapperul Glance, originar din Yemen, au o relație solidă și frumoasă, însă vedeta, sinceră ca întotdeauna, recunoaște că nu totul este lapte și miere, astfel că mai au loc și anumite certuri în familia lor. În exclusivitate pentru Ego.ro, artista a explicat de la ce pornesc contrazicerile.
Solista de la Heaven se bucură enorm de viața de mămică și își adoră fiica, pe Zaynab Maria. Vedeta a explicat că regretă că nu a adus pe lume un copil mai devreme, mai ales pentru că micuța este tot ce și-a dorit vreodată. Adina Postelnicu a punctat că fata ei este atașată de ea, astfel că, momentan, preferă să o ia și la concerte:
“A crescut dar e la fel, să știi! Nu se schimbă nimic. Tot sunt cu ea în permanență, tot o iau după mine peste tot. În seara aceasta am scăpat, nu știu cum m-a lăsat. De obicei face urâțel. Inclusiv la concerte merge cu mine, dar i-am promis că mâine mergem la mall și mami o să îi cumpere tot ce vrea ea, doar să mă lase să plec de acasă în această seară! Am lăsat-o cu mama mea, cu sora mea. Tatăl ei era plecat și el la treabă, încă nu ajunsese acasă. E frumoasă, e tot ce mi-am dorit vreodată.
Îmi pare rău că nu am făcut un copil mai devreme, am pierdut foarte mult timp prețios din viața mea. Anii nu îi mai poți da înapoi, clar. Fetelor, nu mai stați până la 40 de ani să faceți un copil. Să îl faceți mai devreme! Când eram micuță spuneam că o să mă mărit la 20 de ani și o să fac gemeni din prima. Uite că timpul a trecut, dar e minunat că am făcut un copil și acum. Viața s-a schimbat, e minunat să ai un copil!”
Adina Postelnicu preferă să nu dea falsa impresie că nu există și momente tensionate în relația sa, ci, mai degrabă, să le arăte fanilor că ea și Glance formează un cuplu normal. Artista ne-a mărturisit că majoritatea certurilor pornesc de la modul în care o cresc pe micuța lor, ținând cont că amândoi o adoră. Rapperul preferă un stil de viață foarte sănătos, în timp ce solista de la Heaven o lasă pe Zayneb să mănânce câte ceva dulce. De asemenea, cei doi se contrazic și atunci când vine vorba de religie:
“Asta vorbeam cu Glance. Noi nu ne-am certat niciodată până să o avem pe ea cât ne certăm în ultima perioadă! Eu întotdeauna am fost întrebată cum merg lucrurile între noi. Păi cum să meargă? Ca în orice relație normală! Ne spargem capetele, nu avem ce să facem. (râde) Nu am fost niciodată genul de persoană care să iasă la televizor și să spună că totul e lapte și miere. Am văzut foarte multe cupluri care au făcut lucrul acesta și apoi a urmat divorțul.
E o relație normală, cu bune, cu rele, cu de toate! Certurile noastre sunt legate, în precădere, de creșterea ei. El e musulman, eu sunt ortodoxă, avem gândiri total diferite. Eu o învăț despre religie într-un fel, el vine și spune că lucrurile nu sunt așa și ne contrazicem și pe treaba aceasta. Am convenit ca fiecare să îi spună varianta lui și ea o să decidă la 18 ani ce vrea să facă. Mie îmi mai scapă câte un dulce, dacă ieșim în oraș o mai las să mănânce prăjitură, el nu o lasă să mănânce dulce deloc.
Sucuri nu avem voie, doar fresh-uri, dar și acestea sunt diluate cu apă pentru că prea mult zahăr pentru copil. Lucruri de genul! Ne contrazicem toată ziua. Important este că o iubim amândoi la fel de mult și îi vrem binele! El când spune toate lucrurile respective are dreptate, dar și eu sunt căpoasă și zic să lăsăm copilul să mai facă și câte o prostioară.”
Adina Postelnicu și tatăl fiicei sale, Glance, vor să îi ofere toate informațiile necesare micuței Zayneb pentru ca aceasta să decidă, la 18 ani, ce religie vrea să îmbrățișeze:
“Eu am botezat-o. În primă fază, după ce am născut-o, bunicul și tatăl ei i-au citit din Coran. Așa se face! El îi citește din Coran, eu îi citesc din Biblie. Sunt contradicții în religiile noastre. Și pe asta ne contrăm: “Nu îi mai spune asta pentru că lucrurile nu au stat așa!“, “Ba da, la noi așa au stat, dacă la voi au stat altfel…”.
Zic că o învățăm amândoi tot ce are de învățat și ea va decide la 18 ani ce religie vrea să îmbrățișeze și în care crede mai mult. E un singur Dumnezeu, asta îi spun mereu! Avem un singur Dumnezeu, indiferent de numele lui. Important e să fim credincioși!”