Diana Dumitrescu, greu de recunoscut după schimbarea de look. Cum au reacționat colegii de breaslă: “Este minunat!” VIDEO EXCLUSIV

Ce face fiul ei când este oprită să facă poze

Diana Dumitrescu a fost mult timp blondă, astfel că numeroși fani și-o amintesc cu look-ul pe care îl avea în serialul “Regina”. Totuși, aceasta s-a hotărât să facă o schimbare radicală și să își închidă nuanța părului. În exclusivitate pentru Ego.ro, îndrăgita vedetă ne-a recunoscut că admiratorii, dar și colegii de breaslă, o recunosc mai greu acum.

Diana Dumitrescu, recunoscută cu greu pe stradă după schimbarea de look

Schimbarea de look a făcut-o pe Diana Dumitrescu să nu mai piardă mult timp atunci când vine vorba despre aranjarea părului. Totuși, ea ne-a mărturisit că fanii nu o mai recunosc pe stradă, astfel că poate să iasă din casă în pijamale și nemachiată ca să își ducă fiul la școală:

“Nu mă recunosc, ceea ce este minunat! Îmi permit liniștită să ies nemachiată, cu părul prins, în pijamale, așa cum îmi duc copilul la grădiniță! Este foarte relaxant! Mă recunosc mai greu inclusiv colegii de breaslă. Nu mă deranjează, este o schimbare majoră!

Nu mai sunt atât de activă și de prezentă la evenimente ca să mă întâlnesc des cu colegii și să zică: “Da, m-am obișnuit cu Diana așa!”. Când te vezi cu o persoană la un an și o vezi șatenă, s-ar putea să nu o recunoști! Eu m-am obișnuit, îmi place culoarea aceasta de păr! Totul este practic, nu trebuie să îl coafez așa de mult, sunt foarte fericită cu această schimbare!”

Nu a mai apărut de mult într-un proiect televizat

Diana Dumitrescu a punctat că nu este deranjată de faptul că lucrurile s-au mai liniștit atunci când vine vorba despre cariera sa. Cu toate acestea, există admiratori care o opresc să facă poze, căci au adorat-o în fiecare proiect în care a apărut:

“Nu este vorba despre asta! Până la urmă, de ce muncim, de ce avem cariere? Ca să ne recunoască lumea, să ne aprecieze munca! Este ceva normal și natural. Oamenii încă mă mai recunosc, dar, repet, nu mai ies, nu mai sunt atât de activă, nu m-au mai văzut pe sticlă de mult.

Cumva s-au mai liniștit lucrurile. Nu mai sunt în topuri, am fost! Nu mă deranjează, mi-am trăit cariera, am avut o perioadă foarte frumoasă! Nu poți să stai sus tot timpul!”

Citește și Fiul Dianei Dumitrescu a izbucnit în lacrimi când a văzut ce schimbare și-a făcut actrița. „M-a dat afară din casă” VIDEO EXCLUSIV

Fiul ei nu știe că este cunoscută

Diana Dumitrescu și soțul ei, Alin Boroi, se bucură de un minunat fiu, Carol. Micuțul încă se află la vârsta la care nu înțelege că mămica lui este cunoscută, însă își dorește, la un moment dat, să fie pe scenă cu aceasta:

“De curând mi-a zis că ar vrea să meargă pe scenă cu mine. Am primit un premiu recent și l-a văzut, m-a întrebat ce este, i-am explicat, i-am arătat și o filmare! Atunci a zis că vrea și el pe scenă cu mine. Nu înțelege, e prea mic, are abia 4 ani! Dacă vine cineva să facă poză cu mine, vine și el, i se pare amuzant! Uneori, nu vrea, fuge și mă trage. Depinde!”

Citește și Diana Dumitrescu s-a „răzbunat” pe soț pentru că în loc să o ducă în vacanță i-a organizat nunta. „A recuperat cu vârf și îndesat” VIDEO EXCLUSIV

Video: Mihai Robu

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *