Sunt deja frecvente situațiile în care fetele interesate se cuplează cu bărbați mai în vârstă, evident, din interes. Sau, dacă nu sunt așa frecvente, atunci cu siguranță se discută mult despre ele. Dar mai puțin se discută despre bărbații care se cuplează cu femei, din interes. Iubitul meu e mai mic decât mine cu 12 ani. Deși îmi spune mereu că mă iubește și că nu îl deranjează diferența de vârstă, eu nu știu dacă este cu mine din interes, sau din iubire.
Este o diferență de 12 ani între noi
El are 28 de ani, iar eu 40. E adevărat că nu e foarte vizibilă diferența dintre noi. Adică el arată mai matur decât în realitate, iar eu arăt mult mai tânără decât vârsta reală. Însă nu știu dacă aspectul fizic e definitoriu într-o relație. Avem și multe puncte comune, interese comune, am avut copilărie asemănătoare și provocări aproape identice. Însă adevărul este că atunci când ne-am cunoscut, el nu avea job, nu avea nici unde să stea, pentru că fosta proprietară tocmai îl evacua din locuință pentru neplată. E drept și că ne-am îndrăgostit înainte să vorbim despre vârstă și despre aceste probleme. Din clipa în care ne-am văzut, am știut că va fi ceva mai mult între noi. A fost și atracția foarte mare, dar și comunicarea dintre noi. Pur și simplu a funcționat.
S-a întâmplat ca la nici o lună după ce am început să ieșim împreună să rămână fără job. Compania la care lucra a făcut reduceri substanțiale, după ce a intrat în faliment. El, ca psiholog, a fost printre primii de care nu a mai fost nevoie.
Apoi a încercat să-și găsească altceva de muncă, dar după cum spunea și el, e „plin de psihologi” și dacă nu ai experiență foarte multă, nu ai șanse să te angajezi.
Nu știu dacă este cu mine din interes sau din iubire
După încă o lună a rămas și fără chirie, iar acum rămânea, efectiv, în drum. Așa că mi-am făcut curaj și i-am zis că poate să stea la mine, până când își regăsește echilibrul. Dar a trecut mai bine de un an, iar job tot nu are. A mai lucrat sporadic, ca și colaborator, la câte un cabinet, dar din diferite motive, nu reușea să încheie contract de muncă.
E lesne de înțeles că, neavând job, nu are nici bani, așa că toate cheltuielile îmi aparțin. Ba, chiar și ieșirile, vacanțele, sau tot ce e necesar pentru întreținere. Nu mă derajează, pentru că nu e o cheltuială pe care să nu mi-o permit. La urma urmei, ca avocat, am câștigat suficient să-mi fac o casă pe pământ, într-un cartier rezidențial și să trăiesc cum îmi place. Să am pe cineva în întreținere, chiar nu e un efort financiar pentru mine. Doar că am momente în care îmi pun întrebări.
Știu că mă iubește. Este destul de evident din modul în care se comportă cu mine. Nu s-a întâmplat niciodată să mă facă să mă simt nedorită sau că ar avea sentimente negative față de mine. Chiar are tendința să mă apere, oricând i se pare că aș fi nedereptățită. Dar eu nu simt nevoia unui bodyguard lângă mine. M-am apărat singură și m-am descurcat în orice situație.
Acum, încă îmi pun uneori întrebări dacă este cu mine din interes, sau dacă chiar mă iubește așa cum mă face să cred. Nu știu dacă aș putea avea încredere totală în el, sau ar trebui să fiu atentă la intențiile lui. Instinctul meu îmi spune să fiu atentă, dar toate gesturile lui îmi indică să las garda jos. Eu încă nu știu ce să fac.
