Femeia misterioasă cu care Prințul Philip s-a iubit pe ascuns. Cel mai mare secret de la Casa Regală s-a aflat

Femeia misterioasă cu care Prințul Philip s-a iubit pe ascuns

Femeia misterioasă cu care Prințul Philip s-a iubit pe ascuns. Soțul reginei Elisabeta a II-a a dorit să țină ascunsă această relație, dar se pare că nu a reușit. În al cincilea sezon al serialului The Crown, este dezvăluită identitatea celei cu care Pshilip ar fi avut o relație.

Femeia misterioasă cu care Prințul Philip s-a iubit pe ascuns

Urmează scene și detalii care îi vor înfuria la culme pe membrii familiei regale, mai ales în contextul morții regretatei Elisabeta. Potrivit cotidianului britanic The Sun, cel de-al cincilea sezon al serialului îl va înfățișa pe prințul Philip „în scene intime” cu prietena sa apropiată Penny Knatchbull.

Se pare însă că respectivele scene intime presupun doar atingerea mâinilor în timp ce el divulgă detalii despre căsnicia sa, astfel că este posibil să nu fie atât de scandaloase.

Cu toate acestea, iată că au apărut deja primele reacții negative. Fostul secretar de presă al reginei, Dickie Arbiter, a vorbit în termeni duri despre noul sezon al serialului și a precizat despre Netflix că „nu sunt interesați de sentimentele oamenilor”

„La doar câteva săptămâni după ce națiunea a pus-o pe Majestatea Sa să se odihnească alături de prințul Philip, este o prostie de prost gust și, sincer, crudă. Adevărul este că Penny a fost o prietenă de lungă durată a întregii familii. Netflix nu sunt interesați de sentimentele oamenilor”, a spus Arbiter, potrivit sursei citate.

Val de reacții negative dinspre Palatul Buckingham

Și expertul regal Ingrid Seward a avut o reacție dură vizavi de serial. El a declarat că scenele au fost „de un gust extrem de prost” și a precizat că ”Aceasta este ficțiune. Nici într-un milion de ani nu se poate ca el să discute despre căsătoria sa cu cineva. Probabil că familia regală nu se va uita la el pentru sănătatea lor mintală”.

Anterior, într-un articol al celor de la The Telegraph se spunea că Palatul Buckingham este îngrijorat de următorul sezon din The Crown care arată „războiul total” dintre prințul Charles de atunci și prințesa Diana. Se pare că palatul a „acționat pentru a proteja” reputația lui Charles, iar o sursă regală de rang înalt a declarat pentru The Telegraph că serialul este „o dramă, nu un documentar”, potrivit Cosmopolitan.

Între timp, un prieten al regelui a calificat The Crown drept „exploatator” și a spus că Netflix nu ar avea „nicio reținere în a strica reputația oamenilor”, adăugând că „ceea ce oamenii uită este că în centrul acestei povești se află ființe umane reale și vieți reale”.

The Crown va fi difuzat pe 9 noiembrie. Jonathan Pryce îl va interpreta pe prințul Philip, în timp ce Imelda Staunton o va interpreta pe regina Elisabeta. Prințul Charles va fi interpretat de Dominic West, iar Elizabeth Debicki va prelua rolul prințesei Diana.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…