Horoscop zilnic 9 august. Aspectul astral este intens. Gelozii, posesivitate și chiar manipulări

Previziuni astrale pentru fiecare zodie
Horoscop zilnic 9 august. Aspectul astral este intens. Gelozii, posesivitate și chiar manipulări

Horoscop zilnic 9 august, ce aspecte astrale sunt pentru fiecare nativ al zodiacului. Contextul astrologic de astăzi ne aduce opoziția care se formează între Venus, planeta iubirii, din zodia Rac cu Pluto, planeta transformărilor, din zodia Capricorn. Aspectul astral este intens, mai ales în relații și în planul sentimental și poate declanșa gelozii, posesivitate și chiar manipulări.

Horoscop zilnic 9 august. Previziuni pentru fiecare zodie

Recomandare! Citiți horoscopul atât pentru zodie, cât și pentru semnul de ascendent.

Horoscop Berbec/ Ascendent Berbec

Contextul astral de astăzi s-ar putea să-ți aducă trăiri intense, pentru că Venus, guvernatoarea casei iubirii, se află în opoziție cu Pluton, planeta transformărilor profunde. Pe de altă parte, Luna în tranzit prin zodia Capricorn, aduce preocupări pentru organizare și strategii în proiectele avute în derulare.

Horoscop Taur/ Ascendent Taur

Venus, guvernatoarea ta, se află astăzi față în față cu Pluton, planeta transformărilor profunde și totodată guvernatorul casei relațiilor. Posibil să apară conflicte între tine și partener sau partenerii de afaceri, pentru că nu rezonați într-o chestiune și fiecare țineți la opinia lui.

Horoscop Gemeni/ Ascendent Gemeni

Astăzi Venus, planeta banilor, se află față în față cu Pluton, planeta transformărilor, în tranzit prin casa avantajelor financiare. Așadar, s-ar putea să te intereseze să obții mai mulți bani dintr-un contract sau un proiect pe care îl ai în derulare. Venus este și guvernatoarea casei iubirii, așa că s-ar putea și-n planul sentimental să ai parte de trăiri intense.

Horoscop zilnic 9 august. Se pot ivi conflicte în relații

Horoscop Rac/ Ascendent Rac

Contextul astral de astăzi îl vei simți din plin pentru că Venus, micul benefic, în tranzit prin casa personalității, se află față în față cu Pluton, planeta transformărilor profunde, și pot să apară conflicte în relațiile tale, dar în special în relația de cuplu.

Horoscop Leu/ Ascendent Leu

Venus, planeta iubirii, în tranzit prin casa frământărilor interioare, se află astăzi față în față cu Pluton, planeta transformărilor profunde. S-ar putea ca discuția cu cineva apropiat să te ajute să-ți vindeci o rană sentimentală din trecut. Chiar dacă se vor reactiva niște trăiri, conștientizezi niște lucruri, care te vor face să poți merge înainte.

Horoscop zilnic 9 august. Sentimente de gelozie

Horoscop Fecioară/ Ascendent Fecioară

Venus, planeta iubirii, în tranzit prin zodia Rac, se află astăzi față în față cu Pluton, planeta transformărilor profunde, așa că în cuplu este posibil să apară sentimente de gelozie sau chiar de manipulare a sentimentelor partenerului.

Horoscop Balanță/ Ascendent Balanță

Astăzi Venus, guvernatoarea ta, intră într-o opoziție cu Pluton, planeta transformărilor profunde și s-ar putea să ai tendința să îi domini pe cei cu care interacționezi, să intri mai ușor în conflicte dacă nu reușiți să ajungeți la un numitor comun.

Horoscop zilnic 9 august. O zi cu trăiri pasionale

Horoscop Scorpion/ Ascendent Scorpion

Atenție astăzi la comunicare, pentru că s-ar putea să fi tentat să rănești ușor, să-ți impui punctele de vedere și să nu accepți și alte păreri! S-ar putea să-ți dai seama, în partea a doua a zilei, că greșești și să încerci să repari.

Horoscop Săgetător/ Ascendent Săgetător

Luna îți traversează astăzi sectorul financiar, iar opoziția care se formează între Venus, guvernatoarea casei muncii și Pluton, planeta transformărilor profunde, în tranzit prin casa banilor, să te determine să-ți atingi obiectivele financiare. Din punct de vedere sentimental este o zi cu trăiri pasionale.

Horoscop Capricorn/ Ascendent Capricorn

Aspectul astrologic de astăzi te vizează în mod direct, pentru că Pluton, planeta transformărilor, în tranzit prin casa personalității, face o opoziție cu Venus, planeta iubirii, din casa relațiilor. Prin urmare, va fi nevoie să găsești un echilibru în relațiile tale, pentru că tinzi să domini sau să nu te lași prea ușor convins de anumite chestiuni.

Horoscop zilnic 9 august. Transformări profunde

Horoscop Vărsător/ Ascendent Vărsător

Astăzi s-ar putea să ai parte de tensiuni interioare, pe care le vei resimți mai puternic din cauza opoziției care se formează între Venus din zodia Rac și Pluton, planeta transformărilor profunde, în tranzit prin casa subconștientului, izolării, introspecției și trecutului.

Horoscop Pești/ Ascendent Pești

Contextul astral de astăzi vine cu declarații și exprimarea sentimentalor, pentru că Venus din casa iubirii și aventurilor romantice face o opoziție cu Pluton din zodia Capricorn. Se dinamizează axa sentimentală și este posibil să afli și niște secrete, care-ți pot da peste cap intențiile de până acum în legătură cu o persoană pe care încercai să o cucerești.

Horoscopul zilei de 9 august este realizat de astrologul Mădălina Manole și oferă previziuni complete pentru fiecare zodie bazate pe contextul astrologic al momentului.

Facebook/ Instagram: madalina.manole.astrolog

Vă anunțăm că acest conținut este proprietatea exclusivă EGO.RO, iar preluarea lui în limita a 300 de cuvinte se poate face doar citând sursa cu link activ! Nerespectarea acestei reguli poate atrage după sine penalități de natură penală sau civilă!

10 2 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.