Ianis Hagi și iubita lui, Elena, s-au logodit la Paris. Primele imagini cu îndrăgostiții FOTO

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Ianis Hagi și iubita lui, Elena, s-au logodit la Paris

Veste uriașă în familia Hagi. Mezinul Ianis și-a cerut iubita de soție. El a ales să facă pasul cel mare chiar în orașul iubirii, Paris. Revista EGO vă prezintă imaginile momentului cu tinerii îndrăgostiți.

Ianis Hagi și iubita lui, Elena, s-au logodit la Paris

Ianis Hagi și Elena Tănase trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai multă vreme, iar în toamna anului trecut, jucătorul lui Glasgow Rangers a decis să o prezinte pe frumoasa lui iubită și familiei.

Se pare că atât Gică Hagi cât și Marilena, soția fostului mare fotbalist român, sunt foarte încântați de partenera fiului lor.

În ultima perioadă, cei doi tineri îndrăgostiți au fost de nedespărțit, iar Elena a fost un adevărat pansament pentru iubitul ei, care a trecut prin cel mai dificl moment al carierei sale din cauza acidentărilor.

În această vară, Ianis a hotărât să își ceară iubita de soție. Și ce loc mai potrivit ar fi putut alege pentru a face acest pas, dacă nu orașul iubirii, Paris.

Citește și: Imagini rare cu soția lui Hagi. Cum au apărut cei doi, la sărbătoarea de titlu. Regele are numai cuvinte de laudă la adresa Marilenei

Pe imaginile obținute în exclusivitate de PlaySport, se poate observa reacția plină de emoție a Elenei, atunci când Ianis a îngenuncheat și i-a oferit inelul de logodnă. Evidet, răspunsul tinerei nu putea fi altul decât ”Da”, astfel că în familia Hagi se anunță o nuntă ca în povești.

Iansi Hagi a fost întotdeauna o persoană discretă în ceea ce privește viața personală și puține au fost momentele în care a vorbit despre acest aspect.

„Relaţia mea îmi place să o am privată, pentru că aşa îmi place să o am zi de zi. Relaţia noastră este atât de frumoasă încât ne bucurăm de ea.

Cred că este cel mai frumos lucru de pe lume să ai o familie. Îţi doreşti ca la un moment dat să ai familie, să te căsătoreşti, să ai copii, să ştii că toată familia depinde de tine.

Cu siguranţă îmi voi dori în viitor o familie, dar o iau pas cu pas. Când vine momentul potrivit ştii când e”, spunea Ianis Hagi, la Pro Arena, în februarie 2023.

Cine este Elena Tănase, viitoarea soție a lui Ianis Hagi

Elena Tănase, tânăra care i-a furat inima fotbalistului echipei naționale a României, are 23 de ani și este aromână, la fel ca logodnicul ei. Ea provine dintr-o familie înstărită, tatăl ei fiind un potent om de afaceri din Constanța, cu business-uri în domeniul construcțiilor și în cel agricol.

Familiile celor doi tineri sunt și ele apropiate. Tatăl Elenei, Dimciu-Palavoti Tănase, se cunoaște cu Gică Hagi de mai mulți ani. În 2019, „Regele” a participat la botezul copilului fratelui Elenei.

Citește și: Ianis Hagi și iubita, imagini spectaculoase. Cum au fost surprinși cei doi în vacanță romantică de pe Insula Milionarilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…