Interdicția pusă prințului Harry de tatăl său. Ce nu are voie să facă, dacă vrea să participe la încoronarea regelui Charles

Interdicția pusă prințului Harry de tatăl său

Interdicția pusă prințului Harry de tatăl său. Se ascut cuțitele la Palatul Buckingham. Nici bine nu s-a așezat pe tronul Marii Britanii după moartea mamei sale, că deja are parte de primele tensiuni în sânul familiei. Regele Charles i-ar putea interzice fiului său Harry să participe la încoronarea sa dacă acesta va scrie ceva rău despre regina consoartă Camilla în autobiografie.

Interdicția pusă prințului Harry de tatăl său

Presa britanică avansează această ipoteză după ce s-a aflat că Harry urmează să își publice autobiografia. Se pare că în cartea sa, Harry va face dezvăluiri incendiare despre familia regală, lucru care le-ar știrbi fără doar și poate imaginea membrilor acesteia. Potrivit unor surse, dezvăluirile nu i-ar ocoli nici pe tatăl său, regele Charles și nici pe regina consoartă, Camilla.

„Aproape tot ceea ce a făcut Charles în ultimii douăzeci de ani a fost, într-un fel sau altul, pentru a o face pe Camilla să fie acceptată de public. El o iubește. Este incredibil de protector cu ea și nu ar putea face asta fără ea. Chiar și regina a acceptat în cele din urmă acest lucru. Una este ca Harry să-l atace pe Charles, el poate să o ia în barbă, dar dacă Harry îl forțează să aleagă, dând-o în vileag pe Camilla în cartea sa, nu mă îndoiesc că o va alege pe Camilla.”, a declarat un apropiat al Camillei pentru The Daily Beast.

Prințul Harry riscă să nu ia parte la încoronarea regelui Charles

Aceeași publicație relatează că regele Charles „probabil nu îl va invita” pe Harry dacă acesta va scrie lucruri negative despre Camilla și că există o „nervozitate enormă” în cercul său în legătură cu cartea de memorii în general.

Autoarea regală Katie Nicholl este de părere însă că Charles își dorește ca fiul său cel mic și soția lui să participe la încoronarea sa.

„Nu există niciun dubiu că Charles și-ar dori ca Harry și Meghan să fie prezenți la încoronarea sa. Și, ca să fim corecți față de Charles, el a fost mărinimos în ceea ce privește extinderea, foarte public, a ramurilor de măslin către soții Sussex, nu numai în discursul său televizat de aderare, ci și punându-i în prim-plan la evenimentele funerare”, a declarat Nicholl pentru The Daily Beast.

Când va fi lansată autobiografia prințului Harry

Încoronarea regelui Charles va avea loc pe 6 mai, 2023. Coincidență sau nu, tot pe 6 mai este și ziua fiului lui Harry, Archie, care va împlini 4 ani.

Lansarea autobiografiei prințuluI Harry era programată la finalul acestui an, dar se pare că până la urmă va avea loc anul viitor. Biograful regal Tom Bower este de părere că va fi lansată în jurul Paștelui și că va conține un capitol doar despre înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a.

„Va exista ceva material scris despre cum au fost ei marginalizați și vor exista destule săgeți îndreptate spre familia regală”, explică expertul regal.

„Așa că eu cred că amânarea nu va face decât să adauge și mai multă otravă în toată această poveste”, a conchis acesta.

În urmă cu doi ani, Harry și soția sa, Meghan Markle, au renunțat definitiv la îndatoririle regale și s-au mutat în California. Ducii de Sussex au vorbit de rău familia regală fără prea mari rețineri. În interviul din martie 2021, cu Oprah Winfrey, fosta actriță a spus că un membru senior al familiei regale a pus problema culorii pielii lui Archie. Și se zvonește că acest membru ar fi fost Charles sau Camilla.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…