Iulia Albu și Mike au ținut legătura cu o parte dintre familiile care i-au ajutat la America Express. „Pentru că au fost oameni cu noi am încercat și noi să fim oameni cu ei” VIDEO EXCLUSIV

”Trebuie să înțelegeți că acolo este efectiv o aventură să ieși pe stradă sau să îți lași copilul să se ducă la școală”

Iulia Albu și Mike au lăsat de-o parte neînțelegerile pe care le-au avut în cadrul reality show-ului ”America Express”, iar din clipa în care au ajuns acasă au încercat să lase totul în urmă. Nu au uitat însă de oamenii care le-au întins o mână de ajutor în diferite situații. Iulia Albu și Mike au declarat în exclusivitate pentru EGO.ro că la revenirea în țară au luat legătura cu o parte dintre familiile care i-au ajutat și au încercat să le întoarcă favorul.

”Deși are un salariu foarte mic acolo i-a ajutat pe vecinii ei”

Toți care urmăresc emisiunea ”America Express” știu că principala regulă a concurenților este aceea de a supraviețui cu un euro pe zi, fiind astfel nevoiți să apeleze la mila oamenilor pentru a primi mâncare și un loc unde să doarmă.

De-a lungul timpului s-a demonstrat că cei cu situații financiare precare au fost cei care au sărit în ajutorul concurenților, lucru care i-a marcat pe toți participanții din acest reality show.

Cei care au ales să nu rămână indiferenți la problemele pe care le-au văzut în drumul lor spre marele premiu s-au numărat Iulia Albu și iubitul ei, Mike. Pe cei doi i-am întâlnit la evenimentul de lansare a unui alt reality show, ”Power Couple” produs de Antena 1. Ce a ieșit vedeți în interviul de mai jos.

EGO.ro: Nu-mi spuneți că faceți o surpriză și v-ați înscris și la ”Power Couple”?

Iulia Albu: Dar cum este? Trebuie să te înscrii undeva? Hai să vedem cum se nenorocesc alții înainte. Nu ținem neapărat să fim acești ințiatori, acești cobai.

Te-ai mai duce? Îți mai trebuie reality show-uri?

Mike: Cred că da. De ce nu?

Iulia Albu: Dacă ce poate fi mai rău decât ce a fost?

Mike: Exact.

Citește și: Modul inedit în care Iulia Albu a petrecut Revelionul. Ipostaza cu iubitul ei, Mike, a adunat mii de aprecieri: “Ce frumoși sunteți!”

Acum lăsând la o parte orice glumă, ”America Express” este un reality show greu.

Iulia Albu: Ar fi frumos să fim aceleași cupluri de la ”America Express”, adică Alexia cu Mario, Giulia cu Vlad, ”prietenii” noștri.

Hai că te-am văzut mai devreme stăteai de vorbă cu Vlad Huidu. Sau era doar așa?

Iulia Albu: Noi nu suntem de complezență. Suntem supărați dar ne mai și trece din când în când. Pe mine nu ai cum să mă urăști. Trebuie să mă iubești oricum, că mă iubești, că urăști să mă iubești, ceva tot trebuie să simți.

Știu că de acasă ați primit și ceva hate, că din spatele calculatorului toți suntem zmei, toți ne-am descurca mai bine, toți am reacționa mai bine dacă am face foamea.

Iulia Albu: Aaaa nu. Dar sincer noi am primit foarte bine toate comentariile, chiar și pe cele negative pentru că unele erau corecte, altele chiar dacă erau puțin interpretabile, până la urmă noi le-am dat naștere, iar eu sunt o persoană care a fost mereu asumată și eu înțeleg care este importanța, mai ales a haterilor, în imaginea unei persoane publice. Respectăm pe toată lumea și le acceptăm cu drag sfaturile.

Mike: Aș dori să punctez faptul că am făcut foamea. Iulia nu a făcut ceva care este ieșit din comun și nu poți să treci peste. ”America Express” nu este o competiție care este ușor de făcut, am avut momente în care am simțit că este greu. Dar ne-am descurcat zic eu. Mai ales Iulia. A făcut probele.

Iulia Albu și Mike au rămas impresionați de povestea unei văduve care își crește cu greu copiii și îi ajută și pe alții

Vă mărturisesc că tot timpul m-am întrebat de ce concurenții nu țin legătura cu persoanele care le oferă ajutor în acest reality show?

Iulia Albu: Noi am ținut legătura. Am încercat, pentru că și ei au fost oameni cu noi, să fim și noi oameni cu ei. Avem câteva familii pe care le-am ajutat o dată ce ne-am întors în țară. Pentru că într-adevăr acolo lucrurile stau altfel. Noi ne plângem tot timpul că am vrea să avem mai mult. Știu că și în România sunt foarte mulți oameni care nu au posibilități, dar trebuie să înțelegeți că acolo este efectiv o aventură să ieși pe stradă sau să îți lași copilul să se ducă la școală în fiecare zi. Adică noi ce avem aici, avem o situație extraordinară de bună. Chiar și cei care au o situație mai proastă nu trăiesc în stresul și spaima în care trăiesc unii dintre oamenii de acolo.

De-a lungul timpului s-a demonstrat că mai săritori sunt oamenii modești, care din puținul lor au împărțit concurenților.

Mike: Noi chiar ținem legătura cu una dintre persoanele care ne-a surprins și a fost, să zic așa, pentru noi, apogeul greutăților pentru că efectiv am stat într-o mahala, într-o casă unde nu exista decât un singur pat. Ea având patru copii și o fată luată de pe stradă se descurca foarte greu. Era singură căci soțul îi murise, apoi unul dintre băieți.

Iulia Albu: Ea este o persoană care s-a implicat foarte mult în ceea ce înseamnă comunitatea lor de acolo și a intrat cumva în Primărie. Deși are un salariu foarte mic acolo i-a ajutat pe vecinii ei să aibă apă curentă și curent electric.

Citește și: Boala care a făcut-o pe Iulia Albu să nu mai iasă din casă. A chinuit-o multă vreme, doar apropiații au știut: “Un adevărat coșmar”

Mike: Adică în momentul în care am ajuns acolo am crezut acolo am zis că nu este cel mai bun moment și că probabil nu o să putem să stăm acolo, din punct de vedere al securității. Dar ne-au lăsat. Au ales să ne lase și am stat și chiar ne-am simțit ok.

Iulia Albu: Adevărul că o dată ce s-a închis ușa ne-am simțit în siguranță. Bine și când am auzit-o pe Donna Paula care a ieșit și a strigat ”LINIȘTE” și s-a făcut liniște pe toată strada. Erau 30 de bărbați de 2 metri cu 200 de kilograme, dar când a țipat ea s-au stins tot.

Video: Mihai Robu

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *