Ivona Nenu, wedding planner: ”Nunțile anului 2022 vor arăta grandios”. Cât costă o petrecere EXCLUSIV

Ivona Nenu, wedding planner, ne spune care sunt tendințele sezonului acesta și cât costă o petrecere

Petreceri fără oră limită, până dimineață, cu invitați din străinătate, avalanșă de momente live tematice, momente surpriză, tort ornat live de către personajele principale, miri degrevați de orice griji și un desfășurător bine pus la punct promite Ivona Nenu, wedding planer, pentru sezonul de nunți vară-toamnă 2022.

EGO.ro a stat de vorbă cu Ivona Nenu, cea care de mai bine de 7 ani este obișnuită să facă față cu calm și creativitate celor mai neobișnuite, imprevizibile și atipice situații care pot apărea la o nuntă.

„Se poartă distracția. Se poartă petrecerile grandioase. Tuturor ne-a fost mare dor să ne bucurăm de aceste întruniri cu familia, cu prietenii, fără să avem alte griji. Desigur că le-am respectat pe toate de fiecare dată când s-a impus, însă acum că nu mai avem o oră de final, cum era ora 2.00, este mult mai bine. Noi până acum am lucrat desfășurătoarele într-un mod foarte sigur, am terminat evenimentul la ora 2.00, așteptând să se dea care sunt condițiile viitoarelor evenimente din această vară. Acum că nu mai avem ora de terminare, ora 2.00, am luat din nou toate documentele fiecărui cuplu și am schimbat orele: de biserică, de începere a petrecerii, am refăcut repede și textele de pe invitație, așadar suntem pregătiți. Numitorul comun pentru această vară este distracția”, a declarat Ivona pentru EGO.ro.

Diferit față de ultimii doi ani, organizatoarea de evenimente ne-a mărturisit că anul acesta mirii pot opta pentru un moment artistic prelungit.

„Toată lumea caută ceva inedit, să-și surprindă invitații, de la momente live care pot fi două band-uri, poate un interpret de muzică populară, poate un DJ cu un program special. Toate aceste momente sunt gândite astfel încât să fie o petrecere diferită și până dimineața”.

Se ocupă și de partea artistică

De datoria unui wedding planner ține și legătura cu artiștii care se ocupă de moment, astfel că mirii nu sunt nevoiți să sune la manageri sau la impresari.

„Mă ocup și de partea artistică în sensul în care le recomand mirilor variante de program artistic așa cum mi-l explică ei că și-l doresc. Prima întrebare se întâmplă de multe ori să fie chiar legat de muzică, căci li se pare foarte complicat. Nu e așa complicat dacă stabilești exact care sunt criteriile de care ne legăm: vorbim aici despre buget, despre stilul în care căutăm și dacă pornim de la un DJ, căutăm variante de DJ, dacă ne uităm pe zona de muzică la band-uri, și aici câteodată variante din partea mirilor. Fiecare cuplu are preferințele lui și pe măsură ce ei îmi dau aceste criterii eu le dau înapoi recomandări. Mi s-a întâmplat să am cupluri care locuiesc în afara țării și vin în țară special să vadă live o trupă la un alt eveniment. Se duc acolo, în culise, și simt atmosfera creată de band-ul respectiv și convinși cu adevărat că e alegerea cea mai bună pentru evenimentul lor.

Se gândesc să acopere toate gusturile, tocmai pentru că invitații, dacă sunt numeroși, desigur că și gusturile lor sunt diverse. Prin urmare dacă avem un band care are 4 reprize de 45 de minute, pe lângă cover-urile pe care ei le interpretează, mai avem și moment de muzică folclorică, putem să invităm un artist preferat al mirelui sau al miresei și atunci creăm o seară complexă, cu multe surprize și se va dansa de la hore, la ce vrem noi, tocurile și picioarele să ne țină”, ne-a mai povestit Ivona Nenu.

Ivona Nenu a fost cea care a organizat nunta Adelinei Pestrițu cu Virgil Șteblea
Ivona Nenu a fost cea care a organizat nunta Adelinei Pestrițu cu Virgil Șteblea

Bugetul de pornire începe de la 20.000 de euro

Cei care au trecut deja printr-un astfel de eveniment știu deja care sunt costurile și oferă sfaturi viitorilor miri să se hotărască de la început asupra unui buget, iar mai apoi, în funcție de el, să-și aleagă elementele pe care le doresc la petrecerea lor.

„Printre primele întrebări este și aceasta: cum să ne calculăm bugetul evenimentului pentru că nu știm la ce să ne așteptăm? Este firească, este normală întrebarea, însă este foarte greu pentru oricine să spună de la început ce vor urma ei să aleagă pentru că absolut toate variantele de furnizori, în funcție de bugetul lor, pot să le dea oferte, într-un anumit prag. Eu nu știu de la început ce vor alege ei. Dacă vor vrea să facă, spre exemplu, un calcul estimativ, pot să le sugerez să pornească de la numărul invitaților, să zicem o nuntă de 200 de invitați, dacă aleg un meniu de 100 de euro, deja avem un buget de pornire de 20. 000 de euro, care va acoperi partea de restaurant, deci partea de meniu care include mâncarea, băutura, plus-minus tortul, plus-minus candy bar-ul, în funcție de cum este configurată oferta respectivă. Mai departe însă, real nu știm fiecare ce va alege. Pot opta pentru decoruri somptuoase, pot opta pentru decoruri la fel de spectaculoase, dar naturale, dar într-un buget mai mic, pot opta pentru un DJ sau un band, de aici intervin toate diferențele de buget pe care nu le putem intui de la început”, ne-a mai spus organizatoarea de evenimente.

Ea este cea care ține legătura dintre furnizori și miri, tocmai pentru ca aceștia să nu aibă încă o problemă pe cap.

„După ce depistăm care sunt furnizorii cu care mirii aleg să lucreze, facem împreună un desfășurător în care eu trec toate detaliile importante pentru ei: de la prima oră, până la momentul tortului. Acest desfășurător va ajunge la furnizori, dar și la miri, cu două săptămâni înainte de eveniment, astfel încât toată lumea să aibă timp să-l parcurgă, să înțeleagă care sunt detaliile importante, și să vină cu modificări, cu absolut orice este nevoie, astfel încât în ziua evenimentului să nu avem surprize neplăcute”.

„Sunt eu acolo și grija lor dispare”

Munca unui organizator de evenimente nu se termină în ziua nunții, ci abia atunci începe cu adevărat. Chiar dacă pare că are doar rolul de a organiza totul până la cel mai mic detaliu, trebuie să se asigure că totul merge conform planului, astfel încât mirii să nu fie deranjați nicio clipă dacă întârzie vreunul dintre artiști sau dacă au venit invitați care nu și-au confirmat inițial prezența.

„Nu mi s-a întâmplat să vină cineva în ziua evenimentului să vină să-mi spună că nu știe ceva și nu mi s-a întâmplat să aibă mireasa ceva de făcut, pentru că sunt eu acolo și atunci grija lor dispare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…