La cât timp după naștere se face molifta. Cum se procedează de fapt. Pașii de urmat

La scurt timp după ce o femeie devină mamă, se citesc trei rugăciuni speciale atunci când se face molifta.
La cât timp după naștere se face molifta. Cum se procedează de fapt. Pașii de urmat

Potrivit unor precizări făcute în cărțile sfinte, se spune că o femeie care abia a născut poate intra în Biserică sau se poate împărtăși ori spovedi abia după ce și-a făcut molifta. Molifta are rolul de purificare, dar și protejare a copilului de duhurile rele. Însă, puțini sunt cei care știu când este momentul potrivit pentru acest ritual sfant. Iată la cât timp după naștere se face molifta.

Ce înseamnă molifta

La scurt timp după ce o femeie devină mamă, se citesc trei rugăciuni speciale atunci când se face molifta. Prima dintre ele este pentru nou-născut și mamă, urmată de cea la 8 zile distanță și mai apoi cea pentru 40 de zile.

Citește și: De ce a fost botezat Iisus Hristos la 30 de ani. Date mai puțin știute

În limba slavonă, „molifta” înseamnă o rugăciune specială care se citește pentru alungarea duhurilor rele, așa cum este Molifta Sfântului Vasile. Și pentru femeile care aduc pe lume un copil trebuie să respecte mai multe tradiții

La cât timp după naștere se face molifta
La cât timp după naștere se face molifta

„Se spune că este bine ca mamele să respecte aceste tradiții, pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu, după ce au adus pe lume un copil. Încă din cele mai vechi timpuri, s-au respectat cele trei tradiții, care presupune citirea rugăciunilor pentru mamă și prunc, astfel încât cei doi să fie apărați de duhurile rele și să poată ieși din casă”, explică preoții.

Citește și: Rugăciunea Sfântului Ioan Botezătorul de 9 zile. Te ferește de necazuri și aduce pace și liniște în suflet

Pașii pe care trebuie să îi urmați

  • Prima moliftă se face la o zi distanță de la naștere, în general de către preoții de la maternitate.
  • Se face cea de-a doua moliftă, atunci când i se pune copilului numele.
  • Se citește apoi pentru copil mai multe rugăciune, care preced Taina Botezului

Cea de-a treia moliftă

La 40 de zile distanță se face cea de-a treia moliftă, atunci când se citesc mai multe rugăciuni pentru prunc, astfel încât să poate fi botezat, iar mai apoi împărtășit.

De ce ai nevoie pentru moliftă

  • se sfințește apa din care trebuie să bea mama
  • copilul trebuie stropit cu apa sfințită la 8 zile de la naștere.
  • Copilul este protejat de duhurile rele, iar femeia va putea merge la biserică, după ce este respectat ritualul. După 40 de zile, preotul citește alte rugăciuni, moment care marchează sfârșitul lehuziei.

Rugăciunea spusă de preot în cazul unui avort

În rugăciune,preotul spune: Pe roaba ta aceasta,care astăzi a căzut în păcatul uciderii cu voie sau fără de voie şi a lepădat pe cel zămislit într-însa,vindecă-i durerile,sănătate şi putere trupului şi sufletului dăruieşte-i şi cu înger de lumină păzeşte-o de toată năvălirea nevăzuţilor vrăjmaşi”.

Citește și: Întâmpinarea Domnului 2023. Ce nu este bine să faci. Tradiții și obiceiuri

Înainte de spovedanie şi de împărtăşanie,trebuie să ţi se citească o moliftă. Preotul îi adună pe credincioşi şi le citeşte acea rugăciune. Despre cel care reuşeşte să facă o spovedanie curată se spune că a făcut al doilea botez şi că s-a „sfinţit”.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Andreea Bălan nu mai crede în certificatul de căsătorie
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *