Lecţia de stil. Cum poţi purta jeanşii cargo pentru un outfit perfect

Lecţia de stil

Lecţia de stil cu jeanșii cargo, cel mai nou trend vestimentar.

Comozi și lejeri, blugii cargo au revenit la modă și sunt mai cool ca niciodată. Chiar dacă au o croială relaxată, asta nu înseamnă că nu se potrivesc și outfiturilor cu un plus de glam. Acest tip de pantaloni și-au făcut debutul în vestimentație acum două decenii, când puține femei îndrăzneau să poarte acest model inspirat din vestimentația militară. Lejeri în talie și decorați cu buzunare multiple, făcea parte din garderoba femeilor care obișnuiau să adopte un stil mai rebel. Avril Lavigne, Pink sau solistele Destiny’s Child se numără printre vedetele care i-au promovat la început în ținutele lor.

Așa cum ne-am obișnuit, însă, moda revine iar jeanșii cargo la modă pentru 2022 sunt puțin mai simpli. Își păstrează aspectul funcțional, dar felul în care îi putem asorta face posibilă purtarea lor și la ținute mai elegante. Acest tip de pantaloni din denim pot oferi acel aer de noutate pentru că sunt foarte versatili. Pot fi ideali pentru o întâlnire sau pentru a merge la serviciu, dacă îi asortezi corespunzător. Mai jos, iată câteva idei de a-i purta.

Jeanșii cargo casual

Stilul casual, relaxat se potrivește cel mai bine cu acest model de pantaloni. Dacă te grăbești să ajungi în oraș, dar îți dorești o ținută confortabilă, blugii cargo sunt cea mai bună alegere. Poartă-i cu un top mulat alb, care arată foarte bine combinat cu denimul albastru. Pentru o notă casual, completează ținuta cu un sacou oversized, botine de piele și ești gata de plecare.

lecția de stil

Look monocromatic

Tinutele monocromatice sunt un trend reprezentativ în modă și pot fi adaptate în orice fel de vestimentație. În plus, sunt de mare ajutor pentru a realiza usor si rapid un look impecabil, care adaugă și o notă de stil.  Tendințele primăvară-vară 2022 pun accentul pe pantalonii drepți largi, care sunt un item must have pentru un outfit relaxat. Negru este întotdeauna o alegere elegantă, așa că poți alege o pereche de blugi cargo negri asortați cu un crop top sau cu o cămașă. Geaca bomber și adidașii vor defini perfect look-ul sport, lejer al ținutei.

Lecția de stil

Jeanșii cargo în ținute elegante

Pentru a obține un look elegant cu acest tip de blugi largi, secretul stă în accesorii și în alegerea încălțămintei. Dacă pantalonii sunt mai mulați, pot contribui la o apariție mai elegantă. Bluzele mulate se potrivesc cel mai bine cu pantalonii largi, pentru a echilibra silueta. Nu renunța la sacou și definește ținuta elegantă printr-o pereche de sandale cu barete subțiri.

Află și cu ce fel de încălțăminte porți blugii mom.

sursa foto: instagram.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Super Tasting pe harta României – un tur național de degustări premium, semnat Paharnicul.ro și Unvinpezi.ro

Utile

Super Tasting pe harta României – un tur național de degustări premium, semnat…

Două platforme dedicate vinului de calitate, Paharnicul.ro şi Unvinpezi.ro, au lansat, începând cu luna mai 2025, „Super Tasting”, un tur naţional de degustări premium, care…
Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…