Lia Bugnar, primele declarații după ce s-a aflat că fostul ei iubit are o relație cu Theo Rose: „Chiar nu simt nevoia să știe lumea”

Theo Rose și Anghel Damian, implicați în relații serioase, au fost fotografiați de paparazzi sârutându-se.

Lia Bugnar a făcut primele declarații după ce s-a aflat că fostul ei iubit are o relație cu Theo Rose. Actrița în vârstă de 53 și Anghel Damian, de 31 de ani, au format un cuplu timp de nouă ani. În cele din urmă, regizorul s-a îndrăgostit de Theo Rose și, chiar dacă și ea era într-o relație serioasă cu Alex Leonte, au hotărât să își dea o șansă împreună.

Lia Bugnar, primele declarații după ce s-a aflat că fostul ei iubit are o relație cu Theo Rose

Theo Rose și Anghel Damian au fost fotografiați în timp ce se sărutau, aflându-se la plimbare matinală prin Capitală. Imaginile apărute în presă i-au șocat pe fanii celor doi, mai ales că despre ambii se știa că au parteneri stabili. Theo Rose era într-o relație de cinci ani cu Alex Leonte, nepotul lui Nea Marin, iar regizorul trăia de nouă ani o poveste de dragoste cu scenarista și actrița Lia Bugnar.

Aceasta din urmă a avut o primă reacție pe marginea subiectului care de două zile ține primele pagini ale ziarelor de scandal.

„Nu e genul meu de lectură și nici nu va începe să fie de acum încolo. Eu nu sunt protagonistă a nimic, nici măcar nu știu despre ce vorbiți.  În al doilea rând, înțeleg că este dintr-o zonă de cancan… Scuze, am goluri mari în cultură, dar de golul de cultură cancan nu mi-e rușine. Eu nu am făcut nicio declarație ever privind viața personală. Dacă dumneavostră îmi arătați interviuri în care povestesc despre viața personală, eu le mănânc. Chiar nu simt nevoia să știe lumea, nu am nicio treabă cu genul ăsta de situație…”, a declarat actrița Lia Bugnar, pentru Fanatik.

Lia Bugnar și Anghel Damian erau de aproape 9 ani împreună
Lia Bugnar și Anghel Damian erau de aproape 9 ani împreună

Care a fost reacția celor doi amorezi după apariția fotografiilor

La rândul lor, cei doi „protagoniști” din rolurile principale ale acestei povești, Theo Rose și Anghel Damian, au făcut declarații cu privire la relația lor.

„Nu a înșelat nimeni pe nimeni, e o relație asumată. În rest, alte comentarii nu am de făcut. Felicitări pentru că ați primit pontul. Când vom avea alte precizări referitor la această legătură, o vom face în termenii noștri. Până atunci nu avem comentarii suplimentare de făcut”, a spus actorul pentru cei de la Cancan.

Theo Rose a preferat însă să dea detalii despre relația amoroasă cu „șeful” ei din serialul Clanul, el fiind regizorul, iar ea făcând parte din distribuție, printr-un video postat la instatstory:

„Măi oameni, a apărut acest articol din care reiese că relația mea cu Alex s-a încheiat, respectiv că altcineva a apărut în viața mea, lucruri adevărate. Doar că lucrurile astea erau știute de către mine, Alex, familia și oamenii foarte apropiați de mine, doar că noi am vrut să se întâmple cu discreție, eu, mai degrabă, am vrut să se întâmple cu discreție lucrurile astea, și să anunț eu la un moment dat, să trec prin ele, să anunț eu că s-a întâmplat asta și ne-am despărțit.

Însă, cineva nu și-a dorit la fel ca mine, discreție, și a dat acest pont, colegii noștri din presă au venit știind ce urmează să surprindă, au venit frumos, și-au făcut treaba, nu avem nicio problemă, suntem ok cu asta”, a spus cântăreața în videoclipul postat pe Instagram.

Declarația completă a artistei, aici.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Andreea Bălan nu mai crede în certificatul de căsătorie
4.3 3 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă
Ce să pui în sarmalele murate pentru o aromă divină. Cum se fac, sunt un...
Doliu la Craiova! A murit portarul care le-a adus un titlu: „Nu îl vom uita...
ȘOC! 5 vedete din România care au devenit mame după 40 de ani. Nu te...
El este câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 13. Surpriză uriașă la Antena 1! 😲
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Imagini din apartamentul în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă. Cum au amenajat /...
Codin Maticiuc a rămas fără telefon în autobuz! „Cumva i-am și simțit!”
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Te CRUCEȘTI! Vedetele din România care au fost ÎNȘELATE de parteneri!
Horoscop 24 Aprilie 2024. Balanțele vor avea bani, Peștii trebuie să-și mențină echilibrul atât în...
Horoscop Zilnic Miercuri 24 Aprilie 2024. Nativii Vărsător vor beneficia de motivația necesară pentru a-și...
Racii și alte patru zodii în avantaj. Alinierea planetelor aduce succes
Vor avea un băiețel. Ce frumos au făcut anunțul: „Visele devin realitate”. Imagini de la...
Carmen Iohannis, lăudată pentru ținutele purtate în timpul vizitei oficiale din Coreea. Ce designer român...
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *