Luna Morgaciova și-a șocat întreaga familie cu prestația ei de la „Chefi la cuțite”. „Cred că nici măcar nu mi-am plătit vreo factură până la 30 de ani” VIDEO EXCLUSIV

Luna Morgaciova a recunoscut că a fost o răsfățată a familiei

Luna Morgaciova a fost una dintre revelațiile celui mai recent sezon ”Chefi la cuțite”, reușind să-i impresioneze cu talentul ei în bucătărie până și pe cei mai sceptici dintre telespectatori. Ce-i drept, nici familia ei nu credea că designerul va ajunge atât de departe în competiție. Luna Morgaciova a declarat în exclusivitate pentru EGO.ro că mereu a fost o răsfățată a familiei și că mama ei abia când a gustat personal din preparatele ei a crezut-o cu adevărat capabilă.

Luna Morgaciova a făcut un curs de gătit după emisiune

Tânăra pictoriță s-a înscris în emisiune nu cu gândul de a face o carieră în domeniul gastronomic, ci pentru a-și depăși limitele și de a ieși din zona de confort. I-a ieșit pe deplin, demonstrând ce avea de demonstrat, dar mai mult decât atât și-a făcut o sumedenie de prieteni. De aceea, în clipa de față se pregătește să se lanseze în afaceri alături de una dintre fostele sale colege de echipă, Mihaela Zahariea.

”E prea mult spus business că nu e ca și cum o să ne îmbogățim acum, dar niciodată nu știi. A fost o idee de-ale Monicăi să colaborăm cumva, să ”împletim” partea artistică pe vizual, practic picturile pe care le fac, cu zona ei de prajitureală. Cum? Nu o să vă spun pentru că Monica nu este nici în seara asta aici. Nici nu am început încă pentru că am fost atât de prinse și eu și ea cu tot felul de chestii, iar asta a fost așa o idee care mi se pare mai mult marfă în sensul în care continuăm prietenia asta și relația pe care am construit-o în concurs. Asta mi se pare cel mai fain lucru, că repet nu ne-am gândit să facem un imperiu acum din această colaborare”, ne-a declarat Luna, care între timp, de la terminarea filmărilor, a absolvit un curs de gătit.

”Sunt bucătar cu acte, dar clar nu o să-mi pun amprenta pe rețete. Dacă mi-aș băga nasul într-o zonă ce ține de zona asta de restaurante ar fi pe partea de ospitalitate pentru că după cum se vede aș putea să dau din gură până când se termină programul. Îmi și plac oamenii, îmi și place să socializez, adică din punctul ăsta de vedere cred că aș fi o gazdă bună”.

Citește și: Când începe Chefi la cuțite, sezonul 12. E oficial, fanii vor avea o mare surpriză

”Emisiunea mi-a dat cumva și avânt să mă distrez”

Cu toate că nu pare genul de persoană care să dispună de prea mult timp liber sau una care să nu ducă la bun sfârșit proiectul în care intră, Luna Morgaciova mărturisește că preferă să doarmă mai puțin, dar să fie implicată în tot soiul de activități.

”Am timp și pentru asta. Adică îmi place să fac cât mai multe chestii care să mă scoată din zona mea de confort. Cum a fost și emisiunea. Emisiunea mi-a dat cumva și avânt să fiu ”nebună”, să mă distrez. O viață avem și hai să o trăim. Îmi place să lucrez împreună cu oamenii și mai ales că am fost într-o echipă pe mine mă motivează și mă menajează foarte mult atunci când lucrez cu o echipă, să dau tot ce am mai bun, chiar dacă știu că nu sunt eu elementul forță.

Mi se pare că este important ca fiecare dintre oamenii ăia să se închege, să lucreze împreună la unison și să fie o simbioză. Îmi place să fiu dedicată atât proiectului, cât și oamenilor cu care mă implic în orice aș decide să fac”, ne-a mai povestit fosta concurentă de la „Chefi la cuțite”, care declară că nu îi este absolut deloc teamă că își va pierde inspirația sau entuziasmul atunci când vine vorba de pictură și crearea pieselor vestimentare.

”Nu îmi e frică de epuizare pentru că inspirația vine cumva din toate experiențele pe care mi le ofer. Poate mă inspiri tu acum cu o chestie pe care mi-o spui și în timp ce vorbesc cu tine mie îmi vine o idee. Eu sunt pe click-uri. Inspirația este ceva ce nu dispare. Nu am întâlnit chestia asta. Îmi este mai frică de epuizarea fizică. Acolo este o problemă pentru că dorm foarte puțin. Dorm undeva la 5 ore în medie, dar am și zile în care îmi încarc bateriile și dorm destul de mult pentru că efectiv nu pot să fac nimic altceva și trebuie să mă încarc”.

Citește și: Adevărul din spatele eliminării lui Daniel Dragomir de la Chefi la cuțite. A spus totul abia acum: ”Nu are Amalia nicio vină” VIDEO EXCLUSIV

”Am gătit pentru 10 persoane”

Atunci când chiar simte că nu mai poate merge acasă la părinții ei, acolo unde de fiecare dată reușește să-și încarce bateriile. Ultima ei vizită i-a lăsat însă pe aceștia cu gura căscată, căci nu își închipuiau că a ajuns atât de bună în ale gătitului.

”Acasă îmi găsesc liniștea pentru că este și normal. Sunt părinții mei acolo care Slavă Domnului trăiesc amândoi și cu care am o relație foarte mișto. Avem foarte mulți prieteni de familie cu care ne întâlnim. De exemplu, de curând am fost acasă și am fost acasă și am gătit pentru prietenii noștri, pentru 10 persoane. Am printat față de masă, am printat meniuri pentru că tema era foarte Capri, lămâi, cu limoncelo. Am făcut 5 feluri de mâncare, servite efectiv cu plating, pentru fiecare persoană. Doar eu cu sora mea am făcut chestiile astea. Doar noi două”, ne-a povestit Luna, recunoscând în același timp că cea mai șocată de abilitățile ei în ale bucătăriei a fost mama ei, cea care până de curând a făcut toate aceste lucruri pentru ea.

”Cred că nici măcar nu mi-am plătit vreo factură până la 30 de ani. Când mama ne-a văzut în bucătărie a fost foarte nesigură. Inițial. Pentru că avea impresia că nu o să ne descurcăm. Diferența este că ea gătește tradițional și atunci ai nevoie de foarte multe ore ca să prepari ceva. Pe când mie îmi place să gătesc chestii care sunt mai ușoare. De exemplu, dacă fac creveți cât îmi ia să-i pregătesc? Să te duci să-i iei tu de la sursa? Doar asta să-ți ia mai mult timp. Până la urmă s-a relaxat. Adică după felul 2 a văzut că se întâmplă ce am scris în meniu. I-a fost frică să nu ne facem de râs, dar i-am zis că și să te faci de râs este omenește, nu trebuie să ne dăm la o parte”.

Citește și: Concurentul de la „Chefi la cuțite” care i-a vândut o rețetă lui Cătălin Scărlătescu. „Nu mi-am luat chiar vilă cu piscină, dar o piscină mi-am făcut” VIDEO EXCLUSIV

Pentru Luna emisiunea de la Antena 1 nu a fost doar o experiență de viață, ci și o trezire la realitate, așa că, după încheierea filmărilor a avut nevoie de o perioadă pentru a ieși din starea indusă de competiție.

”Eu nu am intrat până acum în bucătărie pentru că nu aveam camere de filmat. Acum chem vecinii să mă ajute, să mă filmeze. Nu pot să-mi pun așa singură pentru că îmi place să fie și lume, să dau testimoniale după. Lăsând gluma la o parte, imediat după emisiune, primele două zile găteam de zici că eram încă în concurs, până când a venit sora mea și mi-a zis să mă trezesc la realitate, că nu mai sunt în concurs, să mă mai relaxez. Mi-a luat două zile ca să ies din starea aia. De fiecare dată când intram în bucătărie aveam impresia că mă fugărește cineva și sunt contracronometru. Nu spălam nimic, erau toate vraiște. Chiar te impactează show-ul. E puternic ce se întâmplă în emisiune”, a mai completat Luna Morgaciova pentru EGO.ro.

Video: Cătălin Shadi Sîrbu

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *