Pe măsură ce se apropie Revelionul sunt tot mai nervoasă și mai anxioasă. În fiecare an, de când suntem împreună, avem aceeași problemă. Eu m-am săturat să petrec Revelionul cu prietenii lui. Niciodată nu acceptă să mergem cu prietenii mei sau să-i invităm și pe ei.
Am obosit în relația asta
Mă face să mă simt de parcă aș avea un rol doar ornamental în relația asta. Suntem deja de patru ani împreună, iar asta se întâmplă încontinuu. Nu îmi cere niciodată părerea în legătură cu nimic. Eu doar trebuie să ascult și să mă supun deciziilor lui.
Nu mai spun că, dacă vine vorba despre familie, orice sărbători sunt, fie că e Crăciunul sau Paștele, este deja de la sine înțeles că mergem la familia lui. Familia mea nici măcar nu intră în discuție.
Eu una am început să simt că obosesc în relația asta. Am cedat atât de mult, încât am început să mă simt vinovată față de familia mea, de prietenii mei și chiar față de mine. Pentru că încontinuu mă pun pe locul doi, încerând doar să-l mulțumesc pe iubitul meu.
M-am săturat să petrec Revelionul cu prietenii lui
Dincolo de faptul că mergem mereu doar la prietenii și familia lui, când vine vorba despre prietenii mei, nu-i place pe niciunii dintre ei. Tuturor le găsește câte o pricină, îi tratează cu dispreț și mă face să mă simt prost față de ei. Mai mult, de ceva vreme nu îmi mai dă voie nici măcar să vorbesc cu ei, darămite să mai ies. Iar asta mă face să simt că-mi trădez propriile valori, propriile alegeri. Ca și cum eu nu aș fi în stare să-mi aleg singură prietenii sau oamenii din jurul meu și nu aș putea avea încredere în judecata mea.
Nu o spune pe față, dar de câte ori vorbesc la telefon cu vreo prietenă, se indispune, devine irascibil, începe să critie persoana cu care am vorbit și mă face să mă simt vinovată pentru că sunt prietenă cu ea. Am observat că face asta constat, oricând e vorba despre vechii mei prieteni.
Simt că nu mai pot să suport acest comportament. Este extrem de posesiv și restrictiv cu mine.
Nu știu de unde vine problema
Știu că nu e un om rău. Și cred că mă iubește chiar destul de mult. Însă modul în care se comportă cu mine nu are legătură cu asta. Are legătură doar cu personalitatea și cu modul în care a fost crescut. Fiind ce mai mic din familie, mama lui l-a cocoloșit mereu, l-a alintat, i-a făcut toate poftele. Acum, lui i se pare că toată lumea trebuie să procedeze la fel. Nu înțelege că într-o relație, partenera nu are rol de mamă. Iar eu nu mai știu cum să mai procedez ca să-l fac să înțeleagă cât de mult greșește. Nu aș vrea să mă despart de el, pentru că în alte domenii avem compatibilități foarte mari. Orice încercăm să facem împreună, ne iese de minune. Orice plan sau proiect avem, comunicarea dintre noi este excelentă și ne iese totul ca la carte. Însă mi-e foarte greu să mai suport acest tip de comportament. Și m-am săturat să petrec Revelionul cu prietenii lui, an de an. Chiar nu știu cum să mai abordez situația asta. Un sfat avizat mi-ar prinde foarte bine.
