Marian Olteanu a găsit o metodă pentru a învăța mai ușor textele. „Este un fel de coregrafie” VIDEO EXCLUSIV

”Mi s-a întâmplat să uit textul pe scenă”

Pe Marian Olteanu publicul îl știe din serialul ”Clanul”, acolo unde are rol principal, dar și din sălile de teatru unde joacă în mai multe spectacole. Culmea este că le face în același timp, între filmări și alte proiecte. Chiar dacă pare greu să facă serial și teatru în paralel, Marian Olteanu a declarat în exclusivitate pentru EGO.ro că a adoptat un stil de învățare a textelor care să îl ajute să simplifice lucrurile.

”Învăț mai mult kinestezic”

Marian Olteanu se numără printre tinerii actori care își doresc să își facă un nume în industria cinematografică din România, astfel încât în momentul de față încearcă să își aleagă cât mai multe proiecte.

”Anul acesta chiar dacă mi l-aș dori mai liniștit, jumătate din el este deja programat. Nu că a fost greu până acum, dar încep și repetițiile la teatru așa că mă bucur de programul ăsta arhiplin. Se anunță zile pline de muncă”, ne-a explicat Marian Olteanu.

Această agendă încărcată are însă și părțile ei nu tocmai plăcute, mai precis vine cu un volum mai mare de muncă atât la filmări cât și în afara lor. Nu este deloc ușor, nici pentru un actor cu o vastă experiență, să filmeze în aceeași perioadă pentru un serial de succes, dar să și apară în fața publicului, la teatru, cu o imagine impecabilă.

”Nu știu cum o să reușesc. Pur și simplu o să mă duc acasă și o să repet, o să repet și când o să mă duc la repetiții la teatru nu o să pot să mă duc la filmări, și invers. Dar am noroc că fac parte din două colective absolut superbe și mă refer aici și la Pro Tv și la Teatru Mic, iar oamenii efectiv mă înțeleg cu programul. Deci aici le sunt recunoscător pe deplin că altfel nu aș putea să fac rost. Directorii de la teatru  mă înțeleg, producătorii mă înțeleg și ei, așa că sper să mă descurc și să scot toul până la capăt. Ce să zic? Așa este când am noroc să muncesc prea mult”, a completat actorul.

Citește și: Marian Olteanu a filmat, în „Clanul”, cea mai grea secvență din toată cariera lui. „Mi se umflase fața, ochii erau bulbucați, nu mai auzeam” VIDEO EXCLUSIV

Extrem de sincer și asumat, tânărul actor recunoaște că se întâmplă să mai și clacheze, mai ales după o perioadă extrem de aglomerată. Din fericire, faptul că a fost pe scenă încă din timpul facultății, îl ajută să iasă din impas fără ca publicul să sesizeze greșeala.

”Nu că mi s-a întâmplat să uit textul la vreo repetiție, mi s-a întâmplat să uit textul pe scenă, la teatru, jucând în fața publicului, cu bâlbâieli groaznice, era evident că am greșit. Dar cumva am scos-o la capăt”, a mai completat amuzat actorul.

Marian Olteanu învață textele după o metodă senzorială

A avut nevoie de câteva întâmplări mai nefavorabile ca să conștientizeze că are nevoie de o tehnică prin care să poată învăța mai ușor textele. A și găsit-o, iar acum își amintește cu zâmbetul pe buze de episoadele în care a trebuit să improvizeze pentru că uitase un text.

”Țin minte că am avut o vizionare la teatru pentru un spectacol și avem două monoloage, unul mai mare ca altul, dar primul din ele era mai scurt, avea o pagină A4 dar scris mărunt. La vizionare avem emoții că era domnul director, domnul director adjunct, toată gașca teatrului care zice da sau ba, dacă se joacă sau nu se joacă. Eu am zis primul paragraf corect, am avut un blank total, am sărit două paragrafe mai jos, deci practic am tăiat o jumătate de monolog, dar am continuat, nu știu ce s-a întâmplat în mintea mea, dar din logică m-am dus în altceva. Mi se întâmplă și pe scenă, mi se întâmplă și la filmări. La filmări am noroc că există dublă și trag iar, dar la teatru este altă meserie”, a povestit amuzat actorul.

Citește și: Marian Olteanu a ratat ”la mustață” un mare proiect. Ce s-a întâmplat: ”Aveam rolul pregătit” VIDEO EXCLUSIV

Faptul că și-a ales o metodă de învățare destul de des întâlnită, mai ales în rândul copiilor, îl ajută pe Marian Olteanu să poată face în paralel atât spectacole de teatru diferite, cât și seriale de televiziune.

”Să zicem că am o tehnică prin care învăț textul care este destul de comună la majoritate actorilor. Înveți mai mult kinestezic. Adică prin mișcare. Adică este un fel de coregrafie. Dacă eu la o replică am o mișcare din cap, atunci când fac mișcare îmi vine replica respectivă”, a mai completat Marian Olteanu pentru EGO.ro.

Video: Mihai Robu

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *