Mesaje de Paște 2023. Cele mai frumoase urări, sms-uri și felicitări de trimis celor dragi

Mesaje de Paște 2023. Cele mai frumoase urări, sms-uri și felicitări de trimis celor dragi

Paștele reprezintă o ocazie perfectă pentru a petrece timp cu familia și cu cei dragi, dar și pentru a transmite un gând bun celor care sunt departe de noi. O urare inspirată, transmisă cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului, le arată celor dragi că te-ai gândit la ei. Iată câteva mesaje de Paște 2023 pe care le poți trimite prin SMS, pe WhatsApp sau pe Messenger, celor la care ții.

Ce mesaje de Paște 2023 poți să le trimiți celor dragi

Indiferent că este vorba despre prieteni, rude, colegi de serviciu sau șefi, un mesaj transmis într-o zi de sărbătoare le arată că te gândești la ei și că îi prețuiești. De la banalele „Hristos a înviat!” sau „Paște fericit!”, până la urări mai complexe, iată câteva idei de mesaje cu care îi poți surprinde pe cei dragi în această zi de sărbătoare!

Citește și: La ce oră începe slujba de Înviere 2023. Programul de Paște. Când se dă Lumina Sfântă

  • Lumina Învierii să vă însenineze viața și sufletul și să vă aducă liniște în casă. Clipe de neuitat alături de cei dragi şi multe realizări! Hristos a înviat!
  • Fie ca Paştele să-ţi întărească încrederea şi speranţa, să te găsească sănătos și în liniște! Hristos a înviat!
  • Sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să îți aducă încredere, lumină, iubire, speranţă. Paște fericit, alături de cei dragi!

Citește și: Obiceiul de la care Cristian Leonte nu se abate de Paște: „E una din tradițiile păstrate și azi” INTERVIU EXCLUSIV

  • În zi de sărbătoare, lumina să îți pătrundă în suflet și în casă și să te facă să te simți cu adevărat minunat! O zi frumoasă alături de cei dragi!
  • Bucuria vine din lucruri mărunte. Liniştea vine din suflet. Lumina vine din această zi de sărbătoare. Hristos a înviat!
  • Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa şi să vă aducă numai armonie, fericire şi multă iubire. Paşte fericit!

Citește și: Ce tradiție respectă Andreea Perju de Paște. Ce a învățat-o mama ei: “Și pe fetițe le îmbrac cu haine noi” VIDEO EXCLUSIV

Mesaje și urări originale cu iepurașul

  • Sper să nu te ocolească iepuraşul nici anul acesta. Să îți aducă ceea ce îți dorești și să petreci clipe minunate alături de cei dragi.
  • Iepuraşul mustăcios e de Paşte norocos. Nu-ţi lasă cadou în ghete, are el alte secrete: pasca, oul înroşit, cozonacul, mielul fript şi un Paşte fericit!
  • Un iepuraş tare drăgălaş a ieşit în cale cu viteză mare şi-ţi urează neîncetat să ai Paşte Minunat… şi Hristos a înviat!

Citește și: Ce a făcut Costin Giurgea chiar în ziua de Paște. „Am „furat” mașina tatălui meu și am făcut off-road cu ea pe dealuri” INTERVIU EXCLUSIV

  • Umblă vestea-n tot oraşul, cum că vine iepurasul, să v-aducă pe-nserat, Paşte bun şi luminat!
  • Un iepuraş cu boticul alb a venit la voi în prag. Să v-aducă oul roşu, care să vă umple coşul. Ciocniţi? Hristos a înviat!
  • Iepuraşul şi-a pierdut agenda cu adrese… Trăieşte sărbătoarea cu adevărat, iepuraşul va simţi şi va ajunge şi la tine. Există un iepuraş care ne aduce fiecăruia dintre noi sentimentul sacru al Învierii Domnului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Super Tasting pe harta României – un tur național de degustări premium, semnat Paharnicul.ro și Unvinpezi.ro

Utile

Super Tasting pe harta României – un tur național de degustări premium, semnat…

Două platforme dedicate vinului de calitate, Paharnicul.ro şi Unvinpezi.ro, au lansat, începând cu luna mai 2025, „Super Tasting”, un tur naţional de degustări premium, care…
Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…