Aveam doar 17 ani când ne-am cunoscut și ne-am iubit nebunește. Toți au crezut că e doar o iubire adolescentină, așa că părinții lui ne-au despărțit. Dar ei nu știau că noi suntem suflete pereche. Mi-am reîntâlnit iubirea după 25 de ani și suntem mai fericiți ca niciodată.
Atunci părinții lui s-au opus foarte mult relației noastre. Adevărul e că devenise prea serioasă, iar noi eram foarte tineri. Acum mă gândesc că, dacă fiica mea s-ar fi îndrăgostit așa la 17 ani, probabil și eu aș fi intervenit. Probabil că nu așa de incisiv, dar cu siguranță aș fi încercat să o temperez. Însă ce nu știau părinții noștri atunci este că noi suntem suflete pereche. Ne-am păstrat sentimentele unul pentru altul de-a lungul timpului.
A fost un mare scandal când ne-am despărțit. Părinții lui nu mă considerau demnă de fiul lor. Ei aveau o poziție socială foarte bună, tatăl lui era politician. A ajuns și la București, a avut ceva funcție, dar atunci mă interesa prea puțin lucrul acesta. Ai mei erau de condiție mai modestă, însă decentă. Am fost educată să fiu o bună familistă, să fiu corectă și să nu mint. Așa că nu am avut nicio problemă să-i spun mamei mele despre el și despre părinții lui care încercau mereu să ne despartă.
Mi-am reîntâlnit iubirea din tinerețe
Prin clasa a XII-a, părinții lui i-au interzis categoric să se mai vadă cu mine. Au început să-l controleze, să-l trimită la meditații pentru Bac, să-i facă program permanent, încât să nu mai aibă timp pentru altceva. Atunci mama mi-a spus că poate acest băiat nu e pentru mine. Chiar dacă nici mama nu a fost de acord cu relația asta, ea a fost mult mai temperată în intervențiile ei. Ea m-a sfătuit să pun și eu mâna pe carte să mă pregătesc pentru Bac și să aștept să văd ce se întâmplă după examen. Dar după examen el nu m-a mai căutat.
După acea vară în care am tot așteptat un semn de la el și în care am plâns necontenit, am plecat la facultate în orașe diferite. Nu ne-am mai văzut mulți ani după aceea. Ne-am întâlnit odată după vreo opt ani, la o nuntă. Aparent, mai aveam prieteni comuni. El era căsătorit și avea un fiu. Eu aveam o fiică și eram în pragul divorțului. Ne-am privit doar de la distanță, ne-am ocolit cât am putut.
Apoi, după încă vreo câțiva ani, ne-am mai văzut în parc, unde erm cu fiica mea. El era singur, pe o bancă. Atunci nu ne-am putut ocoli, pentru că am trecut exact pe lângă el. M-am oprit puțin și am stat de vorbă. Am înțeles amândoi că totul e ca atunci când aveam 17 ani. Am plecat cu inima zdrobită, iar el a rămas cu lacrimi în ochi.
Au mai trecut încă aproape zece ani, timp în care ne vedeam în diferite ocazii. Aparent, revenise și el în orașul natal și își făcuse familie aici. Dar în cele din urmă a divorțat și el, după mai bine de 20 de ani de căsnicie.
Acum suntem foarte fericiți
Nu m-a căutat niciodată, deși știa acum unde lucrez. Eu nu am avut curaj să-l caut, știind că e căsătorit. Dar parcă Universul încerca din toate puterile să ne aducă din nou împreună, pentru că începusem să ne vedem tot mai des. Și asta fără să vrem. Până la urmă mi-a spus că a divorțat și el. Nu mi-am arătat emoția, dar adevărul este că m-am bucurat. Chiar dacă știam că nu e corect din partea mea, o umbră de speranță se ițise în sufletul meu. Apoi m-a găsit pe rețelele sociale, unde a avut mai mult curaj și m-a invitat la o cafea. De acolo a reînceput totul.
Tatăl lui făcuse între timp un AVC, iar acum era la pat. Mama lui murise. Fiul lui era elev de liceu și era îndrăgostit de o fată. Mi-a povestit cum a retrăit prin el povestea noastră de dragoste și cât de mult se luptă cu fosta soție, care vrea să intervină între ei. În cele din urmă mi-a spus că nu m-a uitat niciodată și că sentimentele lui sunt la fel ca atunci când eram tineri. Și sentimentele mele erau la fel, dar cu greu i-am putut spune asta printre lacrimi.
Cert este că am ajuns la 42 de ani să ne retrăim iubirea interzisă în tinerețe. Dar nu mai contează, important este că mi-am reîntâlnit iubirea și suntem fericiți.
