Modul inedit prin care Wilmark a cerut-o de soție pe Ioana: „După două încercări nereușite, am zis că nu pot da greș și cu a treia” EXCLUSIV

Celebrul dansator Wilmark a apelat la 13 mariachi, ca să o convingă pe Ioana să-i devină soție
Modul inedit prin care Wilmark a cerut-o de soție pe Ioana: După două încercări nereușite, am zis că nu pot da greș și cu a treia EXCLUSIV

Wilmark se simte extrem de apropiat de cântecul mariachilor, mai ales că aceștia au fost prezenți în viața lui în momente speciale, cum ar fi ziua în care a cerut-o în căsătorie pe actuala lui soție, în Columbia, dar și ziua lui de naștere din Mexic. Din dorința de a le aduce și altora aceeași bucurie pe care a simțit-o el în compania mariachilor, Wilmark a luat legătura cu o trupă faimoasă, pe care a convins-o să facă un turneu în România. Coregraful a povestit în exclusivitate pentru EGO.ro de unde i-a venit această idee.

 ”O serenadă cu mariachi mi se părut cel mai romantic mod de a manifesta iubirea”

Wilmark este promoterul dansului latino în România, așa că era firesc ca în momentul în care pe piața din România va exista și o trupă autentică de mariachi, aceasta să fie sub managementul lui. Însă prezența celor de la „Mexico Noche” are cu totul o altă poveste. Wilmark ne-a mărturisit că și-a dorit să colaboreze cu o astfel de trupă tocmai pentru a sări în ajutorul bărbaților care își doresc să facă o cerere în căsătorie de neuitat.

„Povestea este cu suferință și mult romantism, după două încercări nereușite de a o cere în căsătorie pe partenera mea de viață, am zis că nu pot da greș și cu o treia. Așa că o serenadă cu mariachi mi se părut cel mai romantic mod de a manifesta iubirea. Zis și făcut. Am plecat în vacanță în Columbia și am pus planul în practică. A funcționat, iar acum suntem patru membri în familie”, a povestit „micuțul Will” pentru EGO.ro, despre momentul în care a cerut-o de soție pe Ioana, mama copiilor lui.

Aflați în Columbia, în locurile natale, Wilmark a lăsat-o pe Ioana în compania mamei lui a prietenilor, iar el a plecat să pună la cale cererea în căsătorie. A strâns în jur de 13 mariachi, pe care i-a aliniat în coloană și pe care i-a pus să cânte de la colțul străzii, trezind toți vecinii. Dacă atunci a apelat la niște artiști pe care i-a avut la îndemână, acum Wilmark a adus unii dintre cei mai buni cântăreți. „Mexico de Noche a mai făcut turnee în Europa. De 8 ani de zile s-au consolidat ca un mariachi de referință în Mexic, așa au ajuns să fie „Trupa” care a apărut în serialul „Vicente Fernandez”, difuzat pe Netflix, despre viața celui mai bun cântăreț de mariachi din lume”.

Wilmark este promoterul dansului latino în România
Wilmark este promoterul dansului latino în România

Vor sta doar 3 luni în România

Din păcate, Wilmark are contract cu această trupă doar pentru trei luni, urmând ca aceștia să revină în România dacă vor găsi aici un public care să le aprecieze muzica.

„Suntem într-un turneu de 3 luni în România, după terminarea contractului se întorc în Mexic. Dar la anul vă pregătim o surpriză și mai mare”, ne-a mai spus Wilmark. Totuși, un moment cu celebra trupă nu este tocmai accesibil pentru toată lumea, însă spectacolul pe care mariachi îl oferă face toți banii. „E greu să apreciezi ce este scump când vorbești de artă la acest nivel, însă, un moment de mariachi poate costa între 2.000 și 3.000 de euro”, a completat Wilmark pentru EGO.ro.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Mihai Petre, despre modul în care jurizează la Te Cunosc De Undeva: “Sunt pâinea lui Dumnezeu!”
8.5 2 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă
Ce să pui la rădăcina trandafirilor, după plantarea în grădină. Doar aşa butaşii se vor...
Din ce limbă provine cuvântul 'ciorbă'. Cel mai îndrăgit fel de mâncare din România are...
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...
E ULUITOR cum arată! Demi Moore afişează o siluetă de invidiat la cei 61 de...
Monica Davidescu, operată de urgență, de două ori. Ce se întâmplă cu soția lui Aurelian...
Uluitor ce s-a aflat acum despre Laura Vicol! Apare și numele lui Călin Georgescu: „Martora...
DIVORȚ SECRET în lumea mondenă din România! Cântăreața și soțul ei s-au despărțit! NIMENI nu...
Sânziana Negru a fost reținută pe un aeroport din Arabia Saudită! Ce a putut să...
Problemele de sănătate cu care se confruntă Cristina Șișcanu în ultimele zile. Ce soluție a...
Zodia care își găsește dragostea adevărată în următoarele 24 de ore
Amalia Enache, poze rare cu iubitul secret! S-a fotografiat cu tatăl fetiței sale, în Thailanda!...
Cum răspunde Ilona Brezoianu celor care o acuză că i-a luat locul Andreei Bălan în...
Reglementare UE: Multe dintre alimentele consumate mai ales de copii vor dispărea de pe piață
Ce să mănânci dacă ai diaree
Alimente bune pentru dinții câinelui tău
Gestul emoționant făcut de un fan la concertul Andrei din Canada: „Acum nu mai e...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *