Motivul pentru care Andra și Răzvan Gogan locuiesc încă împreună. Ce și-a propus celebra vloggeriță: „Visul meu este să am apartamente peste tot prin lume” VIDEO EXCLUSIV

”Ar putea să urmeze o mutare”

Andra și Răzvan Gogan și-au început cariera la vârste fragede, fiind și printre puținii artiști din România care au intrat în Cartea Recordurilor, pentru ”Cel mai mare număr de albume lansate de către un copil”, dar și ”Cel mai lung concert susținut de un copil”. Astfel că, inevitabil, au avut nevoie de susținerea părinților din toate punctele de vedere. Cei doi frați au declarat în exclusivitate pentru EGO.ro că au făcut echipă extrem de bună cu părinții lor, astfel încât în momentul de față, deși sunt pe picioarele lor, nu le vine să se despartă de ei și să plece din sânul familiei.

”Am tot plecat prin străinătate și am stat câte două-trei luni”

Dacă în cele mai multe familii copiii aleg să părăsească casa natală la scurt timp după ce devin majori, frații Andra și Răzvan Gogan locuiesc în continuare cu familia lor. Cei doi recunosc că asta le oferă liniște, stabilitate, dar mai ales încredere pentru a se putea dedica proiectelor artistice.

”Urmează o parte mult mai evoluată din serialul ”Sirenele”, o producție de 10 episoade, foarte frumoasă, muncită de noi. De acum trei ani am început-o și acum suntem la final de drum”, ne-a explicat Andra Gogan despre proiectele pe care le au în derulare.

Cei doi frați nici nu ar putea investi în momentul de față într-un imobil, căci toți banii pe care îi câștigă se duc în aparatură și proiectele lor.

”Avem cea mai bună aparatură de cinematografie. Am filmat 50 de zile în 5 țări. Avem cei mai mari actori din România, din punctul meu de vedere, avem filmări subacvatice, elicoptere, vapoare de 100 mp, deci sunt multe. O să avem și foarte multe efecte speciale”, ne-a explicat Răzvan Gogan.

Tânărul a ținut să precizeze că atunci când vine vorba de proiectele artistice, în clipa de față toți banii se reinvestesc și se încearcă ca de la an la altul să vină cu un produs din ce în ce mai bun în fața fanilor.

”Ar fi fost mai convenabil să închiriem aparatura, dar trebuie să recunosc că în final a fost mai ieftin să o cumpăr. Așa că da, mi-am luat cea mai bună aparatură și am venit cu o mare parte din buget. Deci cum facem, pe toate proiectele, tot ce câștigăm reinvestim în următoare proiecte, apoi o luăm de la capăt: câștigăm și reinvestim în următoarele proiecte”, a completat fratele Andrei Gogan.

Citește și: Ce plan ambițios au frații Andra și Răzvan Gogan până la finalul anului 2023. Surpriza pregătită fanilor: “Își doresc cu adevărat” VIDEO EXCLUSIV

Cum colaborează cei doi

Chiar dacă nu mai sunt la vârsta la care depind financiar de părinților, mai precis au nevoie de acordul lor pentru a putea folosii banii pe care îi câștigă, Răzvan și Andra Gogan se sfătuiesc în continuare cu cei care le sunt manageri, impresari, cei mai buni prieteni, directori financiar și alte atribute.

”Trebuie să recunosc că fac un research foarte clar și orice altă versiune, orice altă variantă nu este la fel de bună ca cea cu care vin. Eu fac achizițiile și ei au încredere în mine pe partea asta. Dar trebuie să recunosc că am foarte mare grijă să nu consum foarte tare bugetul”, ne-a spus Răzvan Gogan, completat de sora mai mare. ”Iar eu încerc să și folosesc toată aparatura pe care el o cumpără. Adică  nu doar să le cumpărăm, ci să le și folosim în diverse proiecte. Eu vin cu ideile de proiecte și încerc să-i fac pe toți din jurul meu să mă ajute la realizarea lor”.

Citește și: În ce a ales Andra Gogan să-și investească banii câștigați în online: “Am zis că merită tot efortul financiar”. Ce premiu a câștigat recent VIDEO EXCLUSIV

De cele mai multe ori ajung la un numitor comun, însă sunt dăți când se și ceartă sau nu sunt de acord unul cu celălalt. Certurile nu durează mult, însă de-a lungul timpului au învățat să nu amestece legăturile de familie cu viața profesională.

”Ne mai certăm. Ba că de ce nu am făcut nu știu ce la episodul 7. Adică pe partea de muncă. Adică noi nu ne mai certăm ca niște frați, ne certăm ca niște colaboratori, la muncă”, ne-a povestit Răzvan Gogan.

De aceeași părere este și Andra Gogan, care zice că este ceva mai temperată, mai ales că știe că mama lor îi aude când au discuții în contradictori și, chiar dacă sunt legate de proiectele profesionale, tot nu îi place când aude că țipă unul la celălat.

”Sunt cumva ”business” certuri ca să le zic așa, pentru că sunt tot felul de lucruri pe care trebuie să le facem și dacă unul dintre noi se oprește și face altceva, atunci se strică treaba și nu mai merge bine. Mama când ne vede că ne mai certăm ne zice că își dorește să ne vadă că ne înțelegem bine. Când ne vede că discutăm în camera mea vine și spune că ce mult îi place să ne vadă așa, apoi noi plecăm, ne separăm. Dar e ok. Sunt certuri care există și sunt necesare ca treaba să funcționeze cum trebuie”, ne-a povestit Andra Gogan.

Andra și Răzvan Gogan vor să locuiască împreună și după ce vor pleca din casa părinților

Ar putea evita cu ușurință aceste scene dacă ar alege să se mute de acasă, mai ales că sunt la vârsta la care ar putea cu ușurință să se descurce și pe cont propriu.

”Cred că am așteptat să ne încheiem toate treburile și ar putea să urmeze o mutare, să ne simțim mai independenți pentru că simțim nevoia asta”, ne-a explicat Răzvan Gogan.

Sora mai mare este însă de altă părere. Nu ar vrea să renunțe la locul ei din casa părinților, însă i-ar plăcea ca la un moment dat să ajungă în acea postură în care să aibă mai multe apartamente, în țările în care are proiecte profesionale.

”Am simțit deja asta pentru că noi am tot plecat prin străinătate și am stat câte două-trei luni. Am stat singuri, doar noi doi, fără familie. Și a fost interesant, dar ne place să îi avem alături de noi că mai avem niște lucruri de terminat până când să începem un alt proiect și să fim singuri. În România cel puțin clar nu ne vom muta singuri, dar visul meu este să am apartamente peste tot prin lume, să mă plimb și să stau singură sau cu fratele meu. Să vină să mă viziteze pe acolo dacă vor”, a mai completat Andra Gogan pentru EGO.ro.

Video: Mihai Robu

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
1 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *