Partenerul meu de viață nu aduce bani în casă. Avem o locuință cumpărată împreună, avem un copil de un an, și părea că începe să-și asume responsabilități. Dar nu a fost așa. El în continuare așteaptă ca eu să fac totul pentru el, așa cum făcea mama lui.
Trăim din banii pe care îi iau eu
Acum am impresia că s-a cuplat cu mine doar pentru că am mai multe trăsături comune cu mama lui. Mereu mi-a spus, încă de când ne-am cunsocut, că am foarte multe păreri și gusturi asemănătoare cu ale mamei lui. Atunci am fost încântată. Dar, în timp, am ajuns la concluzia că are de la mine aceleași așteptări ca și de la ea. Doar că eu m-am săturat să-l întrețin.
Acum trăim din banii pe care îi iau eu pentru maternitate, pentru că el a rămas, din nou, fără serviciu. Nu mai știu ce să fac cu el, cum să-l conving că e vremea să fie responsabil. Pentru că eu așa nu voi mai putea sta cu el prea mult. Deja i-am spus că dacă nu își găsește de lucru, eu iau copilul și plec.
Eu nu sunt mulțumită deloc să am acasă doi copii în loc de un copil și un partener de viață. Mereu e dat afară de la muncă pentru că nu se poate adapta. Se ceartă cu câte un șef, apoi are pretenții exagerate și apoi e dat afară. Deși e un electrician auto extraordinar de bun. Îl caută clienții și acasă. Dar nu vrea să lucreze decât atunci când are el starea potrivită.
Alteori bea câte o săptămână. Atunci nimeni nu poate sta de vorbă cu el. Nici la muncă nu merge și evident că e dat afară.
Nu aduce bani în casă, mă zbat de una singură cu cheltuielile
Când încerc să am o discuție serioasă cu el îmi reproșează că m-a adus de la țară la oraș și că „m-a făcut doamnă”. Dar el uită că „doamnă” nu te face localitatea în care stai. Nu își amintește că terminasem facultatea și lucram la mine în comună, contabilă la o firmă. Eram deja o doamnă, așa cum spune el, prin comportamentul meu.
Mama lui îmi ține partea și e total nemulțumită de atitudinea lui. Acum spune că îi pare rău, că a greșit când l-a alintat atât de mult, dar se justifică prin faptul că și-a iubit copilul foarte mult. O înțeleg și chiar cred că nu e vina ei că el nu știe să fie bărbat. Ea a făcut ceea ce face o mamă. Și-a iubit copilul. El, însă, e cel care trebuia să învețe să fie adult. Însă a pierdut lecția asta. Mi-e milă de biata femeie. când i-am spus că o să plec de la el, a început să plângă. M-a întrebat, dacă plec, ea pe cine se va baza când va fi mai bătrână. Cu alte cuvinte, va trebui să-i port și ei grija. Dar ea e o femeie extraordinar de bună și de corectă. Mi-ar părea rău să știu că fiul ei nu are grijă de ea. Acum ne ajută foarte mult, vine oricând avem nevoie să stea cu cel mic. Ne ajută cu tot ce avem nevoie și chiar are tot respectul meu. E ca o mamă pentru mine, trebuie să recunosc. Nu aș putea să o las în voia sorții.
Dar faptul că el nu aduce bani în casă ne va afecta pe amândouă, până la urmă. Chiar nu știu cum aș putea să îl conving să fie mai serios.
